26 dec. 2016

5 semne că trăiești nesănătos și-o să mori tânăr

Eu știu că treaba asta cu trăitul nesănătos e o povară pentru o grămadă dintre noi. Aoleu, câte 2 ciocolăți am mâncat la ultimele două episoade de serial, în loc să fac ce mi-a zis șeful să fac pe mâine. Aoleu, nu m-am trezit ca să alerg. Aoleu, ce mă înțeapă inima de la cartofii ăia de azi-noapte.
Și știu că treaba asta cu viața lungă și prosperă, în care depui mari eforturi ca să fie prosperă, e o povară și mai mare pentru o grămadă dintre noi. Nu e cazul meu, că mi se pare că dacă tragi de viață s-o lungești, e trist. Dar eu sunt aici pentru marea grămadă dintre noi. Cu exemplu direct din mine, pentru că nu sunt cel mai nesănătos om de pe pământ, care va muri cel mai tânăr, dar sunt destul de în ultima perioadă. Așa că 5 semne reale de alarmă.
(plus că, să fim serioși, nu vrei să-ți începi lista de rezoluții pe 2017 cu gândul c-o să mori tânăr)

1. Ultima dată când ai dormit bine a fost când erai la grădiniță
Ceea ce e foarte nasol pentru corpul tău. Fie, poate nu chiar la grădiniță, dar dacă în 24 de nopți ale lunii n-ai reușit să dormi bine, așa cum n-am reușit nici eu, e foarte nasol pentru corpul tău. Oamenii merg în deșert ca să vadă oaze fabuloase, fumează iarbă, ascultă muzică psihedelică, pana mea. La tine o să fie doar lipsa de somn. Doar faptul că corpul tău se simte așa de căcat, încât se comportă ca și cum nu s-ar simți așa. Într-o noapte, retardul va fi atât de crescut, încât episoadele tale de somnambulism vor vinde bilete pentru tot blocul de moși odihniți.
Dar apoi o să te lovești de-un copac, o să crezi că e o pernă mișto, și-o să adormi acolo, iar singura dorință de pe lista de dorințe a omului disfuncțional și epuizat din tine va fi să doarmă puțin. Adică mult. Și cum mai e minunată viață dacă tu o dormi? Nu mai e. Și cum te mai bucuri de salar, de-un 10 la examen, de iubi, de-o cafea dimineața, de-o măslină? Nu te mai bucuri. Pentru că nici nu mai ajungi la ele. Pentru că chiar ești un om disfuncțional, care nu trebuie să facă nimic altceva cu viața lui pentru  câteva nopți la rând, doar să doarmă. Dormi acum, e ok.

2. Ultima dată când ai mâncat cum trebuie a fost când te hrănea maică-ta
La ore stabilite și având grijă să mesteci tot și bine, gen.
Că-n rest, sunt sigură că acum 4 nopți, când era doar 4 dimineața, existam mai mulți pe pământ care mâncam niște cartofi prăjiți, fumam o țigară și beam 3 guri de cafea rămase de dimineața trecută.
Într-un bloc din Iași eram sigur două persoane. Dar în blocurile din țară chiar îs sigură că eram mai mulți care conștientizam și ne mințeam că dac-am mâncat prost multe zile la rând, putem să mai mâncăm prost încă o dată-n viață. Până vine 2017 și ne revenim. Până ne ucidem stomacul și ne ia un doctor să facă ce vrea cu el. Până cădem și nu ne ridică cineva, că crede c-am băut sau așa.

Până ne învățăm minte și mestecăm cum trebuie, mâncăm când trebuie, cât trebuie, ce trebuie, ce să mai, până înțelegem că dacă avem o singură masă în zi, și aia e un cartof înghițit direct, există marele risc de a muri într-o manieră foarte jenantă. Sufocat cu un cartof. Nici măcar cu un sfert de linguriță de icre de fiță. O bucățică de crevete. Un os de rechin. Nu. Un cartof.
3 mese ok pe zi, 2 gustărele, deci. Ca să nu ne auzim pe la știri și să ne recunoaștem ca pe oamenii cu un monstru în stomac care nici nu știe să mestece.

3. Ultima dată când ai respirat a fost când aveai un orar de patru ore la școală
Și era așa frumos. Se simțea aerul când ieșeai afară, se simțeau plămâni fericiți, se simțea viața cum era trăită prin tine.
Despre cum e să-ți începi ziua la 6 dimineața și să o închei 14 ore mai târziu, când ajungi acasă, unde te pregătești conștiincios pentru ziua următoare, nici nu mai insist. Dar da, ultimul lucru pe care apuci să-l faci e să respiri, să dormi, să mânci 3 mese ok și 2 gustări și să le mai și mesteci cum trebuie.
Ceea ce e super nesănătos pentru noi, ființe evoluate ale acestei lumi, care mai au nevoie, din când în când, și de micile fericiri ale vieții răhăcioase. Gen plimbările pe lângă o apă cristalină, în timpul cărora nu ești nevoit să-ți planifici următoarele 5 zile de muncă, yey.

(aș vrea doar să menționez că e Crăciunul și de Crăciun învăț pentru marile examene ale acestei ierni. dar ascult niște valsuri rusești în același timp, crezând că măcar o jumate a creierului meu e fericită. și așa vă invit și pe voi, uneori, să faceți. să luați o pauză să respirați)

4. Ultima dată când ai fost sănătos a fost când beai doar lapte
Pentru că pana mea, bem râuri de cafele, fumăm din pachete cu poze hidoase, mâncăm prostii, dormim puțin, n-avem timp să respirăm, nu știm să ne bucurăm de o pauză, răhăcisme de-astea. E cineva sănătos? Nu e. Murim așa mai repede? Murim. Vrem să fim sănătoși și să ajungem super bătrâni? Sigur? Ne iese? Poate dacă nu ne băgăm picioarele. Sau poate avem cu toții niște gene foarte bune în familie, și nu tre să ne mai chinuim.

5. Ultima dată când te-ai bucurat de viață a fost când încă credeai în Moș Crăciun
Și de-aia creierul plânge și suspină. Până într-o zi.


Astea fiind zise, an fain celor ce mai trec pe-aici. Și celorlalți.

10 nov. 2016

De ce e Iașiul un oraș nasol

Stau în Iași de un și ceva și știu cam tot ce-ar trebui să știe cineva care stă într-un oraș de-un an și ceva. Unde găsești covrigi calzi dimineața, unde mănânci chestii de fițe (pentru când ai 300 de lei în portofel), unde bei bere neagră bună (pentru când e seara AIA), unde e mâncarea ieftină (pentru când mai ai 5 lei în portofel), unde găsești cărți vechi, bune și care nu-s în Cărturești, unde găsești un apus fabulos, unde asculți muzică mișto cu oameni mișto, unde nu, pe unde poți să te plimbi liniștit și să meditezi la ce rahaturi o să facă Trump, pe unde nu poți să te plimbi liniștit, unde te calcă mai mult mașinile, unde te calcă mai puțin, când e omor în centru, când nu, cum arată țiganii care fură, cum arată țiganii care nu, lucruri de-astea.
Și nu e chiar un oraș nasol. E ca un Galați mai mare și cu mai multe monumente mișto, supraapreciat și mult mai scump, dar ok. E locuibil pe termen lung și minunat pe termen scurt. Pentru că.

