29 sept. 2015

Anxietatea și tulburarea obsesiv compulsivă nu sunt mișto

Nu e ok, bă. A început cu depresia și dramele închipuite, și m-am bucurat când s-a depășit faza și copiii au renunțat să se mai expună cu faptul că se tăiau cu lamele din baie. Dar s-au descoperit apoi alte tulburări nasoale pe care da, hai să ni le însușim și să apărem pe unde apucăm cu ele.
De ce există descrieri în care o tulburare e ceva ce te caracterizează, și boala aia e mai interesantă decât tine. Sau mai rău, de ce ne facem toți impresia că suferim de rahaturi. Nu e ok să ne tragem de șireturi cu chestii de genul ăsta.
N-ai auzi pe cineva că se trezește și se bucură de ceaiul gustos, de ce bine i s-a prăjit pâinea, de ce soare e afară, ce muzică  mișto ascultă, ce carte bună, nț, tre să ne atragem atenția cu anxietăți și crize de oameni imposibili.

Anxietatea e nasoală, OCD e sufocantă și niciuna nu e amuzantă.
Nu e despre atenție, nici despre aranjatul cărților după nume, nici despre frica clasică că te mușcă un câine și te inhibi,  nici despre cum să avem ce au alții, indiferent că ce au alții e nașpa. E despre niște tulburări de care suferi când nu știi cum să te raportezi la lucruri din viața ta care te dau peste cap (și poate n-ar trebui). Anxietatea e o neliniște care-ți încleștează gura și OCD e această treabă de obsedați care suferă și de anxietate și repetă acțiuni ca să scape de ea.

Nu e mișto, pe bune.
Unii dintre anxioși nu deschid ușa la maxi taxi, că-s singuri și-și închipuie că toți oamenii se uită când ei vor dechide ușa prost. Unii își repetă în minte cum se deschide ușa bine. Unii se bâlbâie în public, deși știu ce să zică, dar cred c-o s-o zică aiurea. Unii nu suportă mulțimile. Unii vor să răspundă la vreo oră sau vreun curs, dar atunci când vor, li se ridică inima în gât și nu mai răspund. Că dacă n-o să le iasă. Unii au un atac de panică la frizerie.
E anxietate, teamă, disconfort, panică, frică în situații în care n-ar trebui să existe frică. Un poet i-ar spune zbucium interior, zbaterea sufletului, focul gândului sau așa ceva. Nu cred că se tratează cu adevărat, dar anxioșii iau pastile cu nume celebre și ajung personaje de filme triste și cărți fascinante, în care poartă o cutiuță cu pastile în geantă și țin tablete la oglindă. Cool, nu? Nu. Anxietatea e zbuciumul tău interior și faptul că faci din asta balamuc public nu e ca atunci când te umfli că ți-ai luat ultimele nike-uri apărute.


Voluntarii de la bibliotecă aranjează cărțile după numele de autor. Ca să-ți fie mai ușor. Și nu suferă de OCD. Pictorii își aranjează culorile pe paletă în funcție de ton și nuanță și ce mai vor ei. Că așa se face. Și nu suferă de OCD. Femeile își aranjează hainele în șifonier după material, culoare, anotimp, lungime. Dar asta fac femeile (chiar și tipii). Și nu suferă de OCD.

OCD nu e doar acțiune compulsivă. E acțiune compulsivă sau repetitivă pe care o faci pentru că ai un gând obsesiv în capul tău dereglat, care nu-ți dă pace să trăiești fericit până nu faci ca să-l împiedici. De mai multe ori. Gândul ăla obsesiv nu e ca atunci când ți-e foame și vrei să mânci, și mânci și ți-a trecut. Gândul ăla obsesiv îți provoacă anxietate, și teamă, și neliniște continuă. Pentru că, în general, e ceva care nu depinde de tine și nu poți controla decât prin acțiuni compulsive. Așa înțelege creierul tău că s-a rezolvat.
Mâncatul depinde de tine și e ceva realizabil. Îl faci, știi că poți să-l faci, știi că e sigur, nu te neliniștește cu nimic, vrei să se întâmple. Gândurile obsesive sunt, uneori, aberații pe care mintea le inventează, dusă fiind pe câmpii și care, dacă s-ar întâmpla, ar fi oribile. Nu vrei să se întâmple, așa că repeți o chestie practică ca să scapi de ceva teoretic.
Când n-ai OCD, mânci o dată și nu te mai gândești că ți-e foame. Când ai OCD, împăturești un prosop până te dor încheieturile, ca să scapi de obsesia din cap. Doar că senzația de foame e reală. Obsesia se întâmplă să fie o născocire.
Nu sunt oamenii fascinanți?

