Dar hei, CFR încă pute

După ce-am numărat vreo 30 de bilete de CFR strânse în câțiva ani și îngălbenite deja ca la anticariat, mi-am dat seama c-aș fi putut cu banii ăia (care înseamnă enorm pentru ce-ți oferă oamenii ăștia în schimb), să-mi cumpăr propriul meu tren. Ce proastă am fost. Probabil aș fi cumpărat unul foarte ieftin, dar n-ar fi întrecut noile trenuri vechi pe care le-au băgat în locul vechilor trenuri noi.
Vechile trenuri noi, adică alea de le-ai văzut prima dată că erau curate, se deschideau ușile fără să faci mușchi la mâini, și-aveau niște dungi albastre pe ele. Normal c-ai crezut că aia e, avem și noi săgeată albastră care merge repede, bine și fără să se rupă la colțuri, așa să ne-ajute zeii. Dar nu, nu erau săgeți albastre. Erau niște trenuri care mergeau la fel ca alea antice, doar că arătau prețios și ideea asta te făcea să crezi că merg cu 2 kilometri mai repede.
Și ce să vezi, mergeu atât de bine și de repede, încât o parte din trenurile alea nu mai sunt, cel puțin pe ruta Galați-București de câteva luni. Pentru că acum câteva luni trenurile alea noi s-au stricat în zăpadă sufocantă, rece și umedă, prea mult pentru niște trenuri noi deja învechite, și-au început să ia foc cu oamenii în ele. Așa că trenurile noi s-au făcut din nou trenuri vechi, vintage, hipsterești, coolish. Reinventare se cheamă.

Compartimente-bifat. Uși la compartimente care nu se închid, și ți-e frig la picioare-bifat. Jeg-bifat. 8 locuri într-un compartiment-bifat. 8 locuri din mușama din aia maro cu sigla CFR pe ea-bifat. Coșuleț de gunoi din tablă-bifat. Și-o oglindă murdară-bifat. Grilajele îngălbenite pentru  genți-bifat. Holul pe care abia pot eu să încap, iar eu sunt un struț fără burtă-bifat. Ești nevoit să dezvolți, înainte de plecare, o întreagă strategie ca-n jocurile pentru deștepți, de-a ajunge la compartiment cu tot cu bagaje, fără să le cari unul câte unul, ca să poți să încapi? Ești nevoit. E posibil să-ți rupi un deget, un călcâi sau talpa întreagă pe cele 3 scări care au fost concepute pentru picioare de iepuri, pisici, urși koala sau furnici? Posibil. Găini și pui de găini în sacoșe? Aham. Senzația că te dai cu fundul de pietroaie? Da, timp de 4 ore. Zgomote de filme horror? Mereu acolo ca să nu poți să dormi.

E trenul copilăriei tale, dacă te-ai născut până-n 2000 sau așa.  Personalul albastru sau roșu în care făceai saună vara și te trăgeau babele de fălcuțe. Dacă n-ar scârțâi, pocni și face sunete de moș cu reumatism la fiecare mișcare, ai putea să te relaxezi și să te transpui în vremea celor 4, 5, 6 ani pe care-i aveai când mergeai la bunică-ta și mâncai Papi cumpărat din Bârlad, acest loc de popas al tuturor personalelor din Moldova. Și sigur, dacă nu te-ai panica că la fiecare frână muriți. Și sigur, dacă nu ți-ar trece prin minte că e 2015, că mergi cu căruța, și că un tren nou e scos și înlocuit cu unul vechi care e mai bun decât ăla nou.

Dar e bine. Ca o mare iubitoare de mers cu trenul ce sunt, nu stau doar pe colțul scaunului fără să m-ating de ceva, și înjurând. Dar am văzut deja răsăritul, mi-am ascultat muzica, am stabilit că am o carte proastă la mine, așa că singurul lucru pe care pot să-l mai fac e să mă plâng despre cum aș fi putut să-mi iau un tren și nu mi-am luat când a fost să fie.


pampam.