1. Traficul e o crimă în grup
Am stat în București și primul lucru nasol și observabil a fost traficul, despre care-am crezut atunci că e cel mai rău dintre cele mai rele. Dar hei, am ajuns apoi să stau în Iași și-am descoperit că există și al doilea cel mai rău trafic din cele mai rele. E ca și cum cineva a luat traficul cel mai rău și l-a vărsat în Iași, dar într-o variantă puțin mai mică, pentru că oraș mai mic. Se conduce prost e doar un simplu înlocuitor pentru bun venit în Iași. Șoferii sunt proști e doar un înlocuitor pentru o să te obișnuiești. Aparent, toți au un retard la volan e doar un înlocuitor pentru iartă-i, așa sunt ei.

De aia linia de tramvai e doar o altă bandă pentru mașini, de aia tramvaiul va intra uneori în mașini, de aia termini o carte de citit în două zile de stat la cozile din trafic, de aia faci 40 de minute până la facultate. 40 în loc de 15-20. Ceea ce n-ar fi o problemă. Dusul e mai puțin important, pentru că știe toată lumea că tre să treci peste 10 semafoare, 150 de cozi de mașini, 2 accidente ca să ajungi undeva. Dar întorsul, întorsul e chin. Pentru că după o zi de luni cu 9 ore de facultate, riști să mori pe-un scaun nespălat din tramvai, în timp ce un mârlan din ăsta te privește seducător din mașina lui cu patru roți, pe care nu știe s-o conducă. Ceea ce ar fi foarte trist.

2. Te fură până la chiloți
Ți-ar lua și chiloții, dar cred că ei nu poartă.
A fost foarte interesant pentru mine să țip la niște copii cu tehnici super bune de furat, atunci când m-au furat. Mai ales pentru că eu nu țip des. Și nu știu cum e să fii furat des. Dar hei, în Iași se întâmplă mereu. E ca o legendă, doar că se întâmplă. În Iași îți iei genți securizate, nu le porți în spate, dacă nu-s securizate, te uiți la fiecare față dubioasă din tramvai, nu porți căcaturi super multe și #valoroase la tine, te mai uiți în spate, înveți să fugi, înveți să nu lași lucruri la vedere, înveți fețele copiilor cu tehnici super bune de furat, și-abia apoi poți să ieși oleacă liniștit pe stradă. Dar niciodată total liniștit. Pentru că așa cum nu văd babele că le-a pus dumnezeu mâna în cap, ci doar simt, așa nu vezi nici tu când rămâi fără portofelul cu 300 de lei cu care te duceai să mănânci la fițe. Și nici nu simți.

3. E mai scump decât ce-i scump pe lume
Și aici e ironia aia mare. Pentru că Iașiul e un oraș al studenților. Dacă studenții n-ar fi, Iașiul ar cădea într-o groapă obscură de unde nimeni nu l-ar mai vedea. Și să fii un oraș scump, atunci când, știm cu toții, studenții sunt săraci vai mama lor, e nasol. E ca și cum l-ai pune pe un om super bogat al pământului, Obama gen, într-un supermarket *totul la 1 leu*. Bătaie de joc. Ar crede omul că e o glumă proastă și s-ar simți jignit. Ar spune *hei, eu am atât, dar atât de mulți bani, și voi mă aduceți aici, unde totul e doar 1 leu?* Așa și-n Iași. Vii cu bani puțini și 5 borcane cu salată de cartofi, și nici măcar n-ai ajuns la facultate, că dai 2 lei pe biletul de tramvai. 2 LEI. Presupun că nu mai există vreun alt oraș în care biletul de transport în comun să fie 2 LEI. În Iași e. Și-acum, știind că un bilet de tramvai e 2 LEI, nici nu e greu să realizezi că orașul studenților e, de fapt, orașul lui Obama sau așa. Și studentul va spune *hei, eu am 1 leu, dar doar 1 leu, și voi mă aduceți aici, unde totul e atât de scump?*

4. Credința face prea mulți bani pentru o credință
Vine o zi când acea perioadă din an se întâmplă. Autocare vin, oameni coboară, bulevardul fabulos al Iașiului, pe care e foarte frumos să te plimbi boem, se umple cu evlavie și miros de sarmale. Evlavie, miros de sarmale, iconițe de vânzare, lumânări, rugăciuni, mătănii, poze cu Arsenie Boca, batiste, pomelnice, cruci, pături de dormit lângă mitropolia aflată în super renovare de 150 de ani (și încă numărăm), pâinici, lacrimi făcătoare de minuni, absolut toate de vânzare.
Vine o zi când Iașiul e iar cunoscut pentru cât mega profit scoate din religie, și asta e oribil. Pentru că Iașiul, acest oraș al bisericilor și al sfintelor lucruri, încă de demult, e mai puțin credincios, dar mai mult comercial o dată pe an.

5. Pe cât de fabuloase sunt cele două atracții ale orașului, vezi mall 1 și mall 2, pe atât de răhăcioase, comuniste și dubioase sunt cartierele care nu-s în preajma mall-ului 1 și mall-ului 2. E ca și cum ai ieși din cea mai fabuloasă lume a minții tale și-ai intra într-un subsol cu șoareci mici, unde-a instalat odată Ceaușescu niște țevi, și-acum au vopseaua aproape căzută, plus câteva găurele pe unde iese apă. Ți-e și frică că faci un pas, că vine șoarecul ăla mic spre tine și apucă de un șiret. Și-acolo rămâi. Și dacă rămâi, aia ți-a fost. Că te-apucă așa o depresie, și-o debusolare, și-o scârbă de urât, și-o frică de șoareci, și te întrebi *da nu mai bine vopseau și ei țevile astea și ne lăsau pe noi să ne facem lumile fabuloase pe altă dată?*

Crecă atât.

19 sept. 2016

De ce e studenția mișto

am pus aici o discuție închipuită între două maimuțe preistorice, din timpul dedicat învățării la obiectul preistorie generală, al cărui examen, eu și alte câteva generații, încă nu l-am trecut.
ca încurajare.


Hei, hei. Începe curând facultatea (yay) și e timpul să fac iar din acest blog obscur locul celor 1001 de povești din studenție. Pentru că studenția e ultima cea mai mișto perioadă înainte să fii adult pe bune, ultima șansă să mai boschetărești, ultima dată când îți mai trimite bunică-ta sarmale, că știe că tu n-ai când sau unde să le faci, ultima fază din *salut, sunt tânăr și încă pot să fac aproape nimic cu viața mea*.
Și pentru că noi, ăștia care facem parte din generația depresivă și anxioasă, ne bucurăm prea puțin.
Și pentru c-am realizat brusc că n-am scris niciodată de ce e așa mișto. Așa că scriu acum. Cu dedicație pentru boboci și cu păreri de rău pentru adulții încrâncenați de dramele post-studenție.

Studenția e atât de mișto pentru mine, încât am început să-mi fac bagajele cu 14 zile înainte de plecare.
Sigur, dacă mă întrebi cum e, o să-ți zic că ce greu, că ce stres, că e nasol cu banii, că faci foamea, că ce răhăcios e căminul, că ce nasoală e sesiunea, că asta nu e viață, că cearcăne, leșin, boli închipuite, că ce de căcat e sistemul ăsta dedicat tocitului practicat în universități. Dar e doar partea mea dramatică, acrită și foarte realistă.
Anul ăsta mă laud că sunt coordonator pentru anul 1, nu mai stau la cămin, și știu deja minimul de ore de somn cu care poate supraviețui un student în cele două săptămâni de sesiune. Așa că văd altfel povestea.

Trecând peste toate răhăcismele astea, studenția are o parte frumoasă care te face să-ți împachetezi hainele, tenișii și șosetele cu 14 zile mai devreme. Adică partea asta.