Voluntarii nu se tem că o să cadă raftul peste ei, dacă nu pun cărțile în ordine. Le pun ca să poți să le iei. Da, și eu îmi așez cărțile după mărime sau hainele după culori. Dar când o fac, nu mă obsedează o idee de care trebuie să scap. O fac din alte nebunii de-ale mele. Nu ai OCD pentru că-ți pui toate alea într-un anumit fel. Ai OCD când în afară de aranjatul cărților, mintea ta pe câmpii face și alte chestii care nici măcar nu sunt interesante. Uite.
Uneori există un număr. Gen cifra 4 sau un multiplu de 4. Creierul tău începe și dezvoltă un gând din ăsta dubios, și ireal, și foarte panicos. Știi și tu că e o prostie inventată de tine, dar ai frici multe, și mari, și nu poți să le depășești doar prin a-ți repeta că va trece și va fi bine. Așa că repeți o acțiune de 4 ori sau de 8 ori sau de 16 ori. De fiecare dată la fel, până simți că gândul panicos dispare și totul e ok acum, că ți-ai aranjat patul de 16 ori. Uneori există un singur tip de acțiune. Uneori există un obiect de care să fii obsedat și cu care să-ți umpli casa. Uneori se întâmplă în public. Uneori inventezi o scuză ca să pară că nu s-a întâmplat.


Cam atât de distrus trebuie să fii. Sau cam atât de distrusă trebuie să fie mintea ta. Sau cam atât de nasoale rahaturile pe care le-ai văzut. Sau cam atât de urât mediul în care te învârți, încât să-ți provoace tot felul de anxietăți și reacții. Nu e în regulă să faci balamuc public din ele.

24 sept. 2015

Sfaturile astea pentru liceu. Ediția de lux


 
alte ilustrații frumoase aici-click.


Gurul din mine s-a întors cu sfaturi pentru supraviețuit în liceu, care merg bine și după ce termini. Aș fi ignorat subiectul ăsta. Dar hei, o ilustrație am văzut și un moment de oarecum nostalgie apăru. N-ai cum să nu-ți aduci aminte cum ai devenit alt om după generală. Cum n-aveai niciodată pix, dar mereu o țigară pentru colegii tăi care fumau și n-aveau țigări, că știau că ai tu.


Nu m-aș întoarce în liceu decât dacă aș fi plătită bine și-ar trebui să fac ceva interesant, nu să frec menta în bancă, așteptând să văd dacă are proful chef sau nu de oră. Iar asta e imposibil, deci nu m-aș întoarce. E de căcat, sistemul e unul atât de prost și inutil, profii sunt învechiți, o grămadă de colegi nasoli care trec prin pubertate, deci dublu nasoli ca oameni, și, cel mai important, scopul pentru care te duci acolo, adică să te învețe, și să te pregătească, și să facă din tine un genial cu o viitoare viață bună, nu e. Scopul ăsta se pierde pe drum și se transformă în linguri uriașe de lucruri teoretice băgate forțat pe gât.

Trecând peste astea, uneori am momente de nostalgie. Pentru viitorii copii din viața mea, ai mei, ai prietenilor, ai internetului, ai tuturor, care merg în prima zi de liceu și sunt pierduți în spațiu, uite aceste învățăminte.

