29 dec. 2014

Pașii spre iluminare

Osho vă vinde lecții din astea pe bani. Eu vi le dau gratis și din experiența mea tânără și fabuloasă, ca să vă simțiți și voi tineri și fabuloși mereu. Știu că toată lumea are chestia aia de an nou în prima zi când te trezești după ce-ai băut șampanie cu vin și cola toată noaptea. Chestia cu de anul ăsta, de astăzi, o să fiu altfel, o să mă schimb, o să fie mai bine, eu o să fiu mai bun. La mulți  nu ține, tocmai pentru că mulți nu știu pașii sau nu țin cont de ei.

Caută-ți arhivele de-acum 1, 2, 3, 4, 8 ani, de pe vremea aia când foloseai messenger și-aveai adresă jenibilă, caută-le ca să vezi cât de vai de capul tău erai. Știu că le-ai șters atunci când te-a enervat boul sau vaca cu care-ai fost în viața asta și nu mai vrei să recunoști, toți avem o chestie de-asta de-o numim doar chestie, e ok, dar caută-le. Mereu rămân arhivate undeva ca să le găsești și ca să-și bată joc de tine cu propriile cuvinte și propria viață. O să te-ajute, pe bune. O să-ți vezi limita prostiei, vocabularului infect, prostiei, retardului, prostiei, limita, în general. O să ți se facă rușine mare cu tine, cu boul de-atunci, cu prietenii de-atunci care nu mai sunt și-acum, cum am putut să zic, să fac, să cred, să accept așa ceva, și-o să știi să nu mai faci. De la anul scrii și tu nu știu în loc de nush, alegi un bou mai mișto cu care nu ți-e rușine la următorul sfărșit de an, accepți ca prieteni niște oameni mai ok care rămân așa și acolo mereu, tot răul spre bine, o să vezi.
Cu cât schimbi mai mult din lucrurile care te fac să-ți dai palme, cu atât mai puțin o să te usture fața.

Sau caută-ți jurnalele. Pozele. Mesajele. Oamenii cu care-ai fost o scârbă. Hainele. Mâncarea arsă. Orice chestie care-ți spune că nu erai în regulă, nici măcar cât ești acum.

Și-n cel mai rău caz, dacă se întâmplă și nu-ți găsești arhivele, gândește-te. Poate e greu să faci asta în ultima zi din an când te chinui s-arăți bine sau în prima zi din an când te chinui să nu te doară capul, dar încearcă puțin.
Gândește-te la toate prostiile de le-ai făcut, dar nu din alea ușoare-am furat roșii de la tarabă când eram mic. Din alea de nu vrei să ieși din casă câteva zile, că ți se pare că știe toată lumea și nu poți să concepi, eventual de s-au terminat și aiurea, și vezi ce simți. Dacă vrei să-ți faci o groapă adâncă în care să te-arunci și să te-acoperi, atunci e bine, subconștientul tău îți spune erai vai de tine, ce-o fi fost în capul tău, dar lasă, ești pe drumul cel bun, poți și fără groapă. Dacă nu vrei groapă, atunci ești încă un rebel la 17 ani care trece pe roșu și ia gonoree în baia de la bar, dar lasă, mai e timp la revelionu' următor.

Și dacă nu poți nici să gândești, pentru că-ți pasă mai mult ce vrei să bei la noapte și pentru că ești bine cu tine și prostiile tale, atunci, prietene, ești un fericit care trăiește liber, tânăr, liniștit și fără chinuri sau probleme profunde, așa să-ți ajute zeii, fericitule care ești, o să mori târziu!
(probabil ai făcut și tu niște lucruri urâte ție sau altora, dar ești prea nașpa să conștientizezi, de-aia, în fiecare an, cineva din lume se roagă constant la karmă. sau probabil nu)

În ideea asta de pozitivism, an frumos plin de unicorni roz, mov sau de care vă plac s-aveți!

pampam.

21 dec. 2014

Magia Crăciunului din Transferoviar Călători

În sala de așteptare din Gara de Nord, 70 la sută din aerul cald și închis miroase a oameni bătrâni și 30 la sută a porc gătit de Crăciun. 2 femei, una mai babă ca alta, una mai fericită ca alta, una mai gurmandă ca alta, întind pe-un scaun o hârtie soioasă cu carne, caltaboși, cârnați, tobă, un borcan cu muștar, o pungă cu pâine și-o cutie de bere (pe care-o varsă peste muștar), ce bun a fost porcul anul ăsta, a avut de toate, ia și mâncă bine, că pe tren nu mai apuci. Un nene sforăie 2 ore continuu ca și cum ar avea orgasme maxime provocate de somn. La un moment dat scaunul suferă și începe de scârțâie. Nu simte. 2 țărani cu haine murdare și rupte se uită pe-un laptop nou, scos dintr-o sacoșă de rafie, la filme indiene. Tipa cântă și ea melodii de Bollywood. Toată pasiunea ei pentru India se simte în vocea ascuțită de pipiță. Seamănă cu Vitoria Lipan din film, cu tot cu batic. Un grec mutat în România povestește fără diacritice despre cum Grecia e mai frumoasă, în timp ce o botoșăneancă se ceartă la telefon cu cel mai botoșănesc accent. E ca și cum ar zice bancuri. Tot aia.  Gardianul citește un ziar din ăla cu fete de la pagina 5. Băiatul ăsta din Suceava trece pe la fiecare și se laudă cu poze din telefon. E jandarm la o fabrică de legume și e mândru. Toată lumea se duce acasă de Crăciun.

Le mulțumesc mereu fularelor mele că-s mari și pot să râd liniștită în ele.

Cu 3 ore înainte de plecare mă duc să-mi iau bilet la TFC, că TFC-ul chiar e magic și-ți dă biletul la jumate de preț față de CFR, și face și mai puțin în aceleași condiții sau mai bune. Pentru că nu m-am dus cu 3 ani înainte, sau poate 30, stau 4 ore în picioare la clasa a2a, fără locuri, pe holurile trenului sau cu fundu'-n prafu' de pe scări sau cu fundu'-n geanta cu caserole care, slavă zeilor, îs goale, că de-aia le și duci acasă sau cu fundu'-n gențile cu caserolele altora, dar neapărat cu fundu' înghesuit în alte funduri. Pentru că da, se dau bilete fără locuri până la refuz. Poa să se răstoarne trenul, Crăciunul e magie si biletele vor să se vândă singure. Dac-aș fi avut mai mult păr în cap să-mi țină de cald, m-aș fi urcat chiar pe tren.
În caz că ți-ai uitat mâncarea, apa, țigările, nu ți-ai găsit vreun prietenaș, o prietenașă, n-ai apucat să-i zici ăluia din cartier că-l plăceai prin 2008, nu te-a cerut nimeni în căsătorie, acum e timpul. Oricum cunoști toată populația din tren și nici nu știi de unde sare un pic din magia Crăciunului pe holurile cu iz comunist și lumini care pâlpâie la 2 secunde. Dacă merge un pic mai încet, îl prinzi și pe moș crăciun să vă felicite.

Le mulțumesc colegilor mei de hol, 10 la număr, c-au fost mișto.

La casele de bilete jumate îs închise și la jumate ți se pare că se dau gogoși trecute prin ciocolată, zahăr pudră și cocos. Cozile-s atât de lungi tocmai pentru că gogoșile-s calde. Fiecare pufăie pe tonuri diferite tocmai pentru că nu-s toate la fel de calde și cu la fel de multă ciocolată. Doamnele de la case sunt niște bucătărese drăguțe care nu vorbesc urât niciodată și nu-ți aruncă gogoșicile peste față,  nuu, au mereu grijă să fie niște doamne cu adevărat, nu niște morcovite, daa. Mai mare dragul.
Pe peronul București-Galați e coadă la urcat valize și funduri în tren. Fiecare are o înjurătură proprie de-o repetă obsesiv. Cu cât ești mai slab, cu atât mai bine. Acum e momentul ăla în care te lauzi cu asta.
În tren e coadă la cine știe mai bine să-și așeze alea 10 bagaje plus pe el. În funcție de hol și de oamenii cu care nimerești, vei avea 4 ore, 6 sau 12 ore mai mult sau mai puțin fericite.
Câte 5-7 oameni stau la coadă să fumeze câte-un fum la fiecare stație de-un minut, maxim 2. Pe la jumatea drumului, niște bărboși forțoși, masculini și intrați în sevraj țin ușile cu mâna stângă și fumează cu aia dreaptă. Din mers. Începe să sune alarma. E o muzică chiar relaxantă. Ca un baros pe creier. Încercați.
Niște foști colegi de liceu dau un spectacol cu colinde la instrumente în vagon. E coadă la ei.
Gara din Galați. E coadă la coborâre.


Am ajuns acasă tocmai fresh pentru Crăciun. Cel mai fresh.
Mulțumesc mie că m-am dus cu doar 3 ore înainte, aha.

pampam.

15 dec. 2014

Căcarea de sine

Există 2 tipuri de căcare de sine. Aia negativă și aia pozitivă.

Aia negativă.
Dacă cumva ai impresia că te afli într-un wc public uriaș într-o zi, dar care nu arată a wc public, arată puțin mai bine, puțin mai sub soare și mai aerisit, atunci e pentru că ai nimerit prost într-un loc și stai prea mult lângă prea mulți oameni care se cacă pe ei. Genul ăla care e în stare să facă o dramă dintr-o prostie, și drama s-o pună într-un film, și cu filmu' să se bată într-un concurs al oamenilor cu filme dramatice născute din prostii. Pe modelul cine are mai multă dramă în viața lui, cea mai dramă dramă? Eu! Ba nu, eu! Ba nu, eu!
Evident că n-o să înțelegi de ce oamenii vor să facă din orice loc un wc public și din prostii niște drame până la lună și la stele și că se mai și întrec cu asta și că ți se pare o chestie idioată. Adică de ce să ne batem în chestii mișto, cum ar fi cine e mai drăguț dintre drăguți? Sau cine face cele mai bune paste din toate pastele bune? Sau de ce să ne batem în ceva ca niște disperați? Dar e problema ta dacă nu faci ca ei. Ești nașpa că nu-i bagi în seamă. Ignoră-i. Vor renunța, se vor șterge și-și vor muta wc-ul în altă parte. Pentru că mereu e loc sub soare.

Oamenii care se bat în rahaturi banale și zilnice.
Bă, ce rău am dormit aseară!
Tu măcar ai dormit rău, eu am dormit rău și-am avut și 10 coșmaruri pe oră.
Aha, știu. De obicei, mai visez și eu urât când dorm rău.
Tu măcar visezi doar urât, eu visez cum 10 zmei mă ucid pe rând și mă aduc la viață și mă ucid iar toată noaptea.

N-am timp liber.
Tu măcar n-ai timp liber, eu ce să mai zic, n-am timp să beau apă, să mânc, să dorm, să merg, să trăiesc, mama m-a născut ocupat, toți vor ceva de la mine, până și viața. Mereu.

Ce dulce e ciocolata asta.
Nu te mai plânge, ia din a mea să vezi. Îți cad măselele de la zahăr.

Oamenii care se bat în rahaturi profunde din viață.
Tu să nu vorbești, că oricum ești un plod prost care n-a trecut prin câte rahaturi am trecut eu.
*acum îți înșiri cele mai aiurea lucruri de ți s-au întâmplat în viață. cu adevărat aiurea, de-alea de se  lasă cu psihologi, semne și metafore cu găuri negre-n-ai părinți, ai cancer, un bou și-a bătut joc de tine când erai virgină, etc.*
Nu contează. Prin ce rahaturi am trecut eu... nu știi tu de-astea. Mai ai de trait.

Bunică-mea care m-a crescut nu mai e.
Bine că doar ea nu mai e, la mine nu mai e nici bunicu'.
Primul meu tip și singurul de-l voiam pe viață m-a lăsat în aer. Sufăr într-o criză de singurătate.
Bine că e unul singur, pe mine m-au lăsat o duzină începând cu ăla de la grădiniță și sfârșind cu ăsta de ieri. Am suferit în multe crize de singurătate.
Mor.
Bine că mori, eu mor încet. Cine crezi că moare mai rău  acum?


Aia pozitivă.
Același wc public, doar că e cu oameni mai puțin negativiști. Ăștia nu fac drame din prostii zilnice, fac drame din orgoliu, prostie personală, limitare personală, aroganță și alte de-astea. Ai crede că-s mai drăguți sau mai suportabili. Dar nu. Folosesc wc-ul la fel de mult, de des și-n același scop. Să se bată-n rahaturi și-n cine are mai multe, mai mișto sau mai frumos împachetate.

Oamenii care se bat în cât de deștepți sunt.
O parte din deștepții pământului care au intrat la o facultate, n-are importanță cum au intrat, la care sau dacă o fac pe bune, abia trec prin examene, nu știu numele întreg al specializării, sau dau de 2 ori pe săptămână pe-acolo, că altfel nu se trezesc, se vor căca pe ei ca la grădiniță.
Eu fac o facultate, tu nu. Ha, ha.
Eu am sesiune, tu nu. Ha, ha.
Eu trec prin studenție, tu nu. Ha, ha.
Eu fac pișu la baia jegoasă de la cămin, tu nu. Ha, ha.
Eu sunt deștept, tu nu. Ha, ha.
Fix ca la grădiniță.