1. Oh, iubirea
Depășind toate teoriile oamenilor de 30 de ani care cred că nu iubești decât de la 30 de ani, iubirea din studenție e minunată. E viața, e aerul, e mierea (nu că n-ar fi viață, aer sau miere și fără iubire, că sunt). E ceva mai mult decât relațiile platonice de la 15 ani și ceva mai puțin decât relațiile foarte bine puse la punct de la 30. Nici preaprea, nici foartefoarte. Și ce e mai minunat, dacă nu calea de mijloc?
Sigur, dacă iar mă întrebi, o să-ți zic că trebuie să fii o spartană mișto și independentă pentru ca cele 150 de drame tipice unei relații să nu-ți fure atenția de la materialele pe care tre să le pregătești la seminar și să nu-ți consume energie prețioasă.

Dar când cele 150 de drame trec, faptul că poți să împarți o pătură, o farfurie cu pui cu smântână, doo țigări, un film, o pâine cu pateu, pana mea-orice cu cel mai iubibil din viața ta e super liniștitor.
Și sigur, dacă cele 150 de drame nu trec, și dacă pisi nu e chiar pisi ĂLA, și dacă pisi nu e deloc, e super nasol să crezi că faza asta a vieții e urâtă din așa motiv. Există o grămadă de alte bucurii care să te țină plutind pe acest nor al tinereții.

(și eu vorbesc aici strict de relațiile oficiale și asumate. evident că studenția e perioada aventurilor scurte și drăguțe, și palpitante, și fiecare adoptă fix ceea ce simte să adopte)

2. Autoeducare, oarecum independență, de-astea
Chestia asta e foarte mișto și super folositoare. Pentru că te forțează să crești și să te dezvolți în ceva.

Nu mai ești nici acasă, unde aveai tot ce voia suflețelul tău, nu mai ești nici la liceu, unde trăgeau toți de tine să promovezi, nu mai ai pe cineva care plătește facturile, nu mai e nimeni care-ți cumpără 3 kile de cartofi la 9 seara, o grămadă de lucruri din astea neimportante acasă, dar pe viață și pe moarte în studenție.
Că la facultate nu stă niciun profesor să-și piardă timpul cu tine, unul din cei 500 de studenți, care n-are chef să-și facă creditele. Aia e. Promovezi, bine. Nu, tot bine. Că tre să-ți cumperi tu cartofi, și să găsești cel mai accesibil loc, și să ții cont că tre să mai rămâi și cu bani pentru facturi, transport și-o bere. Că tre să te înveți să socotești ca o babă cu pensie mică, să te trezești singur, să pui mâncare la mâță singur, să faci mâncare singur, să dai cu mătura singur, să schimbi un bec singur, să duci întreținerea singur, să înțelegi de ce o parte din maimuțe au evoluat în oameni tot singur.

Că nimic, copii, nu mai e cum era, și tre să vă luați viața aproape numai în mâinile voastre. Hah. Ceea ce e super pentru momentul când chiar o să vă luați viața doar în mâinile voastre.

3. Respect, atenție sau așa ceva
Eu m-am lovit de asta. Zici că te culci un ratat și te trezești cu vreun rang din ăsta super oficial și fabulos, de care oamenii țin cont peste tot unde mergi.
Ești încă la nivel de liceu? Ah, ești prostănac. Mai tre să crești.
Student? Oh, cu ce vă putem ajuta, domnișoara (uneori e doamna) Scîrlat? Te strigă profii în sală? Domnul student!, Domnișoara Scîrlat!. Te duci să iei pâine și-ți cade legitimația de student? Pâinea dumneavostră, domnișoara Scîrlat. Te duci la bancă? Observ că sunteți student, noi vă putem ajuta cu un pachet special pentru studenți. Un fel de tratament special ca la oamenii cu boli speciale. Fumezi unde nu e loc de fumat și te vede gardianul? Domnișoara studentă, vă rog frumos, mergeți mai încolo. Știi ce ți-ar fi făcut gardianul în liceu? Ți-ar fi dat una peste ceafă.

4. Reduceri, așa să ne-ajute planetele
Știe toată lumea că studenția e sărăcie. De-aia toată lumea îți dă reduceri. Supermarket, bilete, filme, ce-o fi.

5. Bula ta de oameni o să fie mai mișto ca-n liceu
Pentru că acum se presupune că ai crescut un pic, ați crescut toți, știi pe cine și de ce ai vrea să ai în bulă, te-a învățat viața să fii cât de selectiv poți, așa că voila! Oamenii cu care legi prietenii sau pe care te poți baza să-ți arunce un cartof la 9 seara, vor fi oameni de 150 de ori mai ok decât ăia din liceu.
Plus că. Dacă nici studenția nu e ocazia perfectă ca să lași prieteniile de suprafață din liceu și să cunoști oameni pe bune, atunci ce?

6. Bula ta de activități o să fie mai mișto ca-n liceu
Mie mi se pare că studenția e o fază prea bună ca s-o irosești doar pe bere și frecat menta la facultăți la care se freacă menta. Cred că poți să bei bere și după ce faci măcar una din cele 150 de activități la care ai ocazia să te bagi, student fiind. Gen voluntariat, job, practici, cursuri, pana mea. Să ieși din studenție după 3 ani de frecat menta în fața căminului e super trist. E ca și cum ai rămâne la nivelul ratat din liceu și te-ai arunca în viață așa. Ceea ce e nasol. E nasol și cu 10 diplome, 3 cursuri de limbi și experiențe fabuloase. Dar e mai nasol fără.
Plus că. Ești tânăr, ești o carne proaspătă, ești un creier care încă duce, ești ca o floare care încă mai are culoare, de ce să nu? De ce să nu profiți că poți face mai multe acum decât la 50 de ani? Dacă nici studenția nu e ocazia perfectă ca să începi să faci ceva cu viața ta, atunci ce?

Cred că atât.

30 aug. 2016

De ce au nevoie femeile ca să fie femei

Orice călătorie cu trenul se încheie cu câte-o filosofie de viață. N-ai cum altfel. În ideea asta, am petrecut 5 ore în tren cu o doamnă mustăcioasă și foarte înapoiată, care discuta niște prostii imense cu nepoata ei de 7 ani, sub forma unor învățăminte prețioase. Am tăcut și-am ascultat fascinată, așa că voi reda discursul ei răhăcios.

*Tu nu mai ești o fetiță mică acum.  Ai deja 7 ani și trebuie să înveți să te comporți ca o fată mare, nu ca un copil. Tre să știi să ștergi praful, să ajuți la mâncare, să dai cu mătura, așa trebuie să facă o fată mare și frumoasă. Nu mai ești ca Tudor, să ai 2 ani. Mama ta muncea când era mică. Așa tre să te înveți și tu.*

Tudor, evident, e băiat și Tudor nu va fi nevoit să învețe să dea cu mătura la 7 ani, ca să devină mare și frumos. Pentru că Tudor nu e fată.
Iar mie mi s-a părut totul foarte trist. Pentru că vacanțele la bunici obișnuiau să fie tocmai cea mai mișto fugă de-acasă, cu bunică-ta care te lăsa să fii un miel foarte liber și să mănânci câte bomboane cu ciocolată voia inima ta. Dar doamna asta mustăcioasă era chiar înapoiată și fetița aia de 7 ani nu înțelegea de ce trebuie să fie și ea la fel, dacă ea nu vrea. Ceea ce e perfect ok, pentru că lecțiile despre femei nu se țin la 7 ani  și pentru că nu mai e nevoie ca datul cu mătura și ștersul prafului să le facă pe toate fetele să fie mari și frumoase, femei în viață, doamne în societate. Există o grămadă de lucruri ok care te definesc ca tipă, în timp ce poți fi fixată pe ordine la fel de bine cum e și un bărbat.
Misoginismul ăsta care vine din partea femeilor obișnuite să stea la fundul bărbaților e de căcat și sper foarte tare să nu fie moștenit.