1. Dă mâna cu dracul până treci puntea
E cel mai important sfat pe care l-am reținut încă din generală. Fără el, ar fi fost mai rău decât a fost. Asta nu înseamnă că pupam profii în fund. Să pupi profii în fund e ceva oribil și tu ești nasol dacă faci asta.
Să dai mâna cu dracul însemna să fii ăla cuminte și în banca lui, care nu e chiar prost și pe care nu poți să-l dai afară de la oră, că e un elev bun, știe toată lumea asta. Nu face balamuc, nu strică, nu deranjează, știe și ceva teorie, nimerește să facă și-un exercițiu la mate. Ca un schimb. Eu, elev, îți respect ora și mă pregătesc la notă (discutabil), tu, profesor, ții cont de asta. Am dus-o așa toți cei 12 ani de școală. A fost bine.

Puteam să râd 15 minute pe ceas în orele de fizică, și profa să se facă că nu vedea. Pentru că nu mă interesa fizica aproape deloc, dar știa că ori încercam când era nevoie, ori nu-i deranjam ora. Prin a12a aveam deja puterea să vorbesc în timpul orei de istorie. Ăsta era apogeul într-o clasă în care primeai 3 pentru șușoteli. Am manipulat profele de franceză până în faza în care refuzam o zi de ascultare, pentru că știau că sunt unul din cei maxim 8 copii cu care puteau face franceză. Până și profii de mate evitau să râdă de mine atât de mult cum făceau cu alții. Anarhie.

Soartă pe care le-o doresc și altor copii întregi la minte, măcar ca impresie.

2. Protejează-te
Bă, asta cu protejatul e pe 2, putea să fie și pe 1, pentru că educația sexuală e importantă și totuși nu există în școli, când școlile sunt așa-zisele locuri care te formează. Sigur, te formează legat doar de anumite aspecte. Că la ce neam de pudici suntem, care cred în Moș Crăciun și berze cu scutec în cioc, și la ce fel râd băieții când aud de ciclu, educația sexuală e o ciumă. Mă rog.
Ideea e să te protejezi. Cel puțin până ajungi în faza de relații serioase sau în care amândoi sunteți controlați și vreți o familie mare și frumoasă. Să citești, să cauți singur, să afli, să știi cum stă treaba și să te protejezi. O boală din asta dubioasă nu e ceva de trăit în viață. Și n-ai tu puterea să crești un copil în super tinerețe, 16 ani, nebun, fără bani. Lasă. Să-l crească alții e aiurea, așa că mai bine deloc.
Și serios, orice tip care refuză un prezervativ sau n-are mereu unul la el sau te pune doar pe tine să pastile, nu merită timpul și implicarea.

3. Nu fi cool, pentru că par și alții cool
Liceul e un loc în care e nevoie să te integrezi, cum e lumea, în general, pentru că altfel va fi trist. Dar nu tre să faci orice ca să te primească unii pe lângă ei. Toți oamenii care par mișto, nu sunt chiar atât de mișto, iar toate lucrurile mișto pe care vrei să le faci acum, nu vor mai fi mișto sau sunt deja nasoale. Vezi fumatul sau nuștiuce haine pe care le adopți. Clișeu, dar nu ești mișto, ești nasol că te dai ce nu ești, și mai depui și efort, bani sau timp pentru asta.
Probabil că dacă tre să te schimbi pentru ei, sunt niște oameni răhăcioși. Chiar n-o să-i mai pese nimănui când terminați. Sunt anii ăia în care crești, și descoperi, și te definești, cum ai crescut și te-ai lăsat de lapte la țâță. Concentrează-te de asta, și-o să ai tot timpul după să fii cool. Tot timpul, adică atunci când n-o să mai pari un pubert jenibil.