Sau ca la liceu, care rămâne tot grădinița pentru unii, dar fără cuburi.
Am 9 în bacu ăsta care peste-o lună nu mai contează și care nu-ți măsoară inteligența pe bune, tu ai 7. Ha, ha.
Am tocit de mi-a ieșit fum pe nas, tu nu. Ha, ha.
Eu sunt deștept, tu ești prost. Ha, ha.

Și cealaltă parte din deștepții pământului.
Am un job foarte bine plătit, urăsc ce fac, fac de nevoie, n-am timp de plăceri personale, dar am bani și-un post important și deștept de oameni deștepți, tu nu. Ha, ha.

Oamenii care se bat în maturitate, experiențe și altele.
Eu am 23 de ani, tu 17, eu am o vârstă, tu nu, eu mă compar cu tine, tu nu te compari încă cu mine, ce crezi, că mai am eu anii tăi?! Nu te uiți la tine? Ar trebui să-ți fie rușine cu vârsta asta.
Eu am 30 de ani, tu 19, eu am o vârstă, când o să ajungi tu la anii mei, atunci să vorbești.
Eu am adunat experiență-n viață și căcaturi multe, multe, nu ca tine. Ha, ha.
Eu am 100 de ani. Sunt mai mare, tu nu. Ha, ha.
Eu ajung o babă arțăgoasă sau un moș irascibil, tu nu. Ha, ha.

Oamenii care se bat în iubirea veșnică.
Mi-a luat pisi o inimă de pus la gât când am făcut o lună.
Da, știu cum e. Mie mi-a luat pisi o inimă de pus la gât și mi-a dat-o și pe-a lui. Când am făcut o săptămână. La o lună vrem să facem 2 copii ca să-i oferim reciproc.
Ah, la prima săptămână mi-a scris doar un sms.
Mie mi-a scris un roman și l-a publicat doar pentru mine.


Oamenii care se bat în cineștiece-ți mai trece prin cap acum, la modul pozitiv sau negativ, de-ți vine să-i bați tu cu palme la propriu până învață să folosească doar wc-ul de-acasă.

pampam.

8 dec. 2014

De Crăciun fii mai bun

Fumezi și nu vrei să te lași, știi deja toate mesajele deprimante de pe pachete și nu te mai ating, știi câtă mâncare ai putea să-ți iei în loc de țigări, și-ai auzit orice argument posibil anti fumători inventat ca să te facă să te lași te fumat? Nu-i panică, o să fie mereu cineva acolo care să-ți zică-n ureche și constant aceleași lucruri din nou și din nou și din nou. Că ești un prost care degeaba are o vârstă, care-și cheltuie banii ca un prost care degeaba are o vârstă și că o să mori mai repede și mai urât decât oamenii normali care nu fumează și care chiar au înțeles că au o vârstă. Puți, ai toate alea galbene, îi mai îmbolnăvești și pe alții cu fumu' tău de fumător prost fără o vârstă și din cauza ta nu se văd oamenii la față-n bar. Huo.
Ăștia sunt ăia buni care te ajută să te lași de fumat. Sunt acolo mereu, gata să-ți ia țigara, s-o arunce sub pantof și s-o omoare cu atâta plăcere ca pe gândacii de bucătărie. Sunt ca oamenii ăia foarte religioși care abia așteaptă să convingă pe cineva confuz în căutare de vreun dumnezeu că al lor e alegerea bună. Și chiar dacă nu găsesc unul care vrea asta, ți se bagă pe gât obsesiv. Alți oameni buni. Așa și ăștia. Sunt doar niște suflete mari care vor mereu să te-ajute să te lași de fumat, să te-aducă pe drumu' bun, să te trezească la realitate, indiferent că vrei sau nu, indiferent că te fac să te simți ca un împuțit prost care merită să moară pentru păcatul suprem al vieții până te conving.
Și când nu te conving ei, ți-aduc un doctor, un psiholog, un psihiatru, un șaman, un zeu, pe Oprah sau pe Osho, Adi Despot sau Jim Morrison în pantaloni de piele.

Ești singur,  fără copii, casă, mașină și viață din filme americane? Pentru unele din astea nici nu te zbați că nu-i ca și cum le vrei și tu chiar te vezi fără ele? Nu-i panică. Ai sigur o prietenă, o mătușă, o vecină care e mereu acolo ca să te ajute. Îți face ea un copil sau îți găsește pe cineva care are bani cu care-ți cumpără o casă cu care o să fii fericită și cu care fericire viața ta o să fie completă.
Știu eu pe cineva pentru tine, îți zice prietena ta într-o zi. E prietenul prietenului ei, s-au văzut o singură data, dar e frumos, face glume aproape bune și e și devreme acasă, deci e sufletul tău pereche de tre să-l întâlnești neapărat, cât mai curând și într-un moment fals accidental și penibil.
O să-i ia vreo jumate de oră să-ți povestească viața lui din clipa în care s-a născut, dacă s-a născut cu păr, dac-a fost de 10, ce mâncă, ce fumează, ce  bea, ce haine poartă, ce gândește, cât te iubește, și până azi. Fiecare exemplu e gândit ca să te convingă că el e ĂLA. Uite, s-a născut cu păr. Ca tine. Uite, fumează. Ca tine. Uite, bea bere. Ca tine. Uite, arată ca un boschetar. Cum îți place ție. Uite, are replici ca ale tale, gânduri, sentimente, pasiuni, de fapt, are tot ca tine, ești tu în variantă masculină. EL E.
O asculți și-ți dai seama că nu știe aproape nimic despre el, dar are ea  un sentiment de prietenă cupidon.
În altă jumate de oră sunteți împreună, vă pregătiți de nuntă și faceți și-un copil. E un copil imaginat cu un tip pe care nu-l știi sub nicio formă, dar măcar e un copil. Mai ai puțin și-ți iei și casă.
Și dacă ai o prietenă care nu e disperată și se strâmbă la copii pe stradă pentru că nu-i suportă, atunci o să fie de-ajuns să-ți zică câte ceva dimineața, la prânz, seara și la gustări despre ăla. În cel mai rău caz, o să moară tipul într-o criză de sughiț, dar nu vrei să te pui cu entuziasmul prietenei tale care-ți vrea binele.

Ți-e foame când ajungi de la muncă și colega ta de apartament, maică-ta sau iubirea ta infinită simte că vrei niște cartofi, dar ți-e prea greu să-i faci. Nu-i panică. O să primești cartofi. Cartofii sunt arși, tigaia e arsă, puțin din aragaz a ars, tre să cureți după asta, dar oamenii doar au încercat să-ți facă un bine.
Ai rămas fără job. Prietenii tăi care n-au probleme de-astea te scot în oraș ca să uiți. În oraș îți dai ultimii bani pe care-i aveai, dar măcar acum chiar ai uitat că n-ai job, pentru că ești ocupat să te gândești la cum nu mai ai bani de mâncare.
O amică cu care n-ai mai vorbit de 100 de ani te întreabă cum mai e viața ta. Îi spui că viața e rău, rău de tot. Ea o să-ți spună că e acolo pentru tine când vrei și că totul o să fie bine, pentru  că uite, ea are un job exagerat de bine plătit, cel mai bun tip de pe planetă care o iubește maxim, 2 tiruri pline de dulciuri acasă și mai are și cea mai frumoasă nuanță de mov în cap care ție nu ți-a ieșit. Da, acum chiar ești mai bine, aha.
Vecina ta isterică de deasupra, cea mai isterică femeie în viață, începe să urle de la 8 dimineața și termină pe la 11 seara. Chiar dacă tu crezi că e o isterică nebună care nu face altceva cu viața ei decât să urle, nu, nu e asta. E vecina ta bună care vrea să te trezească devreme ca să nu mai lâncezești ca o ploșniță în pat până la 11, 12, 3 la prânz. E vecina ta motivațională care te ține motivat toată ziua să n-adormi la loc.


Ideea e că mereu ai niște oameni buni lângă tine, depinde de cum o dai.

pampam.


26 nov. 2014

București, decât o capitală

(știi că ești în bucurești când nu există doar. există decât decât)

Ai 2 variante când te muți în București. Să-ți placă atât de mult încât să vrei să rămâi. Sau să-ți placă atât de puțin încât să vrei să pleci. Și ai 2 factori importanți de care depinde asta. Zona și oamenii din zonă. În rest, ține de tine dacă te adaptezi sau dacă nu.

De exemplu.

Centru vechi istoric. Mai ales istoric.
Ține de tine dacă o să te obișnuiești cu faptu' că centru vechi istoric nu e mereu nici vechi, nici istoric. Că uneori găsești mai multă istorie la metrou. Că uneori e doar un centru în care terasele se îngrămădesc una-n alta, se bat în meniuri ș ocupă 3 sferturi din pavaj vara, muzica e din aia comercială și dac-o iei de la un capăt la altu' simți că intri într-un vârtej cu oameni mulți care vorbesc mult și se uită la tine mult. Că trebuie să aștepți să se termine sezonul ca să poți să vezi un centru vechi istoric pe bune, în care ai cum să respire(trecând peste toate maghernițele termopanizate și fandosite), pe baba aia cu antichități, pe ăia care cântă, pe clădirile alea mișto, pe detaliile de la clădirile mișto, pe magazinele alea care arată ca pe vremea bunică-tii, pe Lipscani sau ce mai vrei tu să vezi sau să auzi în centru vechi, fără terase, muzică comercială și foarte mulți oameni pe metru pătrat.
(în rest, da, e un oraș al barurilor multe, diverse și-n mare parte mișto și pentru ăla care vrea 3 mici la preț de 2, și pentru ăla hipster care vrea vibe-uri, vama veche aproape sau să-și arate pălăria nouă, și pentru corporatist, și pentru oricine)

Traficul vieții.
Ține de tine dacă o să înțelegi vreodată traficul din capitală, de preferat înainte să mori călcat. Țăranul de oraș sau șoferul de București care și-a luat cumva carnetul, nimeni nu e sigur cum, unii bănuiesc, are o singură regulă pe care-o respectă în trafic și aia e că nu există reguli de respectat în trafic. E mai haos decât haosul în sine. În cazul în care te mai miră ceva în traficuldin București, asta înseamnă că n-ai stat destul aici. Si-n cazul în care nici pe minunatul organ al legii nu-l mai miră nimic, atunci e grav.
Poți să te adaptezi la faptul că era să fii călcat pe verde de 2 ori în aceeași zi, cu poliția lângă tine, în timp ce un șofer ieșea la bătaie spre polițist sau nu. E fix problema ta. Nu e nici a țăranului care nu oprește la roșu pentru el și verde pentru tine, nici a polițiștilor care, în timpul unui accident, intră până la mega image să-și cumpere niște țgări, ci fix a ta că ești un prost din provincie care vrea să treacă pe verde, că așa era acasă la el.
Partea bună a traficului de sus? Nu există. Partea bună a traficului? Metroul de jos. Cu cât stai mai mult jos, cu atât ai șanse mai multe la viață. În cazul în care trebuie totuși să treci la semafor, asigură-te de 10 ori. Până te doare gâtu de-atâta dreapta-stânga. Uneori merge și cu priviri de scârbă spre șoferi, dar alteori e mai bine să nu riști. Țăranul de oraș e dispus să se dea jos din mașină chir și-n timpul mersului doar ca să-ți arate el cine e și ce poate.

Taxi-urile.
Ține de tine dacă ți se pare în regulă să le lași bacșiș taximetriștilor. De fapt, nu. Ține de tine dacă respecți regula asta sau nu, pentru că da, cumva a ajuns o regulă. Chiar și-atunci când te-ai urcat într-o firmă proastă, care-ți ia dublu  decât face. Minim 1 leu, maxim cât se poate. Și dacă nu lași, așteaptă-te la priviri urâte, înjurături misogine și degete din mijloc. Până ajungeți în faza asta, e de preferat să ai mereu un caiet la tine. O să scrii poveștile de viață alea taximetriștilor, glumele, sfaturile, bancurile, înjurăturile pentru Ponta și alte de-astea. Pentru că taximetriștii sunt la fel de sociabili ca-n restul orașelor. Doar că aici distanțele pe care-i suporți îs mai mari.
Bine, câteodată nu ține de tine dacă lași sau nu, pentru că poate ajungi undeva la mama dracu și n-ar fi înțelept să te cerți cu taximetristul pe 5 lei dacă nu vrei să pățești altele în camp și să-ți strice un taximetrist fanteziile tale cu câmpuri.