Și eu nu vorbesc acum ca o femeie mișto ce sunt, pentru că nu sunt. Fac abia 21 de ani într-o lună și mai am de crescut frumos, așa că sunt cel mult o tipă mișto și domnișoara Scîrlat la facultate.
Dar am modele de femei în viața mea despre care cred că-s fabuloase și că n-au ajuns să fie atât de fabuloase doar pentru că au învățat să dea cu mătura când erau încă mici. Ci, mai degrabă, pentru că.
1. Îs foarte deștepte.
2. Și pentru că știu că îs foarte deștepte, au încredere.
3. Și pentru că au încredere, au și atitudine.
4. Și pentru că au atitudine, pot fi niște scârbe arogante și impunătoare, așa cum pot fi niște prințese delicate și fabuloase.
5. Și pentru că-s independente și multifuncționale, pot da cu mătura și șterge praful obsesiv, așa cum pot susține o conferință faină de oameni faini.

Iar toate astea nu înseamnă că sunt niște împuțite, care se scaldă în praf, ci pur și simplu că nu tehnica lor avansată de-a da cu mătura le-a făcut așa fete mari și frumoase.

19 aug. 2016

5 tipuri de fete pe care nu vrei să le cunoști

Am scris de băieți și nu știu cum am putut să sar fetele.

Fetele. Fetele sunt pentru mine cum sunt filmele nasoale. Pot să mă uit la ele maxim 15 minute, cât le dau o șansă, să văd care-i treaba cu ele și cât de nasoale îs. Dacă se întâmplă să ajung chiar la 15 minute chinuite, mă ia așa pe dinăuntru cu răuț, închid și nu mai deschid niciodată. Ei, așa și cu fetele. Nu pot cu fetele. Cunosc multe, accept puține. Dac-aș fi fost băiat, mi-ar fi fost mai greu să aleg o fată, decât mi-e acum ca fată să aleg un băiat. La 70 la sută din ele mă ia cu răuț. Nici n-ajung să le dau un bună întreg, pentru că fetele între fete simt dacă e cazul să-și dea un bună întreg, fără să li se facă răuț sau dacă nu. E chiar simplu. Iar eu am o intuiție foarte bună și mai puține fete în viața mea decât băieți. Pentru că cu noi e atât de greu, știe toată lumea. Minunate, complexe, fabuloase, baza lumii, miezul istoriei, totul se învârte în jurul nostru, dar niște scârbe. Niște scârbe și mai mari cu celelalte scârbe. Dar cele mai scârbe dintre scârbe sunt astea.

1. Mimozele
Mimozele se trezesc la 6 ca să-și aranjeze părul ciufulit, ca să pară ciufulit natural, și ca să se machieze puțin și să pară că nu-s machiate. Ceea ce ar fi super ok și neinteresant, dacă toată lumea și-ar asuma asta. Cum noi, restul, o facem. Cum noi, restul, ne asumăm că ne trezim la 6 doar ca să ne punem fața de ieșit pe ușă, pentru că azi-noapte a fost o noapte lungă, și grea, și urâtă. Aia e. Nu putem fi toți niște îngeri delicați de la natură. Dar nu. O mimoză se chinuie să arate bine, dar nu recunoaște niciodată că se chinuie să arate bine.
Mimozele mănâncă ceapă sau pește sau borș sau usturoi, și-apoi mestecă o gumă, pentru că spălatul pe dinți chiar e un efort prea mare. Dar le deranjează orice adiere de ceapă sau pește sau borș sau usturoi din bucătărie, un loc care, evident, ar trebui să miroasă a hârtie Zewa sau ceva.
Mimozele s-au născut la țară sau vin, prin legături de neamuri, de la țară, dar consideră că țăran e o jignire de top. Ca și cum ar fi vreodată în stare să facă ce face un țăran.
Mimozele nu știu că vroiam se scrie voiam, dar au pretenția să le respecți pentru că fac contabilitate la facultate sau așa.

Mimozele suferă de căcare de sine și de aroganțe care n-ar avea nicio bază să fie aroganțe.

2. Babele
Babele trec prin viață cu o moștenire lăsată de celelalte babe ale neamului lor. Să faci nuntă repede, să faci copii mulți și să știi să dai cu mătura. 21-22 de ani e o vârstă ok pentru toate astea, ca să nu riști să rămâi fată bătrână și să-ți pierzi viața. Pentru că babele sunt sigure că dacă n-ai nici nuntă, n-ai nici copil, atunci chiar ți-ai pierdut viața. Din păcate pentru ele, aste e tot ce-au auzit, și din păcate pentru noi, asta e tot ce-o să auzim de la ele.
Și când ai de gând să te pui și tu la casa ta, să faci un copil, să-ți faci o familie? Cât mai ai de gând să înveți? Știi că dacă înveți prea mult ajungi la nebuni. Pune mâna și fă un copil, că n-are cine să-ți aducă o cană de apă mai încolo.
Și crede-mă, orice le-ai spune, se va întoarce împotriva ta și-a vieții tale inutile.

3. Virginele
Termen care nu ține neapărat de partea anatomică, ci de o abordare fantezistă de virgine.
Virginele care au o relație și aia e toată lumea lor. E universul. E tot ce pot cuprinde ele în vorbe, și fapte, și gânduri. E ce le face pe ele să pară mișto și în regulă. E aprobarea lor în societate și după relație nu mai există viață. Fază prin care recunosc că trec și eu timp de o zi, două, când prințul vieții mele pleacă pe drumul lui. Dar o virgină nu. O virgină o să înlocuiască universul relației cu universul despărțirii. O virgină face pozele alea cu citate jenibile de pe net despre alesul erai tu și iubirea mea va fi acolo pentru tine mereu. O virgină ține doliu 2 ani și-abia apoi realizează că mai sunt alți prinți pe lume, alte lucruri de făcut, altceva de povestit.
Și e trist pentru ele, pentru că oricum viața există cu sau fără relații și pentru că nu viața te ratează pe tine, tu ratezi viața (și asta e bună de citat).

4. Îndoctrinatele
Tipele astea intră în viața ta, ți se bagă pe gât și nu se lasă până nu scot ceva din tine. De obicei, ceva urât, pentru că natura lor le face să fie greu de suportat.
Astea care cred că femeia în fustă păcătuiește în fața lui dumnezeu și de-aia, DE-AIA, bărbatul face ce face. Astea care cred că sexul e doar o modalitate de făcut copii, căci lui dumnezeu tre să-i dăm mereu copii. Astea care cred că femeia tre să asculte de cuvântul sfânt al bărbatului, că tre să știe să învelească sarmale și să aibă lapte.
Răhăcisme din astea uimitoare, pe care, dacă ții puțin la statutul tău de om mișto pe acest pământ, n-ai cum să le gândești decât dacă ești oleacă dereglat. Sau îndoctrinat. Și nu e bine niciodată să te pui la mintea unei îndoctrinate, pentru că atunci fiecare nerv al capului tău va începe să-și dorească să fi fost mort. Așa că trebuie lăsate în plata lor și-a domnului. Sunt sigură că într-o zi vor dispărea cu totul.

5. Proastele, în general
O tipă proastă e ceva urât pe pământ și-ar fi minunat să nu existe.

În rest, rămânem noi, mai mult sau mai puțin fabuloasele care fac lumea să se învârtă.



17 aug. 2016

Dobrogea, locul ăsta de vacanță


aici e o cetate romană pe care oamenii vin s-o vadă, dar n-o văd.