(se înțelege că eu am fost aproape anonimă și că nu ieșeam la fumat în fața liceului. dar viața nu s-a terminat acolo. vor apărea apoi oameni care te vor crede mișto fără să fi încercat să pari așa. pe bune)

4. Relațiile nu tre să fie centrul universului tău
Nici măcar nu știi ce e o relație cu adevărat. Gândul de bază legat de relațiile din liceu e că n-ai nicio garanție că vor rămâne și după. Al doilea gând de bază e că n-ai nicio garanție c-o să-ți mai placă de omul ăla și după. Și al treilea gând de bază e că lumea, oamenii, persoana ta nu se învârt în jurul lui sau ei, și că în afara relației tale, mai ai și 5 poezii de analizat la română, câțiva prieteni și nevoie de timp pentru tine. Nu tre să te legi de pisi ca cleiul ăla de copac, și-apoi să suferi 2 ani după despărțire. Am fost acolo și ce treabă nasoală e.
În rest, fiecare cum se descurcă și cât de frumos poate să trăiască îndrăgostelile, și fluturii, și crizele de liceu. Dar sinuciderea, copii, nu e o soluție. Viața nu se termină nici la o relație. Viața nu se termină în liceu. Mai încolo, orice e posibil. Dar nu în liceu.

5. Nu-ți pune profii în cap. Sau gardianul școlii. Sau ce oameni mai întâlnești
Pentru că, cine știe, o să vină o zi când ai nevoie de ceva de la ei și nu te vor ajuta. Sau calmul e o metodă mult mai ok, pur și simplu. Aerele alea de macho dur se termină undeva prin primele zile de a9a, preferabil. Așa că vezi 1.

6. Dar nu fi prostul satului
Poate în a9a și a10a mai ai încă gura închisă ca să nu primești un 3. Dar apar apoi cazuri în care nu poți să taci, că te calcă în picioare și n-au voie, și nici nu poți să sari cu palma la ei. Așa că vezi 1 iar, dar puțin mai autoritar. Cam cum vorbesc oamenii cu convingere când sunt convinși de ce zic.
Cazuri gen elevi pletoși care, la vocea autoritară a directorului, erau tunși aproape de zero. Cum mi s-au pus note aiurea și cum se pun note pe ochi frumoși. Cum mi se dicta ca la dictare ce culori să bag în propriul atestat. Cum urlă morcoviții ăia de la secretariate că-i stresezi, deși nu le ceri decât să-și facă munca. Cum te caută poliția prin baruri, c-ai plecat de la o oră (ce pana mea?). Cum insistă un prof pe decolteul tău. Și alte o grămadă de lucruri de interior, pe care sigur le are fiecare liceu și toată lumea se face că nu sunt.

7. Trage apa și spală-te pe mâini.

8. Nu te stresa prea mult, că ai nevoie de nervi mai încolo
Eu sunt un om stresat din naștere. Rare momentele în care capul meu e liniștit, dar dacă știam ce căcat e după liceu și ce fel râde viața de noi, îl linișteam forțat atunci, că mare lucru palpitant în afară de problemele imposibile la mate și termenii din chimie, nu se întâmplă. E mai simplu decât pare. Stai acasă, te țin ai tăi, ieși la bere cu toată gașca, că e toată gașca lângă tine, ia uite, maică-ta ți-a făcut și mâncare caldă, n-ai cum să pici la taxă de la buget, n-ai un șef care te apasă în spate, n-ai de întreținut pe alții, nu numeri zilele până la salariu, n-ai o agendă specială pentru calculat cheltuieli, n-ai cheltuieli. Dar încă te plângi după 3 săptămâni c-a început școala. Ăsta e un moft. Și ești enervant.

9. Nu te mai căca pe tine
Vai, ce rebeli eram când refuzam să purtăm uniforma și cravata și așteptam să ne-arunce alți colegi o cravată pe geam, ca să putem intra în liceu, ce super, îți dai seama ce comunist e ăla că ne pune să purtăm un sacou. Vai, hai să fumăm în clasă și să ardem băncile, oh doamne, și să punem manele, ca să moară ceilalți colegi mai mișto și cu gusturi mai bune, și să lipim absorbante pe uși, să umflăm prezervative, o m g. Hai să întârziem, să fim depresivi, să plângem că ne-a lăsat pisi și să monopolizăm toată ora de română, să trecem pe roșu, să aruncăm cu banane, să zicem că ce părinți proști aveam, că ne dau doar 3 lei pe  zi, hai să ne căcăm pe noi în grup, de ce nu?
Pe bune, nu e haios. O să-ți fie rușine după.