Bucureștenii.
Ține de tine dacă o să te înțelegi vreodată cu bucureștenii infatuați, de preferat înainte să mori cu nervii, disperații ăia care cred că Bucureștiul e cel mai mișto oraș din țară, țara depinde de el și nu mai e nimic la fel, iar ei sunt cei mai mișto oameni pentru că-s bucureșteni care stau în București.
După 4 luni, sunt omul norocos pentru care 70 la sută din oamenii peste care-am dat au fost mișto, drăguți sau buni la suflet, frumoși, deschiși și pozitivi. Dar 30 la sută ăla de aroganți proști de capitală, face cât restul aroganților proști din restul orașelor mari. Proști care nu se cred proști, evident. De la Galațiul e la țară, nu? la moldovenii-s niște oameni ratați și leneși care beau și fac sex pe sarmale pentru că-s moldoveni, un fel de evrei din 2014, le-am auzit pe toate.
Și probabil că te-aștepți de la un bucureștean prost crescut care se sufocă în propriile aere să-ți facă de-astea. Mai grav e că poți să te-aștepți și de la unu care vine de unde vii și tu. Și-atunci nu știi ce e mai aiurea. Că Bucureștiul are puterea să schimbe oamenii așa urât sau că oamenii-s la un nivel atât de jos încât îi schimbă un oraș la modul ăsta.

Accentul, provincia, etichetele superficiale de tot felul și alte glume (proaste) de-ale bucureștenilor.
Ține de tine dacă le dai palme în gând, în realitate sau deloc.

Nirvane ale Bucureștiului și alte lucruri mișto.
O haină de hipioți dintr-un magazin hipiot cu firma la vedere pornește de la aproximativ 100 de lei în sus. Un hipiot n-ar avea niciodată bani sau dorință de așa ceva. Și oricum, aceeași haină e câțiva lei la un sh. Și astea sunt mult mai multe.
O carte bună de un autor bun și cu copertă mișto din Cărturești sau Humanitas pornește de la aproximatv 20 de lei în sus. Aceeași carte e câțiva lei la anticariat. Și astea-s tot mult mai multe, miros mai bine și nu te înghesuie nimeni la raftul de cărți.
Mâncarea de supermarket te face să crezi că banii te urăsc și au ceva cu tine, așa că fug ca de drac din portofelul tău. Aceeași mâncare la țărani face un total cât jumate din ăla de la supermarket. Ăștia nu crecă-s mai mulți, dar piața e cât un sfert de oraș mic și măcar merită să mergi o stradă-n plus pentru ei.
Absolut orice nimic mai mare sau mai mic(de la jucării antice la reviste vintage la piese de mobilier la aparate foto la haine la scule) din magazinele mari, scumpe și cu etichetă îl găsești la talcioc la prețuri la care nici nu se compară. Plus că, dacă ai impresia că te-ai născut acum 100 de ani, atunci sigur talciocul e o amintire din aia de când erai plod și plecai în weekend dimineața să te uiți la piese de mașini și rățuște cu cheie în apă.

Herăstrăul dimineața, Cișmigiul vara, Gara de Nord oricând, poveștile din Gara de Nord, arhitectura veche cu spirit comunist, colțurile alea în care n-au ajuns multinaționalele, străduțele obscure și alea cu pub-uri construite pe locuri cu povești, imaginația ăstora care le fac, atmosfera din ele, Muzeul Țăranului, și Muzeul Satului, târgurile, controlorii care cred că te sperie cu poliția și-apoi renunță plus restul locurilor din spatele bulevardelor principale.

pampam.

19 nov. 2014

De ce un antisocial e antisocial

Există oameni cu care vorbești și există oameni cu care nu. E cea mai simplă variantă posibilă pe lume prin care ar fi normal ca cineva să se prindă că nu, nu ești nașpa pentru că nu vorbești cu el și nu, nu faci asta intenționat. Sau. Există oameni cu care te împaci și există oameni cu care nu. Sau. Există oameni care mâncă cartofii cu maioneză și există oameni care mâncă cartofii cu ketchup. Sau. Există oameni cu care rezonezi și există oameni cu care nu. Sau. Există oameni cu care te simți bine și există oameni cu care nu. Sau. Există oameni cu care ai o chimie și oameni cu care nu. Să nu mai zic de există atât de puțin timp încât n-am nevoie să-l consum pe oameni care-l irosesc prin faptu' că n-au nici cea mai mica treabă cu mine. Sau cu care n-am ce vorbi, nu mă împac, nu rezonez.
Vorbești cu un om când ai ce. N-avem ce, nu vorbim. Simplu. Te împaci cu un om când ai de ce. Mânci cartofi cu un om când îi mâncați la fel. Rezonezi cu un om când sunteți la comun în chestii semnificative. Te simți bine cu un om când are cu ce să te facă să te simți bine. Nimic din astea? Perfect. Nu-ți trebuie mai mult ca să știi că x și y nu fac z.

E ca la șampon. Te speli, îți face mătreață. nu te mai speli și-a doua oară, că prima a fost de-ajuns. Ca la vin. Prea dulce. Ca la bere. Prea amară. Ca la haine. Ca la tunsoare. Ca la culoarea de pe pereți. Ca la orice chestie care are nevoie de prima dată ca să te convingă pentru a doua.
Dar nu. Să ne băgăm unii pe gâtul celorlalți până dăm pe-afară, ca și cum am fi ultimii oameni rămași pe planetă.

Ești un antisocial arogant, ciudat și rău când nu vorbești mult, prost și despre orice cu fiecare om din viața ta, mai mult sau mai puțin, indiferent că ai ce să vorbești sau nu. Probabil că ție-ți place alb și lui negru, ție bicicletele și lui mașinile, ție umorul și lui morcoveala, ție noul și lui banalul, ție maioneza și lui ketchup-ul, opusele nu se atrag în cazul vostru și, prin urmare, n-aveți ce să vorbiți, atmosfera e mai penibilă decât o poză cu tine de-acum 10 ani, eventual fără haine, dar nu contează, ai de ales între a face ceva de umplutură și a fi antisocialul care nu vorbește cu oamenii lucruri de umplutură. Și probabil că v-ați cunoscut la bere, ceai sau cafea, pentru că niște prieteni comuni, același grup, aceeași masă, aceeași casă, practic nu e nevoie să vă și legați pentru totdeauna, mai ales dacă n-aveți cum, dar exact când tu grandești asta, prietenul tău prin alianță va începe să creadă că nu vrei să vorbești cu el și că ești antisocial. Nu pentru că nu ai ce să vorbești, nu-ți inspiră ceva bun și nu poți, ci pentru că nu vrei. Mereu vei fi oaia neagră care nu vrea. Dacă cumva, într-o zi, cineva va încerca să-ți ofere și niște îngrijiri sau consiliere, un psiholog sau un psihiatru, nu te panica, oamenii mai fac asta când văd că nu ești ca ei și nu vrei să fii ca ei.

De obicei, scuza mea e că mi s-a terminat berea, ceaiul, mâncarea, mi-e somn sau mi-e frig și sunt tristă. Pentru că, de obicei, nu sunt un om antisocial. Sunt un om care cu unii oameni vorbește și cu unii nu, care are nevoie de o jumate de oră cu un om cu care rezonez fără să-l fi cunoscut vreodată în loc de 5 ore cu un om cu care nu rezonez și pe care-l știam de ani., luni sau săptămâni. Pentru că, de obicei, există oameni pe care-i înghit la prima vedere și oameni pe care nu pot, și asta  nu mă face antisocială, mă face un om care nu e de umplutură.

pampam.

4 nov. 2014

Oh, oamenii!

Există oameni care-ți fut viața. Nici mai mult, nici mai puțin,  nici mai decent.
Și răsar ca floricelele, doar că nu-s floricele.


Infatuatul prost.

Omul ăla care crede că el e deștept, frumos și devreme acasă. Dar nu doar atât. Cel mai frumos, cel mai deștept și cel mai devreme acasă. Trăiește cu impresia că i se cuvine tot de pe lume petru c-a făcut o dată sau de 2 ori ceva bun și puțin banal sau știe pe cineva apropiat care-a făcut ceva bun și puțin banal. Nu mai e nimeni ca el, pentru că n-are cum să mai fie nimeni ca el, și, chiar dac-o să fie cineva mai bun, n-o să recunoască. Și, chiar dac-o să recunoască, o s-o facă la modul ăla îngâmfat, superior și plin de el, cu greața de pe lume-n voce. De obicei, ăștia sunt proști. Infatuați proști. E ca și cum m-aș căca eu pe mine acum că fac cele mai mișto pete în tablouri și nimeni nu mai face pete ca și mine. Evident că mai sunt nu știu câte milioane de oameni care fac pete mult mai profesional, studiat și mișto decât mine. Dar eu o să cotinui să fiu o infatuată proastă care se laudă  cu căcatul ei frumos ambalat (deși nu cel mai frumos). O să am impresia asta despre mine și restul oamenilor vor fi niște rebuturi pe lângă ce sunt eu, undeva acolo jos, noroc că exist eu să-i fac să pară mai buni. Și da, infatuatul prost se va lăuda insistent și mereu cu asta, cu faptul că e un zeu care face ce fac alți 100 de zei din aceeași categorie. E posibil ca într-o zi să te oprească pe stradă să se mai laude puțin cu o banalitate. Pur și simplu.
Nu-s un om modest. Dar infatuații proști îmi aduc aminte să nu fiu o tărancă de oraș când sunt mândră de mine sau de alții. Și, mai important, de ce sunt mândră. Că una e să mă laud cu simțul meu al culorii și altceva e să mă laud cu simțul meu al culorii expus la Paris.

Nesimțitul prost.

Ăsta nu se prinde să nu mai fie așa nici dacă-l bați pentru cât de nesimțit e ca să înțeleagă.
Bă, nu mai fă zgomote, că vreau să dorm! În 5 minute îți ajung zgomotele până-n fundul sufletului tău chinuit de zgomote. Bă, nu mă mai lovi în sâni, fund, coaste, față, ochelari, o fi aglomerat în autobuz, dar hai să nu ne pipăim violent și reciproc. Când coboară te mai lovește o dată intenționat ca să-l ții minte. Eventual te și calcă. Bă, hai să nu mă faci ca la mahala pentru că ne despărțim urât și suntem amândoi niște oameni nașpa unul cu celălalt. Înainte să nu vă mai vorbiți niciodată îți zice o replică de prost gust de-o ții minte toată viața. Atât de prost gust și fără vreo legătură, că nici măcar n-ai o replica la schimb. Bă, hai să nu mai arunci gunoiul pe geam, mucurile de țigară, nimic. O să-l vezi cum aruncă-n fața ta pentru că dar ce mă interesează pe mine că e urât? Bă, hai să nu mai fii un om aiurea și să te legi de absolut oricine și orice, că și urechile tale-s urâte pentru cineva și ai la fel de multe defecte de interior. Chestia asta e doar benzina pe foc. O să râdă de mai mulți oameni și de mai multe lucruri. La modul evident.
Există 2 tipuri de nesimțiți.
Ăia din naștere. N-ai ce face cu ei, mai bine încerci să zbori pe-un unicorn mov.
Și ăia de ocazie. Care se simt atacați, fără argumente, frustrați și reacționează așa sau vor doar să fie nesimțiți. Nici cu ăștia n-ai ce face, dar poți să încerci cu 3 încercări, uneori e o luminiță la capăt și într-o zi o să fie un om mai puțin la aruncat gunoiul pe geam, trântit uși când dormi sau făcut mișto de alții în public.

Ignorantul prost.

Nu știe cărți pentru că nu citește, și nu citește pentru că are altceva mai bun de făcut. Știe, în schimb, toate mărcile de semințe și toate viețile de pe facebook. Când crede că e prea greu să deschidă o carte, intră pe facebook și comentează pe unii pe care nu-i știe bine, dar pana mea, măcar nu citește. La târgurile de cărți se plictisește după primele 3-4 standuri.
Nu știe nici multe filme, iar alea de le-a văzut au fost prea profunde ca să le înțeleagă. Pentru că ignorantul nu e omul esență, e omul de suprafață. Nu merge nici la festivaluri, pentru că el nu dă bani pe bilete acu, filmele nu-ți țin de foame, somn și sete. Plus că le iei de pe torrent.
Nu merge la mare, că ce poți să vezi la o mare. Nu merge la pădure, că ce poți să faci într-o pădure. Nu merge decât unde știe și nu iese din bula lui delăsare.
Nu știe cuvinte deștepte și se enervează când alții le folosesc. Nu-l interesează ce-i cu prezervativul, deci nu-l ia în considerare. Nu militează niciodată pentru nimic, să moară câinii, să taie pădurea, să bage cianură, să moară și copiii din Africa, și ăștia de la noi, să ne căsătorim la 10 ani, să băgăm în noi să fim grași și frumoși, să murim bătute, scuipate sau înjurate de masculi în forță, să lovească caii, să orice, că oricum nu-i pasă sau nu înțelege lucrurile.
Uneori, ignorantul prost e atât de prost încât atinge faza aia de prostie care te scoate din sărite foarte rău și nu știi cum să reacționezi la așa ceva. N-are subiecte de discuție, n-are argumente, n-are reacție, n-are personalitate, n-are dorință, n-are punct de vedere, n-are viață. Alteori, ignorantul prost se întâmplă să fie și infatuat. Și-apoi și nesimțit. Cum ți-e norocul.

Și dacă ai rezistat, atunci e bine să te feliciți zilnic pentru asta.

pampam.