Am ajuns, în calitate de student umil și supus al Facultății de Istorie, în Dobrogea, respectiv Tulcea, respectiv Slava Rusă, respectiv Cetatea Ibida care, apropo, e foarte mare și probabil foarte frumoasă, dar, pentru un vizitator, e și foarte dezamăgitoare, pentru că bună parte din ea încă e sub pământ. Revenind. N-am ajuns în vacanță, am ajuns în satul ăsta dobrogean și uitat de lume pentru o practică arheologică aka datul la lopată în căutarea istoriilor îngropate, uitate și fabuloase. Pentru cei cu spirit de aventură dezvoltat, care s-au plictisit de confortul aparatelor din sala de sport și sunt în căutarea unor senzații tari și-a unor mușchi bine făcuți, șantierul arheologic e în căutare de și primește cu mare drag oameni noi. Nu vă trebuie decât voință și puterea de a vă trezi zilnic la 6. În rest, datul la lopată și aruncatul târnăcopului în pământ sunt în sângele nostru, nu-i problemă. Mai ales că, după muncă vine și vacanța, vacanță pe care locul ăsta te face s-o numești  mai mult izolare. Dar e bine.

E o liniște din asta profundă și permanentă, pe care o caută artiștii când devin foarte neînțeleși și vor să scrie, să picteze, să facă artă, să revoluționeze, dar nu mai pot. Așa că fug să caute o liniște din asta profundă și permanentă. Sau anxioșii când vor o pauză de la atât de multă lume. Sau, cine știe, vreun păcătos mic care vrea să se reculeagă. Ca o Indie cu vaci sfinte sau așa. Sălbăticia din Dobrogea e locul. Dimineața, când e foarte frig, nu se aud decât păsări. Seara, când e foarte frig, nu se aud decât broaște și greieri. Șerpii îs silențioși și tre să înveți să-i pășești, ca să nu te calce și ei pe tine. Din ce-am văzut eu, se rezumă doar la șoareci. Ziua, când e foarte, foarte cald, nu se aude nimic. Uneori, ultima casă din Slava Rusă punea manele, pentru că manelele erau forța. Dar asta se întâmpla ocazional, pentru că în rest ai fi zis că toate casele alea frumoase și haios colorate sunt de formă.

Deși ai crede că o populație formată din lipoveni e ceva zgomotos și periculos, de care tre să te temi. Dar hei, pentru că tinerii cred că țara asta nu mai e a tinerilor, oamenii îs, în majoritate, bătrâni, super veseli și super primitori, și încearcă numai, ca nou venit ce ești, să te simți minunat. Ca niște borcane cu miere. Iar asta vine din faptul că nu văd des alți oameni. Prima mea interacțiune a început cu *ne pare bine c-ați venit, c-așa mai vedem și noi lumea*. Ceea ce e foarte trist pentru ei și foarte liniștitor pentru turist, pentru că primirea lor, satul lor, gazda lor, mâncarea lor pentru tine.

Și satul e el izolat, dar mâncarea și dulciurile lipovencelor sunt delicioase. Pe principiul lipovencelor, grasă și frumoasă, e o zonă în care se mănâncă bine. Probabil singurul loc unde borșul are 150 de variante și se mănâncă la absolut fiecare masă, dar totul e delicios. De altfel, femeile îs baza muncii, bărbații îs suportul sticlelor de bere. Da, se bea, dar nu spirt pe pâine. Da, e bine să nu te pui cu un sătean amețit care se crede stăpân pe el și pe satul lui, dar percepția asta cu lipovenii înrăiți, cu care am plecat și eu, nu e chiar pe bune.

În rest. Dacă vrei istorie, știu că sunt mai multe cetăți, Histria e chiar superbă, iar la Ibida sunt niște morminte antice descoperite și încă protejate. Dacă vrei religie, știu că sunt câteva mănăstiri. Dacă vrei mare, e ușor să dai repede o fugă la mare. Dacă vrei civilizație, e ușor să iei o mașină și să ieși la civilizație, pentru că fiecare sat are o stație obscură cu un program pe care e ok să-l știi dinainte. Dacă nu vrei civilizație, ai atâția munți, și-atâtea păduri în jur, și-un aer ușor respirabil.
E de preferat să ai o trusă de prim ajutor personală, în caz că ceva, pentru că-s niște sate în care noțiunea de farmacie e destul de neinteresantă pentru oameni. E de preferat să pleci cu bani de rezervă. Și e de preferat să eviți zona, dacă ești o panseluță exagerată, că nu e chiar luxul all inclusive al turcilor. E multă natură și e minunat așa.

                 

22 iun. 2016

Când aroganța e pentru proști

Hai să facem puțin diferența între aroganța aia puțin scuzabilă, peste care poți să treci, că oamenii-s foarte încrezători în ei, pentru c-au făcut lucruri importante și mișto și pana mea, tu n-ai ce să le comentezi, că n-ai.Tot ce depășește aroganța asta, care se rezumă la rezultatele tale din viață, e de căcat. Până și asta e de căcat, că ai așa o repulsie, dar se poate mai rău. Să fii arogant și să n-ai de ce să fii arogant. Dar, revenind.

Uite, de exemplu, aroganța aia pe care eu am întâlnit-o de-un an încoace și pe care poți s-o accepți dând ochii peste cap oleacă și asta a fost, că-n momentul în care un profesor de 60  de ani îți spune că el e stăpânul, pentru că el are 40 de ani de filosofie și carte în spate, cam la datul ochilor peste cap te poți rezuma.
Mediul ăsta destul de fancy de facultate unde-am dat de mulți bărbați la costum și mai puține femei , dar care țin la imaginea lor de zâne deștepte, e un mediu în care oamenii îs bazați pe ce-au ajuns, și le place, uneori, să scoată asta în evidență când se compară cu alții din mediul lor sau nu. 
Cam asta e aroganța pentru mine. Să te simți bazat și să te compari cu altul pe care nu-l consideri la fel de bazat ca tine, dar să faci din asta și-o mică-mare înțepătură, *pur întâmplător*. Adică nu zici eu sunt deștept și ăla e mai puțin deștept, dar e ok. Zici, vorba unui profesor de-al meu, *haideți să fim serioși, se vede diferența de nivel dintre noi și ei*. Noi înseamnă mereu tu, ei înseamnă oricine altcineva care e mai jos decât tine. Și pe lângă asta, ca să fie aroganța aroganță, oamenii bazați o să-ți lase mereu impresia asta că au un aer pe care tu nu poți să-l atingi când trec pe lângă tine.
Ca și cum am vorbi de dragoni sf din povești cu Harap-Alb. E greu s-ajungi la umărul lor.

Să fii bazat pentru că ești foarte deștept sau pentru c-ai ajuns foarte sus, atât de sus încât îți permiți să scoți perle de-astea pe gură. Totul stă în faptul că-ți permiți. Aroganța stă în faptul că ai în spate ceva care te susține. Când începi să nu-ți mai permiți, dar ești totuși arogant, ești și prost. 

Și ajungem în partea cealaltă. La aroganții proști. 
Aroganții proști îs aroganți fără să fie bazați, Orice afirmație fără o bază e ca un elefant fără urechi. Știm cu toții că elefantul fără urechi nu e elefant. Nu e deloc. Așa și cu ăștia. Ești un arogant fără să ai de ce? Rănești lumea cu aerul pe care-l respiri.

Uite, de exemplu.
Grașii care sunt grași și se iau de alți grași pe tonul ăla super arogant. La modul haha, uite-o și pe aia, uite-l și pe ăla, ce gras împuțit, cum trăiește, cum mănâncă, cum respiră, cum iubește, cum o iubește, haha, eu măcar îmi iau un tricou cu un număr mai mare. Da, dar tot gras ești și tu. Nu poți să te iei de grași, când tu ești un om gras. Baza ta e undeva în ceruri și un gras nu e cu nimic mai în regulă decât un gras la capitolul fizic, că de fizic vorbim. Pentru că doi grași sunt aceeași treabă. Poate dac-ai spune ce prost e grasul ăla că nu știe cât fac 2 plus 2, în condițiile în care tu știi. Dar și-atunci, ar trebui s-o spui fără partea cu gras, pentru că grăsimea voastră e ceea ce aveți în comun.