10. Învață tot ce poți să înveți la ore sau în afara lor, pentru că acum poți să acumulezi multă informație, ca un tânăr în floare ce ești, și pentru că îți vei dori ca atunci când o să faci 25 de ani sau așa, să poți purta o discuție coerentă care nu se rezumă la ce mișto era să dormi în ora de română.

În rest, din alea clasice cu trăiește clipa și bucură-te cât mai poți.
Și crecă gata.

18 sept. 2015

Prietenia cu fostul e ca o șaorma cu de toate

Treaba asta, oricum o dai, e destul de simplă, dar am complicat-o noi, începând cu fetele de 15 ani și terminând cu tipele divorțate. Pentru că așa se întâmplă, ne ia 4 ani să trecem peste o relație de 2, totul e mai încurcat în mințile noastre și nimeni nu-și imaginează vreodată că o să ajungă în ziua în care foștii le vor fi, în sfârșit, indiferenți. Nu indiferenți la modul că dacă mor, nu le duc o floare sau dacă zic un bună, nu le răspund. Indiferenți la modul că nu mai țin icoane cu ei și nu mai tremură la imaginea cu fețele lor fotogenice.
Dar ziua aia vine și te trezești într-o dimineață că îngerii cântă și luminița de la capăt e așa de puternică ca atunci când te-ai născut și viața era fără griji. Aproape c-ai uitat ziua ăluia de naștere și cum îi plăcea să bea cafeaua. Însă brusc, îngerii se opresc, luminița începe să pâlpâie și un tip sau o tipă care te știe și cu chiloți, și fără, se întoarce glorios în viața ta, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Femeile care scriu la reviste de femei ar zice că e rândul lor să se stea la picioarele tale. Și serios, o să fie distractiv. Pentru toate gălețile cu ciocolată, toate nopțile nedormite, toate lacrimile amare, o să fie distractiv. O să ai măcar ocazia să fii un troll minunat, dacă nu mai mult.

Va zice o chestie din asta dubioasă de băgare în seamă și tu vei exclama zgomots oh, se întâmplă.
Și foarte multe nu se vor întâmpla.

Se va întâmpla gândul ăsta în minte cu o armată de gladiatoare sexi, gen Xena, care bat puternic și furios pasul pe loc, în semn de luptă. Au niște sulițe ascuțite, bune de băgat în fund, și și-ar rupe sandalele de gladiatoare în fugă, până l-ar prinde. Clar că există cel puțin 100 de motive din cauza cărora mintea, corpul și sufletul tău nu sunt gata pentru omul ăsta nenorocit încă o dată. Cele 100 de motive sunt aceleași în fiecare revistă de femei, dar, de obicei, e pentru că încă simți să-l ucizi în somn sau nu te-ar atinge cu nimic să fie din nou acolo. E dreptul tău de Xena să nu vrei o bucată de trecut în prezent.
Poate ți-au cântat îngerii într-o zi, dar faptul că nu mai ai icoane cu un fost, nu înseamnă și că totul e bine și frumos. Pe bune, există (o grămadă de) oameni cărora e ok să le zici nu, cry me a river, pa. Cum ar fi niște tipi sau tipe care au plecat din viața ta, dar au avut așa cojones să se întoarcă deodată. În cel mai rău caz, să le zici cam tot ce-ai adunat în 4 ani și e de scos ochii.