26 oct. 2014

Sticle mici, esențe tari

Ninge în București de 8 ore pentru că azi dimineață, de ziua mea și pentru prima data-n 3 ani, mi-am dorit să ningă măcar puțin și cât mai repede. Așa că ninge-n București mai mult decât puțin, viscolit și cu fulgi mari. Adevărat, mi-am dorit și să nu se pună și să se oprească repede, dar nu poți să le ai pe toate.
Când prinzi zăpadă în octombrie ai șansa să faci treaba șoferilor din trafic acum și să-ți consumi energia cu toții dumnezeii. Pentru că încălzirea globală, murim în 10 ani, bocancii de iarna trecută-ți alunecă iarna asta și părul ți se încrețește mai mult decât de obicei, ți-a intrat un fulg în gură și ți-e rece la șale. Sau poți să nu, pentru că probabil și din cauză că acum plouă, în 2 zile iadul alb din București o să devină o fleoșcăială cu băltoace care nu se scurg în canale, iar dacă încălzirea globală se mișcă pe cît de repede crezi, n-o să mai apuci să faci lucruri pentru prima dată atunci când a nins în octombrie. Posibil și de ziua ta. Ninsoarea în octombrie e o esență rece într-o sticlă mare, pe care dac-o dai dracu continuu n-o să se oprească.

Aș fi vrut să-mi iau portocale astăzi, să le decojesc și să las cojile pe mobilă ca să miroasă a portocale, a iarnă din spatele geamului și-a sărbători care nu înseamnă neapărat sărbători, înseamnă că e perioada aia în care-ți face bunică-ta plăcinte și nu mai tre să mânci pateu. Pentru că portocalele sunt niște esențe tari în sticle mici, așa făceau ai mei acasă și mie mi-e dor de-acasă. Cu cât mai multe zile de naștere și ierni în octombrie, cu atât mai mult dor de coji de portocale în casă și acasă.
Mi-am luat  un air wick cu aromă fresh de orange și l-am pus aproape de pat. E un fâsâit mic pentru cameră, dar unul mare pentru mine, nu se compară, dar e, într-un fel, miros de-acasă, și nu de șosete, gunoi sau apartamente închiriate și neprimitoare, demisii de la muncă și 5 lei pentru o săptămână de cheltuială.
O ladă de portocale în plus, iarna, e mereu o rezervă bună. Mai bună și mai bine mirositoare decât una de varză murată, de exemplu. Nu se știe niciodată când n-ai bani de air wick, miroase a gunoi și ai prea mult spațiu pe mobilă.

Mi-am luat niște gem de supermarket, pentru că gemul e o esență tare într-un borcan mic în diminețile reci, proaste, acasă sau nu, cu pampoanele din cap trase într-o parte și-n alta sau cu hainele de muncă încălzite pe calorifer.  Nu se compară cu ăla de care ai grijă când îl faci ca de copii și-apoi îl scoți din debara mândru, dar e, într-un fel, gust de-acasă, și nu de pâine goală, unt sec sau covrigi tari. Pachete de ceai, pentru că ceaiul e esența tare din plicuri mici  care completează gemul, diminețile și amintirile. Salam de biscuiți pentru că din ăla făcut în casă nu mai știe nimeni să facă.
Cărtureștii mi-au dat un semn de carte pentru c-am ales esențele tari din lumile mici de maxim 400 de pagini în loc de esențele tari ale puiului clasic la cuptor. Aș putea să fiu acum o poetă care zice că se hrănește cu cărți. Sau, mai bine, aș putea să zic că cărțile-s mai tari și rămân mai mult.
Și cei mai mișto oameni de i-am întâlnit aici au fost pozitivi dimineața, chiar dacă era 8, astăzi, chiar dacă ningea viscolit și de nicăieri, sau oricând un disperat de viață te înjură că mergi prea încet pe verde. Să fii pozitiv e esență tare.

19 mi se par atât de puțini, o să cadă zăpadă toată noaptea de la balcoane, dar măcar miroase a portocale.

pampam.

20 oct. 2014

Lumea în care carnea e singurul fel de mâncare

Nu mânc multe chestii.
Nu beau multe alte chestii.
Nu mă îmbrac în multe alte chestii.
Nu am mulți prieteni.
Nu vorbesc cu toți oamenii de care dau.
Nu răspund fiecărui boschetar bărbos care mă bagă-n seamă.
Și e urât din partea mea că fac așa.

Unii numesc asta anormalitate, aroganță, alint sau moft.
O prietenă de-a mea îi spune selecție, pretenție sau standarde înalte.
Înclin foarte mult spre a doua variantă.

Există oameni care mâncă carne, chiar dacă le-ar face rău, n-au o problemă cu asta. Sunt oamenii pentru care carnea e un imperiu. Un idol la care se  pun în genunchi și fac plecăciuni dedicate cu furculița într-o mână și pâinea în cealaltă. Rugăciunea lor de început și sfârșit e orice masă fără carne nu e o masă. Și prin asta roagă carne. Oamenii ăștia te vor întreba cu milă și indignare-n ochi și voce dar tu ce mânci dacă nu mânci carne? Ca și cum mâncarea se termină la carne. De fapt, în lumea lor, mâncarea chiar începe și se termină la carne.

Eu nu fac așa ceva. Eu mânc ce-mi face bine.
Nu mânc carne, cu excepția cărnii de pasăre, pentru că nu pot, pur și simplu. Pentru că mi-e greu și nici nu vreau să-mi imaginez cum s-a pus înăuntrul meu toată carnea grasă din ăia 17 ani de carne grasă, prăjită, uleioasă sau untoasă, de-aia de-ți întoarce stomacul pe dos la câteva ore de când ai mâncat și nu știi de ce te zvârcolești în pat. Carnea aia se pune undeva și nu neapărat pe fund, burtă și picioare. Pentru că atunci când molfăi porc, vită, iepure sau alte animale simt cum porcul, vita sau iepurele se face un ghem mestecat de carne și-mi rămâne undeva între gât și stomac, blocat pe drum, fără aer. Și de-aia nu mânc carne. Pentru că nu mai pot, nu-i ok, și pentru că am lucruri mai bune de mâncat. Dar ce ai tu mai bun de mâncat decât o fleică de carne proaspătă de când taie bunică-ta porcul, pârlită pe loc cu tot cu crusta ei proprie de sânge? Îți stă orezul simplu în gât dacă-l iei doar cu iarbă din aia. Și murătura la cartof nu merge singură. Și ce te-apucă acu pastele, că nu te-ai născut la ei, te-ai născut la noi.

Nu mânc salam, că nu-mi sună bine ce bagă-n el și că nu-mi sună bine că mint legat de ce bagă-n el. Dar de ce nu mânci salam? Alții ar vrea, ai tăi se chinuie și tu faci mofturi.
Nu mânc cârnați din același motiv din care nu mânc carne și salam. Cârnații-s tot aia, dar într-o variantă mai compactă și, uneori, mai grasă. Dar de ce nu mânci cârnați? Cârnații ce mai au, împuști o tochitură, mai bagi și-un cârnat, niște brânzică cu mămăliguță întinsă în ulei, așa se mâncă la noi.
Nu mânc fast food pentru că uleiul de la fast food e ultra folosit, o bucată de carne de la fast food nu se va strica niciodată, iar stratul de sare de pe mâncarea de la fast food poate fi luat ca al doilea fel la masă. Nu mânc nimic ce înseamnă chips, snacks sau orice la pungă care arată prea bine ca să fie și ok.
Nu mânc multe chestii și totuși nu mor nici de poftă, nici de chin, nici de foame deloc, stomacul meu e la fel de hrănit ca al ăluia care se îndoapă cu mici gratis din campania de prezidențiale în momentul ăsta.
3 sferturi din oamenii de care-am dat în ultima lună au considerat că am o problemă.
Eu am considerat că problema e la ei și că e cu adevărat trist ca viața ta să însemne doar carne, slănină cu ceapă și kfc și le-am răspuns că mânc mâncare. Am simțit cum nu mă cred. Cum eu sunt copilul muritor de foame de la casa de copii și ei sunt împărații din imperiul lor de carne.


Există oameni care beau 2 litri de cola zilnic.
Eu nu fac așa ceva. Eu beau ceva ce nu-mi dă senzația că mă ucide lent și sigur în următorii ani.
Nu beau decât apă plată, bere, vin și alte de-astea cu alcool în limita bunului simț, ideea e că nu beau niciun fel de suc, energizant sau așa ceva. Că apa cu acid mă face să devin o mica balenă care nu se mai poate mișca, și că restul sunt niște căcaturi cancerigene. Și nu e ca și cum n-aș vrea să încetinesc un cancer dacă tot am ocazia.
Oamenii care beau 2 litri de cola zilnic nu vor înțelege de ce tu nu vrei să bei cu ei cola zilnic și nu te vor asculta când vrei să le explici de ce nu vrei să bei cu ei cola zilnic. Sunt oamenii care cred că mai bine cola decât apă de canal și că mai bine să trăim momentul decât să ne panicăm. Doar că cola nu e cea mai mișto cale prin care să trăiești momentul.
3 sferturi din oamenii de care-o să dau o să-mi zică sau o să țină pentru ei că sunt o sclifosită din aia care nu bea apa decât cu lămâie, că celelalte-mi stau în gât. Pentru că atât înțeleg ei din asta, ce dacă cola e nașpa, poți să bei cola fără zahăr. Și ce dacă sucurile naturale din comerț sunt pline de rahaturi, coloranți și pulpa de fruct nu-i chiar pulpa de fruct. Pe sticlă scrie natural.

Există oameni care, legat de alți oameni și spre deosebire de ăia care n-au standarde deloc, au standarde înalte în teorie, dar nu le pun în practică. La modul, primul venit-primul servit, plângi după un om mișto, frumos și deștept, dar ieși cu un prost, urât, cu care te plictisești și n-ai ce să vorbești mare lucru. Apoi aștepți să pleci de lângă el ca să poți să te plângi de cât de prost, urât și nașpa e.
Eu nu fac așa. Eu plâng după oameni de calitate în teorie, indiferent că-mi ia 100 de ani să-i găsesc și-n practică.
3 sferturi din tipele cuplate de nevoie vor crede că aia tristă sunt eu, nu ele. 3 sferturi din oamenii cu mulți prieteni. 3 sferturi din oamenii care cunosc foarte mulți oameni.


3 sferturi din oamenii de care dau au impresia că ceaiul e doar pentru slăbit, stilul bărbătesc e doar pentru bărbati, că de-aia se cheamă bărbătesc, cancerul e ceva împotriva căruia nu e bine să lupți, și orice nu conține o bucată de carne e pentru rumegătoare. Sau, mai bine, vaci.
Și asta e, de fapt, trist.

pampam.

14 oct. 2014

Am fost în Iaşi. M-am blocat în Buzău. Şi-am transpirat la Parascheva

Sâmbătă dimineaţa eram în tren spre Iaşi. Eu şi babele, copiii, mamele şi soţii lor de la Parascheva.
Sâmbătă după-amiaza eu urcam dealul spre gura mea de relaxare, fără bani în buzunar. Babele, copiii, mamele şi soţii de la Parascheva urcau dealul spre dumnezo, cu bani de cadouri pentru moaşte. Eu m-am dus să stau ca să mă odihnesc. Babele, citez, s-au dus să stea ca să se chinuie și să li se ierte păcatele. Copiii nu știau ce fac. Și soții s-au molipsit de la mame. Sau invers.
Am transpirat și obosit la Parascheva numai cât eram prin trecere. Gândul că e normal ca o religie să te facă să stai în picioare zile și nopți până ești leșinată și rezemată de ziduri la propriu e chiar unul de ignorat. Nici nu bate la ochi a ceva anormal. Credința e chiar mai importantă. Credința cere sacrificii.  Credința de genul ăsta. Dacă e s-o iei așa, nici nu tre să te mai mire că lângă icoane erau expuse spre vânzare și pungile cu semințe. Că oamenii înțeleg prin credință chin. Că unii înțeleg doar mâncare caldă. Că totul e o bișniță.
Duminică noaptea, când nici scaunele din trenuri n-ar mai fi suportat vreo poveste despre minuni sfinte, am început să cred că o oră jumate în tren în câmp e o pedeapsă de la mitropolie pentru cât m-am uitat chiorâș.


Ce poţi să vezi în Iaşi.
Istorie, contrast și-un spirit moldovenesc și vechi, care se păstrează, amestecat cu ceva spirit modern, care se cerea, la modul om fi noi capitală culturală, istorică, ce mai vreți, da' să și arătăm ca una în limitele bunului simț, și asta se vede, pentru că nu te duci în Iași și vezi capitala culturală termopanizată, te duci în Iași și vezi capitala culturală care arată ca o capitală culturală, dar aranjată decent.