Oamenii urâți care se iau de alți oameni urâți. Sau haide. Oamenii care nu-s atât de frumoși și se iau de alți oameni cărora lor nu li se par a fi atât de frumoși. Nu poți să faci asta. Nu poți să te legi de imaginea cuiva atât timp cât nu arăți extraordinar. Extraordinar, gen fizionomia romanilor sau așa. Nu poți să te legi de nimeni și de nicio parte a corpului, culoare de păr, trăsătură fizică. Taci, serios. Taci până o să fii o zână din povești, și nici atunci nu e ok să te legi de imaginea altora, pentru că oricum, cu ce te-ar ajuta imaginea altora în viață. Dar e amuzant. Orice om care arată aproape decent și care se leagă de aspectul altor oameni e amuzant. Ca și cum părerea lor ar conta. Ca și cum faptul că nu ești nici măcar aproape frumos îți dă dreptul să critici imaginea altora. Hah.

Oamenii ăia care se cred speciali că au o personalitate, dar singurele lor legături în viață sunt mama și persoana proprie. Știu că e tentant să fii un tristuț care se relaxează în timp ce se crede superior față de o grămadă de oameni de pe pământ, și-apoi să ieși puțin afară și să nu-ți ajungă nimeni la nas, pentru că ce mișto ești. Dar hei, atunci când vine curierul să-ți aducă un pachet, stai jumate de oră să te gândești cum să-i spui un bună.
Nu poți să te crezi și sigur nu ești mai superior decât alții. 

Toți oamenii ăștia ar spune că nu se cheamă aroganță. Se cheamă libertate de opinie sau căcat. Dar nu. E aroganță și toți oamenii ăștia ar avea nevoie să se uite întâi la ei.
E aerul de superioritate pe care vrem să-l arătăm când ne dorim ca restul să nu ne ajungă la umăr. Pe grași să nu-i ajungă ceilalți grași. Pe urâți să nu-i ajungă ceilalți urâți. Pe speciali să nu-i ajungă ceilalți speciali. E aerul pe care-l luăm când ieșim în lume și credem că suntem cei mai faini, fără să fim cei mai faini încă. Oh, ironia. Dar e ok. De obicei, ăștia care merg cu nasul la cer fără să aibă un motiv real pentru care merg cu nasul la cer, sunt mai nasoli decât ăia pe care-i cred ei cei mai nasoli. Oh, ironia din nou.



15 iun. 2016

5 lucruri mai grele după BAC

Aparent, iar e perioada aia din an în care toată lumea se isterizează pe chestia asta.
Mă enervează ăștia cu BAC-ul, că nu înțeleg că nu-i o dramă, și pe ăștia cu BAC-ul sigur îi enervez eu, pentru că și lor li se pare că dacă nu mai e BAC, nu mai e nicio dramă. Dar hei, chiar asta e chestia. Nu e un mit. Examenul din liceu chiar nu-i o dramă. Drama începe fix după. Serios, dramă. La modul că o să-ți dorești să fii în liceu și să dai examenul ăla în mod repetat, doar ca să nu cunoști cum e lumea de fapt, pentru că lumea ta înseamnă grătar cald și salată cu două lingurițe de sare, așa cum îți place, bani de buzunar, pisi, prieteni și somn infinit. Dar n-o să mai fie.
Uite, ca să vezi, pe 9 iunie, din una dintre sălile facultății de istorie, niște zeci de elevi ieșeau cu lacrimi în ochi, vene umflate și roșii la față de la un examen oral. A fost cea mai grea zi a noastră din tot anul. A fost ca la tăiere. A fost ziua în care... Dar s-o luăm cu începutul.

BAC-ul e numai așa, o apă de ploaie, care să te ude oleacă și să poți intra în viață puțin, puțin obișnuit cu ce cascadă te așteaptă. Să nu fii total nepregătit. Pentru că o să fie o cascadă de lucruri răhăcioase din care n-o să poți să mai ieși, care-o să-ți mănânce viața și pe care n-o să știi cum să le gestionezi foarte bine. Adică o să bâjbâi. Lucruri gen.

1. Chirii, gazde, facturi sau cămin
Căminul a fost pentru mine cea mai urâtă experiență din ultimii 5 ani, fără niciun pic de exagerare și recomand mai bine locuitul într-o casă de carton sau, și mai bine, într-un cort aproape de facultate. Pentru că condițiile mizerabile ar fi aceleași, ba chiar la cutie n-ar fi așa miros, ba chiar la cutie n-ai călca în gunoaiele altora, ba chiar la cutie ai sta singur. Și căminul te învață că singurătatea, așa cum o grămadă de artiști filozofi (care nici măcar n-au stat la cămin), au zis, e ceva neprețuit. Oh, da.
Dar ok, poți să vii la cămin și să te îmbolnăvești de nervi sau de infecții sau de crize interioare violente, și să trăiești cu asta pe conștiință, știind foarte bine că tu ai plătit ca să treci prin așa ceva.
E regretul meu maxim din studenție și mă bazez pe karmă în ceea ce privește oamenii cu care-am trăit (cu greu trăit).

În rest, da. O să-ți urăști proprietarul doar pentru că vine să ridice chiria, să verifice dac-ai dus gunoiul și să vadă dacă miroși a bere sau dacă ți-ai făcut patul. O să urăști să mergi la facturi, pentru că o să fie jenant la facturi. Și-o să urăști toate chestiile astea în general pentru că presupun să ai grijă cât consumi și să dai bani. Și la bani ajungem acum.

2. N-o să ai bani
Nu sunt un copil din părinți bogați, așa c-o să mă rezum la restul copiilor care nu sunt din părinți bogați. Banii vor fi povara sufletului. O să te reîntorci în perioada copilăriei, când te opreai la vitrine cu maimuțoaie și rămâneai cu privirea. N-o să ai bani, pentru că n-o să ai job, iar ăia pe care o să-i ai, o să ajungă la chirii, facturi, mâncare, bere și tot felul de porcărioare din gaura neagră a porcărioarelor. Și chiar dacă o să ai bani, gaura aia neagră cu lucruri pe care le vrei ori pentru că crezi că le meriți, pentru că suporți la limită chinul, ori pentru că crezi că le meriți, pentru că suporți cu succes chinul, în gaura aia se vor duce toți banii tăi. Apa cu vitamine la 5 lei. N-are nimeni nevoie de apă cu vitamine la 5 lei. Dar o să dai banii pe așa ceva, pentru că pe 9 iunie o să ieși și tu cu lacrimi de la un examen oral. Și-apoi n-o să mai ai bani. Și viața o să fie din nou un chin.

Știi cum se recunosc studenții în supermarket? După fețe și după cât calculează cumpărăturile pe telefonul ăla pe care nu-l vor schimba în următorii 10 ani. Și asta o să te apese câțiva ani, până la un job.

3. Sesiune
Hah. Aici e cu dus și întors. Pentru că facultăți diferite și nivel diferit, deci sesiuni diferite la nivel diferit, oricât de nesimțit ar suna asta și oricât de bine ajungem sau nu. Dar pentru că sunt un copil la Istorie, o să mă rezum la restul copiilor care vor da la facultăți pe bune. Cred că undeva mai sus ca nivel de învățare sunt astea de științe exacte și astea gen medicină și drept. Cred că mai jos sunt facultățile la care n-ai dreptul să te plângi și la care sesiunea are examene unde punctajul începe de la 4, gen Sociologie. Hai să nu.