Sau se va întâmpla gândul ăsta în minte cu o privire aruncată într-un viitor în care relația ta de amiciție cu un fost aduce a o șaorma cu de toate. Ești prietenă cu el, ești prietenă cu actuala lui, vei fi prietenă și cu viitoarea actuală, ai trecut cu totul peste, a trecut și el, te știe sub toate formele, te știe cu și fără, te știe cum reacționezi și la ce, tu îl știi pe el, v-ați împăcat bine atunci și vă împăcați și acum, nu v-ați mpăcat bine atunci, dar vă împăcați acum, pui, vită, cartofi, usturoi, lipie proaspătă. Aveți toate ingredientele pentru ca relația să meargă bine sau ca șaorma să iasă ca la carte, cum ar zice revistele.
Uneori, când totul e mai frumos (ca atunci când șaorma e proaspătă), scapă o glumă de interior jenibilă cu un fetish de-al tău sau așa, și-n sufletele voastre se aude un pleosc (ca atunci când îți cade sos pe pantaloni). Dar acum sunteți ok și confortabili unul cu altul și o dregeți voi cumva (ca atunci când te ștergi cu un șervețel). Vă bucurați de momentele astea minunate (ca și când te bucuri de o șaorma super gustoasă), și nu vă bateți capul cu ce-a fost, nici nu contează (ca și când uiți că de la ultima ți s-a făcut rău).
Ăsta e idealul, așa se umple un stomac. Sau un trecut.

Singura cale de mijloc e atunci când vă vorbiți rar, oficial și, mai ales, vă respectați viețile reciproc, fără să continuați să vă porcăiți, stalkeriți sau deranjați cu căcaturi gen boule, ce mi-ai distrus viața și vaco, nu erai în stare să faci o oală de mâncare. Pentru unii, singura cale de mijloc e aia cu doar sex și doar hai la un vin, ceea ce probabil e minunat pentru ei.
Iar singura cale care nu e de mijloc e atunci când nu-ți ajunge niciodată indiferent și plănuiești să-i spargi ouă în cap toată viața. Adică genul ăla care nu crede în prietenie cu un fost.

Și cam aia e. Sunt tipe care cred că fostul e un porc și nu merită, și sunt tipe pe care nu le deranjează genul ăsta de legături super duper imposibile. Pentru primele nu se pune problema de așa ceva, pentru restul minunea există. Așa cum sunt oameni care mâncă mai mult șaorma și oameni care mâncă mai mult frunze de varză.
Poate am eu o minte foarte tânără și nu văd lucrurile cum le vede o tipă de 40, care n-a avut parte de o șaorma bună în viață. Dar hei, ce bine.

*ăsta chiar nu e un îndemn la șaorma. chiar e despre foști. chiar nu știu cum se cere o șaorma. aș fi zis de borșu' acrit de la bunică-mea, da' nu știa nimeni.

7 sept. 2015

Astenie, Haruki Murakami, nemurirea sufletului

Un prieten de-al meu care împlinea 27 de ani, îmi povestea fix în ziua aia cât de albastru se simte, cât de bătrân e și cât de dezamăgit în punctul ăla al vieții lui. 27 mi se pare destul, în condițiile în care eu nici măcar nu mă văd făcând ceva concret atunci. Și cred că dezamăgirea  la cu cât mai mulți ani ai e o senzație groaznică. Nu te aștepți să fii dezamăgit, te aștepți să fii împlinit. Așa că cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să ne zicem că ce minunați suntem și că totul o să fie sigur mai bine. După 4 luni, așteptăm încă să fie sigur mai bine. Căci unul dintre noi suferă de iubiri și relații complicate, iar altul, adică eu, sufăr de faptul că plec pentru a suta oară departe de patul meu de-acasă, unde nu e nevoie să mă obișnuiesc cu nimic, că le știu deja pe toate și sunt un om comod care nu vrea să se obișnuiască mereu și mereu cu lucruri. De altfel, obișnuința e răhăcioasă.

Masochistă și astenică fiind uneori, mă afund mai mult în pat cu gândul că nici nu știi cum faci 27 și te trezești bătrân, dezamăgit și cu mai puține lucruri realizabile.