Dacă vreodată vrei să vorbești foarte mult cu cineva și n-ai cu cine, mergi în Iași. Din câțiva în câțiva pași o să dai de Ștefan cel Mare călare, de Carol, Ferdinand, tipi din ăștia frumoși și viteji cu nume care nu se mai terminau, de le visai noaptea când era să te-asculte la istorie și te trezeai panicat. Acu o să te asculte ei. Probabil că încă nu ții minte ce-a făcut fiecare și-n care an, dar poate pentru că-i vezi atât de des, asta o să te facă să vrei să citești despre. Să mergi în Iași e unul din pașii tăi spre cum să fii mai cult. Sau puțin cult. Pentru că Iașiul îți inspiră asta când nu ești beat, fumat, mahmur, adormit, boschetar, etc.

Dacă vreodată vrei să te rogi la biserică și e prea plină biserica, mergi în Iași. Biserici, ciuperci după ploaie, tot aia. Multe, mici, mari, dese, vechi, reabilitate, cu turnuri sau fără, cu aur sau fără, rotunde, pătrate, sunt acolo, măcar una din ele tre să fie goală.
Mitropolia Moldovei e una din cele mai impunătoare clădiri pe care le-am văzut față-n față. Arată bine pentru o clădire și rău pentru o biserică. Eu știam că Iisus le vorbea oamenilor și-n câmp, ideea era de ce și ce le vorbea. Nu era nevoie să fie așa. Nu era nevoie să-ți lungești gâtul ca s-o poți cuprinde pe toată într-o privire. Nu era nevoie să facă și religia să pară impunătoare. Nu era nevoie să mai lucreze la ea și s-o mai aranjeze oleacă ca să nu pară veche, distrusă sau săracă. Slujba și Parascheva ar fi fost tot acolo.
Mănăstirea Trei Ierarhi e, în schimb, una din cele mai frumoase clădiri pe care le-am văzut. Nu mișto, ci frumoasă, nu evidentă, ci normală, nu cu foiță de aur, ci cu sculptură veche. Nu era nimeni acolo.

Dacă vreodată vrei să mergi într-un centru vechi care nu e centru vechi doar cu numele, mergi în Iași. O să ai loc să mergi pe jos ca oamenii, liniște, atmosferă și imagine de centru vechi. N-o să iasă chelneri să te tragă de mână, n-o să auzi muzică proastă și tare din toate părțile, n-o să te deranjeze aglomerația aia sufocantă și n-o să te bați în fițe, bănet și gusturi de oameni modești sau infatuați.
Dacă vreodată ești în Iași și vrei să-ți începi zilele bine, mergi în Piața Unirii, ia o pâine pentru porumbeii ăia mulți și coboară spre Iarbă. Iarbă (care nu se cheamă cu adevărat iarbă, cred) mi se pare cea mai insprată idee din Iași. Un fel de pat uriaș, doar că dn iarbă, brazi și apă.
Dacă la Iarbă sunt prea mulți hipsteri falși, mergi în Copou. Oricare din ele 2 parcuri Copou, oricum amandouă arată ca niște mici păduri amenajate pentru oameni care caută mici păduri, umbră, miros de tei și castane.

Atâta că e un oraș în deal și-o să-ți iasă sufletul. Dar o să-ți iasă sufletul și pe alte căi mai puțin mișto, de-aia mai bine te trezești într-o dimineață, te urci în tren și te duci să miroși o carte veche, să dai o tură de Copou sau să vezi câte bucle avea Ștefan în bătaia vântului pe cal. În Iași.

pampam.

10 oct. 2014

9 motive pentru care introvertiţii nu sunt mişto

Pentru că pupincureala asta, pentru că ideea că acum e mişto să fii şi nebun, şi bipolar, şi anxios, şi depresiv, şi cu tulburare de personalitate şi pentru că oameni care vorbesc despre fără să cunoască.

1. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că vorbesc puţin, atent şi cu grijă, gândit, ales, planificat, o să povestesc doar chestia aia, restul dramelor care nu mă lasă să dorm, să mânc, să nu-mi cadă părul nu e nevoie să fie povestite. Tocmai asta e problema.
Toate cuvintele pe care un introvertit alege să nu le spună sunt în el. Aproape toate cuvintele pe care un introvertit alege să le spună sunt oficiale. Nu sunt niciodată 50 de cuvinte despre cât de bună era cartea de aseară şi doar 10 cuvinte despre cât de naşpa se simte şi atât. Sunt mereu mai multe şi alea sunt în el. E ca la punga de pufuleţi, că mânci şi mânci şi tot mai găseşti firimiturile cu sare în colţuri cât să mai bagi mâna de câteva ori. Doar că firimiturile se termină, cuvintele nu. Când cuvintele alea nu se termină, se adună, şi când cuvintele alea se adună, începi s-o iei pe câmpii. De-aia nu e mişto că un introverit vorbeşte puţin şi bine. Mai ales pentru el.

2. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că se simt mai bine, se distrează mai bine sau trăiesc mai bine singuri. Să te simţi bine singur constant nu sună nici măcar ok, nici măcar ca ceva ce-ai vrea să faci mai mereu, nici măcar ca ceva ce te face să te simţi bine psihic pe termen lung, dar să mai fie ceva mişto. Nu e ideal să strângi chestii în tine şi să mai petreci şi timp de calitate singur, mai mult decât petreci cu ceilalţi. E ca şi cum ai fi un Van Gogh care-şi taie fictiv şi conştient, câte-o parte din el, doar că nu fizică, n-o să fie un cadou pentru vreo damă de companie şi n-o să faci bani după moarte.

3. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că devin nişte înţelepţi prin introspecţie obsesivă. Nu ajungi un înţelept dacă analizezi absolut fiecare detaliu al stărilor tale interioare, în special alea proaste. Ajungi un om care desface inutil firele în 100 de alte fire inutile, care e posibil să piardă contactul cu alea reale şi căruia îi trebuie jumătăţi de ore cu ochii pe pereţi, noaptea, făcând scenarii, până adoarme. Te transformi cu uşurinţă într-o Alice în  Ţara Minunilor care vorbeşte cu mâţe şi pălărieri nebuni. Scenariile se împart pe şi dacă, dar dacă, poate că, oare dacă, să vezi că, nu trebuia să, cum am putut să, puteam să, puteam să nu, cât de bine a fost când n-a fost rău. Te faci cu capul singur şi-i faci pe înţelepţi de ruşine. O să fii şi-o Alice cu cearcăne, în plus.

4. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că au o lume interioară plină de imaginaţie, vise, visuri, gânduri, poveşti, filme. Se repetă doar faza cu pereţii şi noaptea, la care se pune toată imaginaţia aia de om interiorizat, deci câte închipuiri poţi să ai pe minut. Probabil că-ţi ia 5 minute să faci din ceva ireal o poveste de pus pe tavan şi-o să simţi cum serotonina ta e o fericită. Probabil c-o să-ţi dai seama că uneori prea multă imaginaţie e chiar prea multă. Şi probabil că într-o zi o să fii şi nebun din cauza asta, dar e ok, lumea are nevoie de introvertiţi nebuni şi mişto. Poţi să-ţi tai şi cealaltă ureche, preventiv. Şi să te lauzi cu două mâţe din lumi în care toţi sunt nebuni.

5. Nu, nu e mişto să faci artă din singurătate, supărare şi alte rahaturi de-astea triste. Pentru că da, artistul introvertit n-o să facă flori din interiorul lui înflorit primăvăratec. O să scrie când nu mai poate, o să picteze când simte că dă pe-afară, o să compună când are ceva aiurea de zis, o să facă ceva când e deja destul şi i se varsă paharele. Şi când o să facă artă din bunăstare n-o să placă, pentru că aşa e prea simplu şi prea fără poveste în spate şi simplu nu mai e actual şi e mai uşor să empatizezi cu dramele altora deât cu bunăstarea lor.

6. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că iau lucrurile şi le analizează pe toate feţele din nou şi din nou. Sunt nişte obsedaţi pentru care chestia asta obsedantă devine enervantă şi stresantă şi frustrantă, când îţi vine somnul, îţi mai vine ceva de tocat, când ai terminat de tocat, îţi mai vine ceva de tocat a doua oară. Ăsta nu e cel mai ok mod în care poţi s-adormi. Mai bine numeri oi închipuite. Sau mai bine faci ca oamenii care nu sunt introvertiţi mişto şi te pui în pat şi te culci fără să te gândeşti o oră la ce e bine să sau nu. Dacă te pui la mintea ta, n-o să termini niciodată. Şi dacă te pui pe analizat, n-o să termini cu o decizie care să fie decizia aia, minte-suflet-intuiţie-instinct-fără părere de rău-pe viaţă-fără şi dacă... pe tavan.

7. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că văd toate detaliile alea pe care nu le văd alţii. Tocmai asta e problema pentru un introvertit tipicar care nu poa să treacă peste, care stă şi-şi umple timpul cu toate astea, care le bagă-n seamă, care le bagă-n minte, tonul vocii tale când mi-ai zis aia, grimasele, îmbrăţişările se clasifică după cât de strânse sunt, cărţile la linie, pătura la dungă, tipul ăla din staţie avea dungă alba la cravată, iaurtul la iaurt, legumele la legume, borcanele la borcane, hainele după culori, o babă avea azi flori la pantofi, balcoanele din fier forjat care cad sunt cele mai frumoase, 3 nuanţe de mov într-o săptămână nu înseamnă aceeaşi culoare de ojă.

8. Loialitatea n-are treabă cu introvertirea, pentru că loialitatea nu e o chestie generală.

9. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că ascultă tot şi pe toţi şi oricând. Asta devine la fel de enervant şi de epuizant şi de obositor şi de plictisitor ca şi vorbitul puţin şi cu grijă. O să vorbeşti puţin şi cu grijă, dar nu despre tine şi-o să te simţi la fel de rău. Ca şi cum n-ai vorbit. O să asculţi ca un bun ascultător ce eşti, dar n-o să te asculte nimeni singura data când o să vrei asta. Pentru că tu eşti un bun ascultător care ascultă mereu şi care nu vorbeşte despre el. Ca şi cum n-ai comunica cu alţii şi nu te-ar auzi. Dar o să ţi se acrească şi-atunci o să fii un introvertit care vorbeşte cu mâţe şi-şi taie urechile şi n-o să mai fii mişto. O să fii din nou un ciudat închis în el, anti social, care nu vrea să stea cu oameni.

pampam.

5 oct. 2014

Cum să-i enervezi pe alții

Poți să nu, asta ar fi frumos, dar dacă vreodată te plictisești și n-ai ce face.

Bagă aspiratorul la 10 seara și dă cu el vreo 15 minute, prietenii tăi buni vor fi vecinii ăia care renovează casele veșnic și țânțarii care te bâzâie noapte de noapte, să nu cumva să uiți vreo scamă, scămuță, colț de cameră, prag de ușă, dar să dai fix în camera cuiva care abia ajunge de la muncă, mâncă repede ceva  să-și umple burta și simte cum fiecare sunet  o să i se pună pe creier, de-aia vrea somn, liniște, mai multă liniște decât niște amărâte de scame aspirate. Tu bagă aspiratorul oricum, nu-i nimic, viața e frumoasă și-așa, oamenii te vor aprecia, dumnezo te va aștepta în rai, când o să ajungi la poartă o să-ți dea un baldachin doar pentru c-ai dat cu aspiratorul la Georgiana în camera, în ziua aia, știi tu, știe și el.

Trântește ușile dimineața, poa să fie 7, poa să fie 8, urgențele tale la baie și la frigider și la dulap și la unde pleci tu și întârzii sunt mai importante decât ăia cu care împarți casa. Adică dacă trântești ușile o să se oprească timpul în loc, n-o să mai faci pișu pe tine, wc-ul se pregătește și te-așteaptă, sar hainele direct pe tine, o să iasă din frigider și-o să se pună mâncarea singură pe masă, ușile trântite sunt răspunsul. Cu cât le trântești mai tare, cu atât e mai bine.
Și să nu mergi prin casă, să zdupăi, să ți se audă pașii apăsat, să trepideze plăcile de parchet, cine știe, poate într-o zi revoluționezi tu ceva și descoperi o formulă din aia deșteaptă sau un cod morse nou. Nu contează c-ai deschis și geamul pe frigălăul de la 8 dimineața și intră deja toate claxoanele în casă. Nu contează c-ai aprins și becurile și le-ai uitat aprinse pe unde-ai apucat. tu ia-le pe rând, dar fă-le pe toate, e mai ușor decât pare.

Neapărat să înjuri când faci toate astea. Cu nervi, cu patos, obsesiv, să înjuri, și, dacă se poate, să fie aceeași înjurătură. Poate le transmiți și altora stări de-astea pe care și le dorește oricine. Că dacă nu vor să fie supărați pe viață, atunci sunt niște ciudați triști. Fă-i să te înjure și fă-i să fie supărați pe viață.