Revenind. Sesiunea. Ca putere de acumulare, sesiunea e perioada din an care te aduce la nivelul la care ești nevoit să știi o carte de 500 de pagini în 3 zile și 3 nopți. Pentru un singur examen, dar tu o să ai 5 sau 6 sau 8 într-o săptămână. BAC-ul e apa de ploaie. BAC-ul nu te apasă pe spate așa cum te apasă cursurile, seminariile și cărțile pe care le ai de pregătit în câteva zile. BAC-ul se înmulțește cu 5 sau 6 sau 8 acum. E un sistem idiot. Cel mai idiot. Când profesorii îți vor povesti, nu vor uita niciodată să menționeze cât de idiot e. Dar tu o să te supui ca un copil harnic.
Ca somn, nu dormi. Ca supraviețuire, ori exces de cafea, ori exces de mâncare. Ca trăire, ai toate trăirile pe care le poate avea un om înr-un an, doar că tu le ai într-o săptămână. Farmecul sesiunii e că oricât ai avea impresia că n-o să reușești, o să reușești. O să bagi în tine râuri de teorie și n-o să știi cum s-a întâmplat asta.
(sigur, până să bagi râurile alea în tine, o să încerci să faci toate lucrurile pe care nu le-ai face într-o sesiune. să coși haine sau așa ceva. pentru că e greu, bă. o să ajungi să nu te culci seara, pentru că știi că mâine e încă o zi de sesiune și nu vrei să te trezești.)

4. Fără mami și tati
Fără mami și tati înseamnă că ești singur, și pentru copiii dependenți de mami și tati, o să fie nasol. Mai nasol decât BAC-ul.
Fără mami și tati și bani e și mai nasol. O să descoperi cum pâinea goală chiar e delicioasă și-o să știi să gătești cartofi în 150 de feluri. Serios. Într-o zi, casierii de la supermarket vor ști ce vrei să cumperi numai văzându-ți fața. Adică cartofi.

5. Ești un adult și ți se cere un comportament de adult
Cred că toate cursurile de introducere au fost despre cum acum suntem adulți și trebuie să ne comportăm sau să gândim sau să vorbim ca niște adulți. Ca niște mici Cenușărese care se schimbă la 12 noaptea.
N-o să accepte profii din alea cu mi-a mâncat câinele tema, n-o să accepte proprietarul că nu ți-au băgat ai tăi banii încă, că mor și ei de foame, n-o să-l mai ierți pe pisi numai cu o floare, n-o să mai poți să oprești alarma în fiecare dimineață, n-o să mai poți să ieși mereu afară în pijamale, prostii din astea.
Secretul e ori bula de nesimțire, ori morcovul în fund. O să te obișnuiești.

Dar e ok, mai e puțin timp să ne bucurăm de BAC.

28 mai 2016

5 lucruri pe care poți să le faci înainte să urăști homosexualii

Sunt în sesiune, momentan. Dar știm cu toții că sesiunea te îndeamnă la cu totul alte lucruri decât învățat serios. După 3 seriale și 2 emisiuni pe care mi-e rușine să le numesc, am respirat puțin, puțin pe internet și hei, tipa asta Liana, pe care eu o știam că prezintă lucruri la un post anonim de la televizor, gen TVR, face o petiție cu 3 milioane de semnături împotriva familiilor gay. Oau, ce oau. Adică oamenii se bat pentru drepturi, liberte, egalite, fraternite în general, dar tipa asta care prezintă lucruri la un post anonim și inutil face o petiție anti lucrurile astea. Și-apoi 3 milioane de oameni triști o urmează, ca și cum viețile lor ar fi diferite după, și ca și cum familiile lor ar depinde de familiile altora. Trist. Dar uite, oamenii ăștia nu știu că există o grămadă de alte rahaturi pe care să le faci în loc să fii hater. Lucruri care chiar te ajută și de care chiar depinzi.

1. Poți să te speli regulat
Pe dinți, pe cap, pe corp.
Am aflat din toate programările mele săptămânale și recent la dentist cât de mult contează să cunoști arta asta a curățatului gurii pe care o folosești ca să palavragești despre ce alegeri fac alții în viața lor personală. E bine și recomandat să te speli de 2 ori pe zi, să freci, să cureți, să clătești cu produse fancy și scumpe, și să împiedici să-ți pierzi dinții de căluț înainte de a înjura oameni care se iubesc. Poate nu cum vrei tu să accepți, dar tot se iubesc. Serios, e mai important să-ți ții dinții în gură și să-ți investești timpul în asta, decât să profiți că-i ai și să-i scoți la iveală în contexte din astea nasoale.
De cap și de corp nici nu mai vorbim. Probabil dacă ai nevoie de argumente pentru așa ceva, ar trebui să facem o petiție împotriva oamenilor nespălați care au tupeul să iasă din casă. Adică ce e mai important? Să miroși a levănțică și să strălucești în soare sau să arunci cu rahat în oameni care nu aruncă cu rahat în tine?

2. Poți să înveți să mănânci cum trebuie
O grămadă de oameni nu mănâncă cum trebuie. De aia grașii se iau de slabi și slabii se iau de grași, și nimeni nu crede că arată așa cum ar trebui să arate, și fugim toți de analize așa cum fugim de căluți turbați. Dar hei, înainte să te iei de niște oameni care se iubesc, învață să mănânci. Pentru că iubirea lor nu-ți dăunează. Dar faptul că ești tu prea gras sau prea slab, da. Și ghici ce, semnătura ta pe o petiție anti cupluri gay nu te ajută. Cât investești energie în hatereala asta ieftină, ai putea să investești în urcat dealuri cu unghi de 45 de grade după ce-ai mâncat conform unor indicații. Indicațiile alea îți merită semnătura.

3. Poți să te relaxezi puțin
Crede-mă. E important să știi să te relaxezi. O petiție anti cineva presupune să fii anti cineva, și să fii anti cineva presupune energie negativă. Gen stres, nervi, mâncat pe dinăuntru, chestii din astea urâte, care te ucid mai repede și de care românii se plâng de la naștere, de care vor să scape, dar pe care nu le elimină niciodată cu adevărat. Tocmai acum e momentul. De ce să vrei să fii hater, când poți să fii pe treaba ta?
Petiție anti? Nu, mersi. De aia există cărțile sau filmele sau textele sau serialele sau teatrul sau opera sau muzica sau Buddha sau berile sau jocurile de societate sau cerul sau site-urile cu ploaie pe fundal. Să te relaxezi. Se căsătoresc doi tipi? Să fie ei sănătoși. Adoptă un copil? Să fie și mai sănătoși? Uită-te puțin la Al Pacino, bea o bere, ascultă clopoței și toate duhurile tale proaste se duc de unde au venit. Sunt ei fericiți, tu ai mai puține riduri și mori mai târziu? Da. Iese toată lumea câștigată? Iese.

4. Poți să-ți faci un scop real în viață.
Da, e uimitor cât de porniți sunt oamenii legat de chestii de genul, chestii care implică să te legi personal de alți oameni. Și da, ești de căcat și vai de tine dacă faci din asta un scop. Iar că semnezi o petiție în sensul ăsta înseamnă că faci din asta un scop. Dar ce crezi? Când maică-ta te-a născut, și-a închipuit c-o să crești un om mare și frumos, care o să aibă în viață un scop mare și frumos, și pentru care n-o să-i pară rău de orele lungi de durerile iadului. Și tu acu ce faci? Militezi împotriva unor oameni care nu iubesc la fel ca tine. Ce căcat ești. Dintre toate lucrurile pe care să te concentrezi în viața ta, gen studii sau muncă sau bani sau pasiuni sau băi cu spumă sau propria ta familie, tu te concentrezi pe cum să condamni lucrurile din viața altora. Pe bune acum, scopul tău real sigur e acolo și te așteaptă. Doar du-te după el.