Dar apoi, un fost coleg de muncă mi-a oferit o scenă de-asta profundă, meditativă și plină de pozitivism asupra vieții, cum numai americanilor le place să bage în filme, ca să te facă să plângi și să le dai 5 steluțe din 5. Lor, numai lor.
Bătrân, grizonat și puțin cocoșat, în timp ce-și rula tutunul în foiță și ne miram amândoi ce soare nici prea cald, nici prea cu dinți e în iulie, îmi zice că dacă n-ar fi fost mulțumit de viața lui la 50 de ani pe care-i are, ar fi înnebunit. Și c-o să înnebunesc și eu dacă continui să mă irosesc în rahaturi și să-mi pierd tinerețea. Sigur, să fac toate lucrurile pe care simt să le fac, ca o tânără în floarea vieții ce sunt, dar să nu le fac ca și cum aș fi scăpat de la zoo. Să nu-mi pierd tinerețea, să fac cumpătat, să trec peste, să trăiesc. Și s-ajung apoi să fiu veche și bătrână, dar să-mi placă viața mea și să-mi placă de mine, așa cum îi plac lui mașinile vintage și familia minunată pe care-o are în fiecare zi acasă. Sau așa cum se place el pe el la 50.

Era ca o carte din aia motivațională, atât că colegul meu chiar părea că le zice pe bune.
Sunt niște siropoșenii, dar faptul că nu eram într-un film american și-n fiecare dimineață de muncă eram mai fără viață decât el, le face să pară credibile.
5 steluțe din 5. Profit de pozitivismul ăsta zaharos de fiecare dată când mă afund mai mult în pat.

Și Murakami, că e sufletul meu.

''Tu trebuie să dansezi cât ține muzica. Pricepi ce-ți spun? Dansează mai departe, fără să te oprești. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândești la lucrurile astea, ți se opresc picioarele. O dată oprite [...] legăturile tale se vor destrăma complet. Se vor pierde pentru totdeauna.
Trebuie doar să dansezi [...]. Trebuie să dansezi bine, să te admire toată lumea. Dacă faci asta, atunci poate că o să te pot ajuta. Așa că dansează. Dansează cât ține muzica.''

2 sept. 2015

Cum își cer fetele violul

Evident că trăim niște vremuri în care la fete se zice pizde și la tipi coaie sau bă, pulă. Necenzurate. Ăștia suntem, aia e, și organele merită toată atenția noastră, că sunt acolo și le avem și ne ajută. Până trece treaba asta, oamenii vor continua să te agațe scârbos, pentru că pizdele nu merită efortul din flirtul decent al celor sănătoși la cap, și vor continua să înțeleagă că da, că și tu ți-o cauți, când de fapt tu nu. Tu chiar ai o limită între hai la o bere și hai să sex diseară, dar e mult prea fină pentru bolovanii ăștia de care dai când ieși din casă și-ar vrea să sex cu oricine, atât timp cât e fată și ei nu sunt gay. 

Și uneori vor trage de tine, pentru că nu-i așa, fetele o cer mereu subtil și tipii doar erau prin preajmă să le ajute. Tras de tine înseamnă orice, de la cuvintele pe care ți le zice un neanderthal pe stradă la mâini pe fund și sex forțat. Hărțuirea e un fenomen urât, nu e nevoie să existe, și-aș vota oricând pentru castrare. Gen te-am ciupit puțin ca să te trezești la realitate și să vezi că bună e doar un bună și că n-ai de ce să-mi iei aerul pe stradă.
Serios, în lumea paralelă a tipilor răhăcioși, există ghidul ăsta pe care l-au inventat ei despre fete și despre cum strigă ele pisi, te vreau, dar fără s-o zică cu voce tare. Semne, poziția picioarelor, gesturi, haine, mușcături perverse de buze, rujul aprins, crăpătura de la fustă, fusta în sine, privirea, unghia degetului mic, felul cum merge, respirația. Tot ce se poate.

Doar faptul în sine că te-ai născut tipă, le provoacă lor chestia asta cu superioritatea și libertatea de-a interpreta aiurea și de-a te trage de mânecă pe stradă. Că li se pare ceva normal. Că li se pare că tu o cauți. Și cred că fetele ar trebui să se ridice și s-arunce cu ouă la un moment dat.
De-asta.