Și dacă nu poți cu muncă de-asta fizică, poți să încerci de-astea de bun-simț lipsă. Fii un zgârcioman din ăla, o chitră, un egoist maxim căruia i se mai sparge o venă când împarte ceva și n-are cum să ceară bani. Fii așa cu absolut oricine, dacă reușești, poți să  fii așa și cu tine, atunci e împlinirea pe care o cauți. Să fii zgârcit la tot. Să nu zici neața, că-ți cad dinții din gură, să nu zici noapte bună, că poate-ți cade și limba, poftă bună, bună ziua, un zâmbet, o măslină, îți iei gândul de la ele. Dacă poți să fii un acru țepos, care-și scoate acele, e perfect. Dacă nu, e de-ajuns doar acru, pe cineva tot o să enervezi.
Merge și dacă te-apuci acu să fii un nesimțit care se bate pe cine are mai multe drame în viața lui și alea toate puerile, dacă vorbești la fel de scârbos ca și vânzâtoarele sictirite sau dacă e evident că ai impresia că ești mai mult deștept decât prost, dar e cumva invers.

Să încerci să nu duci gunoiul vreodată în viața ta de om care stă cu alți oameni, lasă-i pe ceilalți sau lasă-l să se împută, să-ți uiți vasele cam până după ce mori sufocat de mirosul de gunoi, uită și resturile, firele de păr și altele ce mai ai tu, n-are importanță că până și animalele își acoperă mizeria.
Să fii tu mai cu moț.

pampam.

28 sept. 2014

19 ani, sunt nebun, iubesc pateu pe pâine și nu am bani

Am 14 ore de muncă într-o zi. Adică vineri am muncit 14 ore. Adică am început la 8 dimineața și am terminat la 10 seara, cu pauze de masă, țigară și apă, dar tot 14 ore în picioare, fără somn și cu 2 șefi pe cap care stau cu ochii pe tine. Trebuie s-o repet de atât de multe ori și să consum atât de multă energie plângându-mă, ca să pot să realizez că acum 4 luni frecam maxim menta la liceu, mâncând biscuiți la un leu și astăzi nu știu dacă 14 ore de muncă merită banii, nervii, consumul și oboseală cu dureri de babă anchilozată, mâncând biscuiți la un leu plus pateu pe pâine. Pentru un om care n-a făcut decât să frece menta la liceu, patul acasă și scaunele în bar, asta înseamnă că viața bate filmul. Sau serialul. Chiar serialul tânăr și neliniștit pe care-l știu de 19 ani și încă rulează cu drame.

Unii o să continue să frece menta.
Alții o să aibă povești de spus mai târziu și ziua în care începi să le strângi o să te lovească în față mai rău decât te simțeai când visai să pleci de-acasă chiar și numai cu chiloții de pe tine. Doar să pleci mai repede. N-o să fie numai atât.
O să fie ziua în care îți vine pachetul de acasă cu mâncare de-aia bună și gratis, pături de iarnă și pijamale groase, că tu și-așa nu știi cum să-ți mai împarți cei 50 de bani pe care-i mai ai, și mai faci și frig. Pachetul e un pas mic pentru omenire, unul uriaș pentru tine. O să fie ziua în care îți mai vin niște bani de-acasă, poa să fie și 10 lei, senzația că n-o să mori de foame în următoarele câteva zile e superbă, dar începi deja să urăști banii, pentru că puteri malefice și ochiul dracului, e ca și cum cineva îi smulge din mână fără să vrei. O să fie ziua în care îți dai seama că abia poți să ai grijă de tine și că ăsta o să fie un argument bun pentru disperatele alea care-ți bagă copii pe gât. O să fie ziua în care taximetristul care te-a adus azi noapte nu-ți ia toți banii, că aia e ziua în care se citește pe fața ta câți bani mai ai în portofel, câtă mâncare mai ai acasă ș câtă hârtie la wc. Cea mai mișto o să fie ziua în care îți dai seama că te transformi într-un om mare și e fix problema ta dacă faci din asta ceva foarte trist sau nu, dacă o să fii ăla care le zice altora c-ai crescut mult și repede și nu se merită și vrei la școală înapoi sau nu.
Și-o să fie ziua în care înveți chestii din toate astea. Ca să fii și tu profund la beție și să plângi, nu de alta.

Pateul e deja clasic. E un imn. Face parte din lecțiile de supraviețuire. O să ajungă un fel de nirvana atunci când nu mai ai timp, chef și bani, mai ales bani, să gătești. Pentru că da, momentul ăsta chiar o să vină. Dacă în liceu strângeai bani de țigări, merdenele și cafea, acum o să strângi bani de țigări, merdenele, cafea și alte 100 de chestii comestibile de la care ți se umflă sânu' dacă nu.
Iei și tu pe pateul ăla mai ieftin, da' să fie ok, îți iei și-o pâine, tot de-aia ieftină, las-o pe aia de 8 lei, că oricum toate-s pline cu porcării, e mai scumpă eticheta decât pâinea, dacă nu ți-o faci tu acasă, desigur, întinzi niște pateu pe pâine și mânci până rămâi fără amândouă. Dacă și tu mânci pateu cu pâine pe stradă, că n-ai timp nici să înghiți, prin București, o să ne recunoaștem. Oamenii cu pateu pe pâine în perioada asta a vieții sunt o frăție.
Poți să mai încerci cu zacusca, da' aia e mai scumpă. Mai bine te rogi de neamuri să ți-o trimită, asta e, tre să vorbești și tu cu ei cândva. Acum e ocazia. Cu iaurtul, laptele și brânza, cartofii, pastele și ce mai găsești tu pe la tarabe mai puțin de 3 lei kilu'. Ieftin și practic, de gătit de mai multe ori, în caz că ți se strică unele în frigider, bagi cartofi, te-ai scos, nu mori azi. Nu pui mult ulei, și-așa e scump, îți face rău, dă-l încolo.

E mai bine decât sună, o să supraviețuiești mâncând, e ok. N-o să mai fie ok în cazul în care ai dependențe, pentru că o să pleci după un pateu și-o să sfârșești dând 20 de lei doar pe dulciuri, iar asta e o dependență ieftină. Dac-o să faci asta și-a doua zi, atunci ai o problemă la fel de mare ca a mea și putem să suferim împreună.

pampam.

21 sept. 2014

Când nu mai vrei oameni, poți să-ți iei mâțe, câini, urși sau elefanți

Nu zice nimeni că o să dai doar peste oameni mișto toată viața ta. Sau dacă nu mișto,  măcar ok. Acceptabili. Suportabili. Poate vrei tu să-i faci să pară așa pe toți, pentru că ești un pașnic iubitor și binevoitor de oameni, care încearcă să vadă părțile lor bune mai mult decât alea rele. Asta nu înseamnă că sunt toți ceva foarte bun sau perfect și că n-o să ai momente în care vrei să fii în propria ta peșteră.

Așa că vine o zi când o să ieși dimineața din casă și-o să vezi un moș care-și face labă fix în fața ta. Frenetic. La modul evident și implicat maxim. O să-și dea drumul pe o mașină și poate mașina aia o să fie a ta într-o zi. Sau până-ți iei tu mașină se mai naște alt moș care  abia așteaptă să se bucure pe ea. Poți chiar să crezi c-ai ajutat pe cineva să fie fericit și karma ta o să fie bună. O să-l ocolești și-o să te fluiere un moș pedofil, un muncitor la canal care nu muncește, dar strigă după fete, un țăran la volan sau un țăran de la piață. Pentru că tu ești tipă și ei au penis, tu ești vulgară dacă faci asta, ei sunt bărbați.

O să ajungi la muncă nu ca să-ți faci prieteni, ci ca să-ți faci bani de mâncare, bere, păcatele dubioase pe care ți le întreții cu plăcere și să numeri jumătățile de oră până pleci sau săptămânile de lucru până la salariu. Pentru că nu, nu lucrezi cu niște oameni cu care te potrivești infinit și nu, nu lucrezi încă acolo unde visezi. De aia colegii tăi de muncă (care sunt mai plictisitori când vorbesc despre cum au dat cu aspiratorul aseară decât minutele în care aștepți autobuzul să plece de la capăt și nu mai pleacă) te vor crede un antisocial serios și urâcios care nu vrea să fie prieten cu ei. Nu e pentru că oameni diferiți, vieți diferite, mai bine rămânem doar la formalități. E pentru că ești antisocial și nu vrei să zici cum ai făcut carne prăjită aseară. Că pentru asta te trezești să muncești la 8. Dacă mai lucrezi și cu public, atunci o să existe câte-un nerv mort pe viață pentru fiecare om care crede că datoria ta e să suporți idioțeniile lui.

Probabil că pe drum acasă o să vezi pe unu' care seamănă super mult cu tipu' ăla de când aveai 17 ani de mimoză îndrăgostită și te-ai dus la el  acasă să sex sau ceva, voi știți, că a ieșit atât de prost încât nici nu știi ce-a fost aia, ce-o fi fost în capul tău, așa c-ai plecat și ți-a mai luat vreun an, câteva crize la telefon și ore de filme romantice să treci peste făt-frumos. Și de la asta ajungi iar în faza în care rememorezi toate episoadele penibile și porcăriile cu toți dubioșii de care fugi pe unde-apuci acum, care ți-au dat luna de pe cer, dar s-au blocat undeva pe drum, de fapt, pentru că luna prea mare, ei prea mici, cuvintele prea multe, faptele prea grele, prostiile multe, anii puțini, oamenii mișto au și momente de căcat.

Acasă o să te enerveze un prieten, că nici ăștia nu-s mereu întregi la cap, ai tăi, neamurile pisăloage, administratora cu banii pentru întreținere sau vecinii, pentru că unii dintre ei se nasc pentru asta, vânzătoarea aia ceaușistă sau cineva de la martorii lui iehova, care nu te lasă până nu-ți dau viața lor perfectă.
Într-un final, o să ajungi la concluzia că există oameni care în loc să devină mai mișto în timp, după ce i-ai cunoscut, devin mai nașpa. Așa că luați-vă mâțe, câini, urși, elefanți, ce prindeți. Că astea nu fac nici labă, nu te plictisesc la muncă și nu te fac să fii antisocial, poate-ți omoară nervii, dar te dreg după, nu tre să vă ocoliți după episoade eșuate și chiar dacă te enervează, știu când să tacă ca să vă calmați, nu-ți bat pereții și creierii capului și n-o să țină neapărat să fii unul de-al lor.

Ideea era că mi-aș fi luat eu un elefant, da' mâța e un început.

pampam.

16 sept. 2014

Fete(6)

Nu cred în perioada lunii decât ca scuza la cum să fii cât mai nebună cu ceilalți. Nu cred nici în perioade proaste care te fac să te comporți cât de urât te ține, pentru că nu ăsta e modu' ideal prin care vrei să treci peste.

Am dat de tipe care erau la perioadă și rămâneau la fel de mișto ca atunci când nu. Sau măcar încercau, se calmau, nu se bazau pe ideea de sunt fată, am menstruație și asta-mi dă voie să mă comport de 2 lei cu fiecare om care mă vede. Sau măcar se gândeau că oamenii ăia super de treabă ai lor nu-s nevoiți să le-asculte crizele de tipe nebune și să le suporte acțiunile de tipe  supărate pe viață. Pentru că una e să ai o perioadă nașpa și alta e să ai o perioadă nașpa în care ești și tu un om nașpa cu și pentru restu'.
Te doare capu', iei o pastilă, îți faci un ceai, îți pui o compresă caldă sau te culci. Toate funcționează la fel de bine.
Te doare burta, tot aia.
Te dor ovarele, tot aia.
Te doare spatele, iei o pastilă sau te gândești cum o să-ți treacă cu un masaj.
Ideea e să nu fii o scârbă și să faci un caz din asta. O întreagă planetă de femei are perioade și mă gândesc că dacă toate ar fi niște scârbe, atunci ar rămâne doar ele între ele și planeta. Și nici atunci n-ar fi toate, că nu s-ar suporta. Cred că dacă vrei să fii o dramatică disperată care vorbește răstit și se comportă cu fundu' cu oricine și oricând, atunci ești. Și cred că dacă vrei să fii un om drăguț și să te controlezi, atunci ești și te controlezi. N-are treabă că-ți vine perioada o dată pe lună și nu ți-ai luat Nurofenu'.

O să dai de oameni care se comportă ca un fund, n-au dormit bine, s-au trezit prost, e urât afară și-i influențează într-un sens negativ, nu le merge ceva bine, nu-s bine dispuși, au zile mai aiurea și starea lor nu e ok, o să dai de destul de mulți morcoviți, da' tipele aveau nevoie și de asta cu perioada lunii. Ca să fie.
Plus că dacă e doar o dată pe lună, poți să taci, să vorbești mai puțin, să faci mai puține, s-o lași mai moale până-ți trece și până ești sigură că ai ieșit din faza lunară și obligatorie de om nașpa.
Dar am dat de tipe care sunt niște isterice panicate și cu care nu te poți înțelege, indiferent că e perioada lunii sau nu. Dacă nu e perioada lunii, atunci e mereu alt gen de perioadă, tot proastă, evident. O să găsească veșnic ceva care nu e bine și care le dă lor o perioadă mai proastă, că altfel, dacă n-ar fi perioada asta, vai ce om bun și frumos aș fi, da' uite că nu se mai termină. Asta e mai trist decât să crezi că ești isterică din cauză de menstruație. E din prost obicei, că vezi doar ce-i aiurea pentru tine. E din mahalagism, hai să țipăm și să urlăm și să aruncăm și să nu fim de acord cu nimeni și nimic. Doar n-avem guri și mâini degeaba, n-are importanță că chiar n-avem dreptate și părem ieșite de la nebuni. E din proastă educație și prost autocontrol, că nu știi încă că nu toate rahaturile și stările tale aiurea, uneori închipuite,  tre să ajungă exagerate și să devină și ale altora. E din prost simț față de ăia cu care trăiești, vorbești, te plângi, ai pretenția să fie acolo, chiar dacă faci, zici și crezi rahaturi.

Culmea e că mereu ajung la un punct comun și într-un mod decent cu tipi. Da' la tipe tre să fie cu argumente ilogice și inutile, scuze penibile, zgomot, zgomot, zgomot degeaba, porniri de gaițe și tot n-ajungem la niciun final fericit. Și-ar trebui să fie invers.

pampam.

12 sept. 2014

Ce e aia să pleci de-acasă

E să fii picat din cer, mai picat decât cel mai picat om din cer, toată lumea e a ta, da' oricum nu cunoști nimic din ea. Ca atunci când te-au dus la grădiniță, te-au lăsat acolo și nu știai ce se întâmplă, ce faci, cine-s oamenii ăia, care-s cuburile tale, doar că acu' e la alt nivel și fără cuburi, deci trist, banal și plictisitor. Bine, o să deschizi geamu' cât de larg vrei, o să asculți muzica  cât de tare vrei, o să ieși și vii când vrei, o să mergi în chiloți când vrei, o să faci ce vrei, când, cu cine, oaie scăpată din stână, da' când te trezești din mahmureală ai celelalte dureri de cap.

E să vrei să speli, da' să nu știi cum, că la mașina ta de-acasă e altfel, și să te uiți o oră la butoane și la ce înseamnă și când o pornești tot să nu meargă. Pentru că ai uitat un buton pe care oricum l-ai apăsat, da' nu destul de apăsat. Îți închipui deja că așa merg toate de-acum pentru tine. O să sfârșești spălând seara, într-un final. Când o să scoți hainele, bluzele alea bune sunt pătate ca la vaci, mai murdare decât atunci când le-ai băgat.  O să-njuri ziua în care te-ai mutat. Dar măcar știi să folosești mașina de-acum. Mai înjuri o dată și pentru aragaz, când crezi că ești mai prost decât el. O dată pentru cuptor. Și-o dată când îți rupi unghii din carne la mutat de mobilă, pentru că până și mobila îți zice să rămâi acasă. Da, o să crezi că fiecare chestie e un semn ca tu să rămâi acasă. De-aia o să crezi că vrei să rămâi cât e nevoie. Pentru că după o să crezi că trece nevoia, te obișnuiești și viața o să fie frumoasă. Mereu o să crezi.

E să stai cu telefonu' veșnic la ureche, că cum se citesc, scriu și plătesc apometrele, că cum se citește, scrie și plătește curentu', că cum facem la întreținere, că cum facem la gaze, e bine să coste puiu' 12 lei și roșiile 2?, e bun orezu' scurt sau lung?, care bulion e mai ok?, că la casa ta de-acasă nu plăteai facturi și nu făceai piața. Înainte să plătești facturile tre să te prinzi că ai de păstrat bani și pentru alea, dacă nu vrei să trăiești ca-n peșteră. Și înainte să faci piața tre să te prinzi că tre să faci piața, n-o să se facă prin telepatie, chiar nu e din instinct, degeaba știi să gătești, dacă n-ai cu ce și degeaba știi să gătești, dacă ți-e lene.O să mori de foame, aia e. O să înjuri ziua în care te-ai mutat, dar măcar înveți să supraviețuiești. Poate într-o zi ajungi și tu un fel de Bear Grylls și-o  să ai bani să-ți rezolve altcineva piața și facturile.

E să împarți camerele, mâncarea, apa, baia, frigideru', lucrurile, viața cu alți oameni zilnic și deodată, oameni pe care nu-i cunoști încă foarte bine în traiu' în comun, zi cu zi, tabiet cu tabiet. O să începi să crezi că asta cu în comun nu e pentru toată lumea și-o să vezi în detaliu fiecare chestie iritantă, urâtă, egoistă, exagerată, de prost gust care-o să ți se pună pe creier și care o să te facă să crezi că tu nu poți să stai cu alți oameni vreodată, nici nu mai vrei asta. Și-o să-ți dorești să iei animale mai bine, că la viața ta de-acasă era altfel, aveai doar tu toane proaste, zile proaste, te comportai prost. O să-njuri ziua în care ți-ai lăsat camera, dar măcar poți să înveți să fii tolerant și pașnic, să accepți și să ți se accepte.

Nu trebuie niciodată să te gândești la felurile de oameni care l-au folosit și la felurile în care a ajuns patul să fie atât de folosit, nu trebuie niciodată să te gândești că-n cadă s-au mai spălat atâtea organe goale, nu trebuie niciodată să-ți imaginezi că sub parchet există colonii de gândaci care vor ieși la noapte, nu trebuie să te întrebi ce e cu grăsimea uscată din bucătărie în locuri ciudate, nu e nevoie să fii un om nașpa, dacă alții sunt, nu trebuie niciodată să te panichezi când te-ai rătăcit, propriu și figurat, chiar dacă la tine acasă era altfel. N-o să fii un adult pentru că iei cafeaua și țigara dimineața fără ai tăi pe cap, că plătești facturi, că faci piața, că trăiești de unu' singur, că nu mai ești o balenă pe plaja de cearșafuri cu laptele la gură și firimiturile pe tricou, pentru că abia le faci și pe-astea. Dar poți să fii cineva care-și ia caserole cu înghețată ca răsplată că nu fuge mai repede acasă, unde era altfel, comod și ușor.

pampam.

7 sept. 2014

101 întrebări retardate

Nu-s 101 încă, dar se fac. Direct proporțional cu număru' de oameni peste care dai.

1. Ce înseamnă tatuajele tale?
Poți să le ai deja, să fie în curs sau pur și simplu doar la faza de idee, chiar nu e important. Ideea e că dac-au auzit de ele, atunci tre să afle ce înseamnă. În sinea lor chiar îi liniștește asta cumva. Îi ajută și mai bine dacă te întreabă de 2 ori același om.
Dacă ai doar un tatuaj, ai scăpat ușor. E la fel de enervant ca atunci când ai jumate de corp tatuat, dar sunt mai puține povești de spus, pui mai puțin efort, consumi mai puțin timp, totu' se termină mai repede. Sau nu. Ideal ar fi să nu răspunzi la chestia asta și să te rezumi la ceva simplu, pentru că abia după ce răspunzi, când crezi că s-a terminat, e mai aiurea și-abia atunci simți cum îți vine să dai palme oamenilor, dar nu. C-o s-audă fiecare ce înseamnă, o să reacționeze, o să reacționeze ca niște neanderthali, o să râdă, n-o să înțeleagă, n-o să fie dispuși să, o să inventeze glume proaste pe loc și, cel mai rău, o să pună și mai multe întrebări. E o spirală din care nu mai ieși, de-aia e mai ok să nu intri în ea de la început. Uneori e spirala întrebărilor retarde, da' alea de top.
La modu' de ce te-ai tatuat-hm, așa-și ce înseamnă funda asta roz-cancer mamar-și de ce ai funda asta roz de la cancer mamar? Aici tre să te oprești. De prefereat înainte. Ca să nu mori cu nervii.

2. Te-ai tuns? 3.Te-ai tuns iar? 4. De ce te-ai tuns? 5. De ce te-ai tuns scurt?
E sănătos să te tunzi, pe bune, da' există oameni care nu se obișnuiesc cu ideea și, în mare parte, sunt fete. O să le simți mila-n ochi, de-o să crezi c-ai omorât animale pentru haine de blană. De fapt, chiar trebuie să te tunzi și să n-aștepți să-ți cadă păru' într-o anumită formă, fix aia din reviste, pentru că n-o să se întâmple. Oricât de anormal pare să te tunzi, mai ales ca fată, chiar e sănătos. Părul chiar are viața lui. Părul chiar trebuie tuns mai mult de-o dată în viață. Atunci când își despică un fir în 4 părți, e ars, uscat și fără formă, părul îți spune pe limba lui că e timpu' să-l tunzi, că simte nevoia de-o schimbare, c-o s-arăți ca un om și după asta. Că e ok ca intervalul de timp la tuns să nu fie din 2 în 2 ani, că e ok să te tunzi constant și că e ok să nu vrei mereu păr lung.

6. Ești virgină?
Asta e vis. Dacă da, atunci ești tristă sau îți cinstești viitorul soț, nu știi când o să apară, dar așteptarea merită. Dacă nu, atunci ești curvă sau cool, ca să nu rămâi și tu tristă, că te râde anturaju' și rămâi forever alone. Dacă nu răspunzi, atunci sigur nu și mai ești și ipocrită că nu recunoști. Dacă-i întrebi înapoi, ori se crispează și nu-ți răspund, ori îți răspund și-ți zic că lor nu le e rușine cu nimic din ce fac. Pentru că da, poate-ai trăit o fantezie sexuală maximă, nu ți-e rușine cu asta, deci poți s-o înșiri oriunde, de ce nu.
Genu' de oameni care nu dorm liniștiți dacă nu pun etichete după tatuaje, păru' din cap și virginitate. Că astea fac totul la un om, îți ia 3 chestii super importante să-l cunoști, chiar e drăguț să te vezi cu cineva și să-l întrebi asta ca să-l cunoști mai bine.E la fel de relevant ca și când întrebi ai un unicorn în plus acasă? Până și asta e mai ok, că pe unicorn poți să-l călărești sau ceva. Cu virginitatea altora poți să nimic.
E la fel de relevant ca și când întrebi porți șosete negre sau negre pe sub bocanci, iarna?
De obicei, întrebarea vine de la ăia care abia dacă ți-au ținut minte numele și-au dat mâna cu tine de complezență, nu vă știți cine știe ce, n-aveți multe de împărțit, da' au tupeu' ăsta, și partea bună e că-ți dai seama de cât de disperați sunt și poți să te faci că nu-i cunoști data viitoare.

7. Tu ce mănânci, aer? 8. N-ai putere, n-ai mâncat azi?
Aberația vieții, cine-o fi putut s-o inventeze, n-am auzit-o de ceva timp, crecă acum oamenii își dau seama că nu mai am 5 ani și am învățat să înjur între timp, ceea ce nu-i frumos, da' parcă-i frumos să întrebi un om dacă mâncă aer. Poate dac-aș fi mâncat aer m-aș fi umflat și-aș fi părut grasă ca baloanele, poate așa sunt eu, poate așa a fost tot neamu', poate sistem, metabolism, corp, obicei și alte căcaturi de-astea, poate râd foarte mult și slăbesc, poate am probleme psihice, fizice, sufletești care mă slăbesc, plâng, sufăr, mă stresez și deranjezi cu prostia asta, poate sunt pe moarte, poate am o tenie în stomac, poate am o întreagă crescătorie de viermi cu guri uriașe și dinți ascuțiți care așteaptă să te înghită și pe tine. Și tot nu s-ar vedea.
Iar puterea clar vine din ceafa aia în baie de ulei și slănină topită, îți face așa inima să bată mai tare și ai mai mult zvâc să cari tăvile cu carne de grătar la coțu' blocului.
Oh, oh, sau poate vine din faptu' că babele se nasc babe și rămân așa pe viață în universul lor care se învârte în juru' mâncării.

9. Absorbante sau ob-uri?
Asta e din seria ești virgină. La fel de importantă, spune la fel de multe despre tine, curiozități cu adevărat interesante, de la aceiași oameni care nu te știu, ploade care învață să facă diferența între tampon și absorbant. Dac-aș fi băiat, la prima întâlnire aș întreba-o pe tipă și detalii gen, aromă, măsură, câte pe lună. Să cunoaștem lucrurile care chiar contează.
Poți să întreb faci orice pentru mine și omori un om sau nu? E tot aia.

10. Ești lesbiancă?
Cuvântul lesbiancă e la fel de nemuritor ca și retardul întrebărilor retarde.
Nici nu sună rău. Ca și cum ai zice fatcă. Băiact. Ticp. Femeice. Ciocolatcă. Virgincă.

pampam.

2 sept. 2014

Mamelor din lumea-ntreagă

Ce e greu să te prinzi că fiecare funcționează pe ritmu' lui și că nu e același cu ăla al tău.
Poate eu vreau să ies acu' în fundu' gol pe stradă. Fundu' meu, motivele mele, treci peste și vezi de-al tău.
Era un tip prin oraș care umbla perfect gol. L-am văzut vreo 2 zile la rând, nu deranja cu nimic, omu' doar mergea gol pe stradă, dacă te-ar fi deranjat că n-are chiloți ai fi întors capu', minunat. Posibil să fi fost puțin nebun și să-l fi durut-n fix de scârba ta, deci irosirea de energie era degeaba.