Stai pe plajă și vine unu' ca să-ți ceară o brichetă, după ce te-a studiat juma de oră. Are un pachet de țigări la el, deci fumează serios, dar îți cere o brichetă. Pentru că bricheta pe plajă sau în bar sau pe stradă e acest mijloc de-a te băga în seamă cu cineva. N-o să-i ceară tipului de lângă el, nu, o să vină la tine, fată care stai în bătaia soarelui tocmai de-aia. Îl chemi și-o știi. Îți place și ție, recunoaște, nu fi mimoză, că așa sunteți voi fetele, vă place și nu recunoașteți. Și vine și-a doua oară. Și-a treia te întreabă ce carte citești și dacă vrei să fumați o țigară împreună. Tu i-ai dat bricheta, tu ai cerut-o, tu ai acceptat. Meriți și nu e ok să te plângi.

Te-ai cazat la o pensiune și te trezești seara cu acest libidinos în cameră, care și-a deschis pensiune ca să bea bere și să pipăie (sau mai mult) tipe cu 20 de ani mai mici decât el toată ziua și toată noaptea. Dacă ești la mare, probabil ești și în chiloți sau ceva tot atât de scurt. Așa că e fix problema ta, tu ți-ai căutat-o, ca fată nu-ți permiți să mergi în picioarele dezgolite nici măcar la mare, nici în fața unui tip. Și nu-ți permiți să te cazezi undeva unde există cel puțin un bărbat, pentru că altfel se pune c-ai știut în ce te bagi. Ca și cum știm toate în ce ne băgăm și la ce să ne așteptăm și de ce să ne ferim, pentru că bărbatul a ajuns să aibă imaginea asta oribilă și arhicunoscută și totul e normal, atât timp cât noi n-o căutăm. Serios? În ce lume e normal să te gândești hm, n-o să-mi iau fustă, că mi se observă picioarele și știu în ce fel vor reacționa tipii. Hei, sunt doar niște picioare.

Dacă, totuși, te vede și stârnești acești demoni din el cu care se naște și pe care nu poate să-i controleze, ca un animăluț foarte puțin evoluat ce e, pici vinovată. Știi cum zic babele, bărbatul încearcă, dacă vede că are unde și nu iese fum fără foc. Gen conștient, inconștient, strigi prin porii tăi violează-mă acum! Cine nu și-ar dori asta?

Ți-ai luat fustă, că erau 60 de grade afară? Nu te criza acum că ți-o ridică unul pe stradă. Ți-ai asumat asta când ți-ai luat fusta pe tine. Ai acceptat o țigară, o bere, o vorbă, să-ți plătească nota, să te ducă acasă, să-ți facă un cadou spontan, deși nu era nevoie, să te sune, să te întrebe? E ca și cum i-ai zice da la toate fanteziile personale și restul invitațiilor la cafea. E un semn de la femei pentru bărbați. În capul unora asta se confundă cu *nu-mi plătesc nota, țigara, berea, dar îți plătesc mai încolo cu sex.*
Vrei să fii om bun și să-l ajuți pe ăla, că era rătăcit prin oraș? Acu dă-i și numărul de telefon, că de-aia l-ai și ajutat, de fapt. Ca să-ți ceară numărul. Te duce unu' în pădure să lucruri perverse, când te-a luat la ia-mă, nene? Te duce, că te-ai urcat la el în mașină, ai vrut, deci a înțeles că ești păpușa lui gonflabilă de-acum. Se bagă unul în sânii tăi? Normal, pentru că ai sâni și sânii o cer ei pentru tine. De ce ai sâni? Să-i dai jos. Dacă poți, să te naști a doua oară, dar băiat.

Știi câți tipi își cer violul? Niciunul. Că n-au nevoie. Că nu e pentru ei. Că tipii nu cer, doar iau sau dau sau își închipuie că fac asta când se duc la culcare și se visează zei cu aripi.