Măcar o dată-n an tre să dau de-o mamă și-atunci, după ce-și laudă plozii c-au luat coroniță în clasa întâi(ca și cum asta chiar e măreț, nici nu iau toți plozii în clasa întâi), se întâmplă astea:

Uită-te la mine, așa mândră sunt, ce mă făceam eu fără pitic?
Eu: aham, înțeleg. Oricum, eu nu vreau copii.
Și de aici începe totul. Nu știu de ce fac asta,  zici că simt nevoia să mă contrazic mereu pe teme de-astea și că nu știu ce m-așteaptă după.
Da' ce rost mai are viața ta dacă nu crești un copil? Cum o să stai tu pe la 30-40 de ani cu un bărbat și fără s-aveți copii? Ce-o să faceți?
Eu: aham, da' de ce să fac un copil pe care nu-l vreau și pe care nu l-aș putea crește?
Așa gândeam și eu când eram ca tine, și uite, acu asta mică e fericire mea.
Și-apoi eu tac. Le-aș zice că fac copii din prostie, dar nu. Mereu același episod minunat în care nu e de-ajuns să ne prefacem că ne simțim bine împreună, acu' ne mai băgăm și viețile pe gât. Că fericirea lor e aceeași cu a mea, că dacă fericirea mea înseamnă să zbor pe-un zmeu, atunci e la fel și pentru ele. Chiar dacă eu nu vreau copii și ele au super rău de înălțime.

Cum căcat să vii să-mi zici care e rostu' vieții mele fără copii? Ce știi tu despre mine, viața mea, filozofiile mele, plăcerile mele, dorințele, împlinirile? Unde scrie că nu poți sta cu un om și fără să ai plozi și totuși să fiți bine și fericiți?
Zici că le iluminează nu știu ce revelație pe mamele astea care au impresia că dac-au născut, asta le transformă în vreun guru înțelept și vai, uite sensu' vieții. De la mine pentru tine. Că dacă le-a împlinit pe ele un copil, mă împlinește și pe mine altul. Cum aș fi eu să mă duc la unu' pe care nu-l știu bine și să-i zic băi, te duci și te cari direct în groapa cu porci. Fă așa! Și eu credeam c-o să fie scârbos, dar e împlinirea sufletească a vieții, la mine a mers, trebuie să meargã și la tine, n-ai cum altfel. TREBUIE. Viața ta nu mai are rost dacă nu merge.

E una din cele mai proaste atitudini peste care poți să dai, că mie mi se pare trist să te naști și-apoi să-ți dai seama că n-ai niciun rost pe lume dacă nu naști și tu, da' nu m-apuc să le zic aruncă-ți copilu' și fugi cu cortu', e mișto.
Adică oricum nu contezi tu, nu e vorba de tine aici, pe la 30 deja nu mai stai la vorba de dimineață, nu mai ai orgasm, nu mai ieși la un bar, nu mai faci o drumeție, nu mai gătiți lapte cu cereale împreună, nu mai ai ce să faci cu omu' ăla, de fapt, l-ai luat doar pentru că la un moment dat să faceți un copil în lipsă de altele, nu mai aveți o viață, e ca și cum nici n-ai exista, poți să mori dacă n-ai un plod. După ce te naști și ajungi conștient ar fi ok să primești o avertizare de-aia gen atenție, se închid ușile. Da' pe asta să scrie atenție, ai 40 de ani să faci un copil, altfel te strivesc ușile.
E vorba doar de făcut copii și de găsit sensu' vieții prin reproducere, mașinuță de oameni ce ești, și asta e mai aiurea și mai fără rost decât eu care nu vreau copii și-o să-mi irosesc viața pe altele mai puțin importante pentru omenire.

De exemplu, aș putea să mă îngrop în biscuiți cu cacao și banane de toți banii pentru scutece.

pampam.

25 aug. 2014

Există prostie inocentă sau?

Puteți să fiți și de 10 ori mai mari ca mine, pe-asta n-ați mai auzit-o.

Nu sufăr mereu de prostie, am momentele mele, se mai întâmplă. Da' eu știu la ce și când dau în gropi, georgiana, ești proastă acu', te faci de căcat, oprește-te, și mă opresc. Știu foarte puțină matematică, fizică și chimie, nu mă bag, nu mi-e greu să-ți zic bă, nu-s cu astea, schimbă subiectu'. Nu știu să-mi dau cu părerea pe toate problemele existențiale ale vieții, tac la alea la care nu știu, le evit, nu mă pricep nici la sfaturi în toate căcaturile, da' tac, frate, tac, nu mi-e greu nici cu astea să-ți zic bă, nu știu, nu mă prind, nu dau cu presupusu', nu cunosc, caută-ți alt om.
Că-s proastă uneori, că nu știu uneori, că vorbesc aiurea și că realizez asta, slavă zeilor. Și, vorba aia minunată, tre să fii măcar puțin deștept ca să știi când ești prost. Sau ca să nu vorbești fără să știi.

Nu vorbesc cu neamurile mele tocmai pentru că nu suntem pe-aceeași lungime de undă și există un risc mare de-a ne enerva reciproc, și-o dăm în altele mai urâte dup-aia.
Când a murit maică-mea am aflat că tre să-i dau toate hainele, lucrurile, mobila, mâncarea de pomană. Ideal ar fi să ajungă la neamuri că-s apropiate, le păstrează bine (yeah, sigur) și aberații de-astea inventate de fanatici.
N-am vrut să dau hainele maică-mii, că e ciudat să le știu în altă parte, mă doare-n fix că-s neamuri, că erau ale ei, multe, frumoase, bune, unele noi, unele le-aș fi purtat eu cu ușurință și drag, plus că nu m-ar fi deranjat cu nimic în șifonier, le-aș fi păstrat mai bine decât alții. Nu că tre să dai, pomana e pomană. Meh, fie, și le-am dat. Au ajuns la mătușă-mea, care, de 5 ani, încă n-a terminat de purtat toate alea, că n-are unde, nu i se potrivesc, nu e maică-mea, le ține pentru zile bune și onomastici. Practic, s-a mutat pomana dintr-un șifonier în altu'.

Mătușă-mea era bolnavă înainte să moară maică-mea. Ca orice boală netratată, s-a agravat sau așa lasă ea impresia, ca atunci când nu vrei la școală și te prefaci că ești răcit și se găsește cineva să te creadă, mă rog.
Ea zice că moare, mai ales că i s-a întâmplat maică-mii și na, ca oile, o să murim toți acum, c-am văzut la altu'.  Eu zic că nu moare. Și chiar dac-ar muri, ar muri de boală, e acolo, e diagnosticată după cum zice, deci na, boala chiar e ceva plauzibil din care să mori.
Unchiu-mea a hotărât că, citez, poartă hainele de la maică-mea, maică-mea e moartă, deci pe mătușă-mea o atrage moartea din cauza asta. Eu sunt undeva între șoc și criză de râs nervoasă, nu sunt sigură dacă e ok să te iei de un om care deranjează prin prostie fără să-și dea seama sau dacă nu-i ok și e mai bine să-l lași să plutească în balta lui în continuare.

Adică, pe bune?
Chiar e posibil să gândești asta? Și chiar e posibil să mi-o și zici? Ca și cum ai zice ți-ai făcut pomană cu haine bântuite.
Ironia e că și eu port haine de-ale maică-mii tot de aceiași 5 ani până azi, frecvent. Dar eu simt că mă atrage viața spre ea, nu moartea. Ce chestie ciudată. Și ceva-mi spune că, dacă totuși maică-mea n-ar avea altceva mai bun de făcut decât să-și trimită spiritele morții în haine ca să mai ia pe unu' lângă ea, atunci le-ar trimite la mine, logic, ca un copil minunat ce-am fost și ca un viitor ajutor minunat la trimis spirite în continuare. Mătușă-mea chiar nu e mai bună decât mine.
pampam.

22 aug. 2014

Când se lasă seara peste Galați 2

E bine să pleci dintr-un oraș în care simți că te irosești, dar e ciudat să știi că mai ai câteva zile în orașul în care ai strâns 19 ani fără o lună de lucruri, locuri și oameni.

La Dunăre e locul meu de suflet. Știu diminețile fericite în care așteptam s-ajung la Dunăre pentru că chilleală. Dar e mai mult decât dimineți fericite. Am făcut Dunăre continuu de vreo 4 ani încoace. Faci Dunăre dimineața, prânz, seara, noaptea, când poți să vezi 3 culori la orizont, stelele pe cer sau soarele pe apă, pe faleza superioară sau pe pietrele de la Perseus, vară, iarnă, toamnă, primăvară, când ești bine și vrei să râzi, când ești nașpa și vrei să te plângi, singur sau cu ai tăi, cu bere sau fără, cu săniuța sau fără, cu bani sau fără.
E jegoasă Dunărea, da' când trec pe-acolo, trec prin toate amintirile de care mi-e drag și rahaturile pe care știu (uneori doar în teorie) că nu-i ok să le mai fac.

Eram super fascinată la15, 16, 17, o micuță mimoză virgină în creștere, și mă știam cu tipu' ăsta de la Dunăre, genul de om revelație din viața ta peste care n-ai cum să treci complet, că părțile bune și rele din el sunt și-n tine, că faci pentru el ce nu face pentru tine, că pe cât de mișto a fost, pe-atât de rău s-a terminat, că treci peste alea proaste și le păstrezi pe alea frumoase. Un tip, un prieten, un neam, tanti de la ziare, omul ăla.
Orele mele de mate și sport însemnau ce rece e Dunărea iarna și ce bine miroase pielea ta dimineața. Mesajele de la orange erau niște glume proaste care blocau rețeaua. Și cuvintele erau la fel de importante ca faptele. Că le-auzeam prima dată.
Imaginea cu Dunărea dimineața e imaginea celor mai bune și celor mai urâte zile din anii de-atunci.
Poate că dacă profii mei de mate ar fi văzut cum ninge acolo ar fi fost și ei mai calmi.

Eram super implicată la malu' Dunării când aveam prieteni care acum nu mai vorbesc, dar cu care puneam filozofii la cale despre cum o să continuăm să vorbim fericiți într-un minunat și îndepărtat viitor, pentru că prietenii vorbesc și-atunci când nu se mai văd zilnic la liceu, în oraș, față-n față. Cred că Dunărea se umflă de vreo 2 ori pe an, în rest, curge la fel, da' poate oamenii se plictisesc să fie atât de constanți și de-aia se umflă mai des.

Eram super panicată când am cunoscut-o pe Ina la planetariu, această oază de veselie care-ți aduce aminte că ești bătrân abia pe la 80. Toate energiile mișto sunt în cerceii ăia de la ea, că e o zână bună și magică a  Galațiului. I-am purtat până s-au distrus. Acum îi port distruși. Pe Ina și pe Cami (pe cami n-am cunoscut-o la dunăre și nu e o zână, dar e o floricică rară a Galațiului) le-aș face mici cum se făcea Alice în Wonderland și le-aș băga în sticluțe cu iz de Dunăre și le-aș lua cu mine, dar fie, au și ele o viață, mă obișnuiesc cu gându'.

Eram la fel de panicată în ultimele luni de liceu, o criză de-asta cu ce fac cu viața mea, eu am suportat vântu' zilnic și banca de sus, într-o lume paralelă, a trebuit să suporte câte-un oftat pe minut, toate dorurile mele de oameni care nu mai vin, toate frustrările după 8 ani la arte care nu m-au ajutat cu aproape nimic, toate speranțele de a da măcar în următorii 50 de ani peste oameni buni la care să țin ca la ăștia de-acum, toate dorințele mele simple pentru viața mea simplă, și, în sfârșit, toate înjurăturile cu care mă înjur de una singură.
Pentru că chestia aia cu viața ta e rezultatul acțiunilor tale e prea mișto ca să nu fie adevărată.

Și pe cât de mare e gura de aer de la faleză când am zile aiurea, pe-atât de mult aștept turta dulce, ciocolata de casă și colacu' secuiesc din noiembrie, vinu' fiert și oamenii care încălzesc cu îmbrățisări alți oameni.

Dacă n-ai loc să faci Dunăre, atunci faci jos la trenuri, în Grădină. Sau pe clădirea aia de după biserica cu vitralii. Biserica cu vitralii e superbă. Sau sus la ANL-uri, lângă bibliotecă. În bibliotecă găsești liniște în scaune moi. Sau pe operele din fier de la ultimu' leu. Sau în spate la Modern. E ceva clădire veche în spate la Modern superbă. Sau în spate la Nespălata, dar niciodată la Nespălata. În spate la Nespălata sunt mâțe cu clopoței la gât. Unele au pete de vaci. Sau în spate la magazinu' cu țigări de la Nespălata. Doamnele de-acolo sunt mereu drăguțe, și-n spate la magazin e mereu umbră și calm. De-acolo poți să vezi orizontul de la Dunăre. Sau în spate la Potcoava. La Potcoava e aglomerat, dar în spate sunt doar oamenii pe care vrei să-i ai. Sau în spate la tatuaje. În centru aglomerat, dar în spate la tatuaje e ceva bar mic și relaxat. Toate sunt în spate, pentru că în față e plin.
Și dacă n-ai loc nicăieri, atunci pleci.

pampam.