5. Poți să înveți să iubești și să-i lași pe alții să iubească
Ce vrei tu și ce vor ei. Serios. Cum tu iubești ce vrei, așa poate fiecare să iubească ce vrea. E fix singura chestie de care tre să ții cont. Poate n-a scris dumnezeu în biblie. Dar hei, poate vremurile lui dumnezeu erau diferite. Și poate gândirea lui dumnezeu era diferită. Și poate vrei să gândești și tu pentru tine, în vremurile de-acum.
Nu vă atingeți, nu vă loviți, nu vă afectați, nu vă deranjați. Iubirea ta e iubirea ta, a altuia e a altuia. Gusturile chiar nu se discută, mai ales în materie de așa ceva. Gusturile se discută doar când te afectează direct. Și nu, căsătoria unor oameni de același sex nu te afectează.

Mă reîntorc la introducere în arheologie, cu mențiunea că oamenii răi se dezintegrează mai repede. Și când o să vă dați seama că n-o să vă mai găsească nimeni rămășițele ca să vi le publice frumos, de la cât de urâcioși ați fost, o să fie târziu. Și-o să vă pară rău.


15 apr. 2016

Facultatea de Istorie după un an

Scriam asta după vreo două săptămâni de facultate sau așa.
Pentru că acum, când mai e o lună jumate și termin, m-am sucit, voi scrie asta.  Și pentru că mituri, minciuni, oameni care bagă spaima în boboci, păreriști, neînțeleși, și tot așa. Și pentru că e săptămâna altfel a viitorilor boboci și știu că stă fiecare pe net scriind *am 18 ani. la ce facultate dau?*

1.Toate miturile despre facultatea de istorie sunt discutabile

Oamenii de la istorie se fac profesori de istorie. Bă, da. Am colegi care-au venit exact pentru asta. Dar am colegi care-au venit pentru istoria artei, pentru istoria antică, pentru muzeologie, pentru arheologie, pentru bizantină, pentru Evul mediu, pentru războaie, pentru arhivistică și restul opțiunilor pe care ți le dă facultatea asta. Nu-ți garantează nimeni că nu ieși, până la urmă, profesor. Dar nici nu tre să-ți garanteze nimeni. Tre să știi să-ți faci puțin loc, așa cum îți faci loc în orice alt domeniu. Și profesor de-ai fi, dar măcar nu ești de mate. Mate e nasoală și te urăsc copiii pentru totdeauna.

Oamenii de la istorie beau mult vin sau așa, pentru că le place să bea mult vin sau așa. Îhî. Nu e un loc obscur al alcoolicilor, nu te duci să te scalzi în căzi de vin scump, nu e aplicabil tuturor și-n toate situațiile, dar hei. Avem o cramă naturală la câteva zeci de minute, e Iași în Moldova, serios acum, orice e posibil. Dar nu, nu te așteaptă nimeni cu un păhărel la intrare și nu, nu-ți permiți să vii cu limba încâlcită în sală, și nu, nu facem adunări ale alcoolicilor, facem istorie pe pâine. Faptul că suntem niște oameni deschiși la socializare, în afara facultății, e altceva. Există oameni care beau și nu mai poți discuta cu ei. Și există istoricii, care beau și încă știu toată preistoria. În germană.

Oamenii de la istorie sunt super duper deștepți. E urât să trec asta la mit, dar o trec din lipsă de altceva. Pentru că, cumva, când toți tovarășii mei au auzit de istorie, au crezut brusc că-s super duper deșteaptă. Nu suntem toți super duper deștepți. Așa cum nu pentru toți e reprezentativ ceea ce facem cu viețile noastre. Ăia de la Arte nu-s toți talentați. Ăia de la Medicină nu se gândesc toți întâi la viață, apoi la restul.
E un mediu al oamenilor deștepți, și doctoranzi, și intelectuali, ok, dar nu e un mediu al studenților exagerat de dezvoltați intelectual, cel puțin nu în primul an, cel puțin nu toți.

Și e nasol, pentru că din chestia asta apare altă tâmpenie care n-are nicio treabă cu realitatea.
Oamenii de la istorie știu absolut orice, oricând, oricum legat de istorie. Și, ia zi, la ce oră a început războiul? Cum, nu știi? Păi tu ești la istorie, ar trebui să știi! Fiți serioși. Dacă vrei să afli ceva din istorie, te documentezi singur. Istoria are o sută de mii de specializări și domenii pe care fiecare prof, student sau pasionat se specializează. Poate pare așa, dar istoricul n-are un cap de dimensiunea capului lui Einstein la puterea a zecea, în care adună toată istoria universului pentru toți necunoscătorii de pe stradă. Există cărți bune pentru asta.

Oamenii de la istorie sunt niște morcoviți serioși cu cravată la gât. Ha ha, și dac-ar fi morcoviții serioși în felul în care suntem noi, lumea ar fi mișto. Pentru că da, există o conduită, există o aroganță, există cravate, dar există în plus un umor minunat. Istoricii nu-s chiar așa inabordabili și nodul nu e chiar atât de strâns.
De altfel, suntem cei mai veseli și zgomotoși studenți ai Universității. Matematica nu mai iese la fumat tocmai din cauza noastră. Matematica ne-ar pune în cuști.


2. Toate lucrurile pe care le înveți la o facultate de istorie

M-am dus la istorie crezând c-o să fie fabulos, am fost sută la sută dezamăgită, și-acum sunt 70 la sută fericită, dar asta doar pentru că n-am început încă specializările. Și crede-mă, e o facultate mișto, pentru că.

Înveți foarte multă istorie, dar înveți foarte multă istorie pe barba ta. Că n-ai voie cu conținut de pe internet, și-atunci tre să citești cărți infinite. Că n-ai voie cu conținut plagiat, și-atunci tre să te ducă capul să scrii un proiect cu conținut explicat și reinventat de tine. Că n-ai voie să mergi nepregătit, indiferent că e rândul tău sau nu, și-atunci, în loc să stai să dormi, îți mai dezvolți oleacă niște cunoștințe. Că de-aia te-ai dus, bă, la facultate, nu să te plângi că e greu să iei referatele de pe net, mură-n gură, și să le prezinți relaxat. Sau să dai pe-afară că la tine la facultate nici nu tre să mergi, atât de mișto e.

Înveți istorie, dar trebuie să știi reguli de vocabular și de gramatică, destulă geografie și orientare în spațiu, ceva anatomie, biologie, chimie, minim trei limbi străine, adică engleză, franceză, germană, latină, hai și greacă, dar neapărat slavă. Că ai de făcut proiecte mari cu vocabularul și gramatica ta. Că ai de povestit despre hărți, și spații, și teritorii, și limite de teritorii. Că ai de analizat schelete de morți preistorici. În analiza scheletelor de morți preistorici ai nevoie de formule, și combinații, și elemente din sistemul periodic. Că o parte din cărțile obligatorii sunt în engleză, franceză sau germană. Și că ai o parte de materie care presupune să analizezi texte în latină, și greacă, și slavă, ceea ce e un chin dacă nu le știi.

Prinzi  o conduită din asta obsesiv-compulsivă, pentru care mă declar fan și pentru care alții te vor crede cea mai mare fiță a pământului. Aia e. Că ajungi în medii fancy, așa că înveți să ai o ținută care nu se rezumă mereu la boschetăreală, ceea ce, ca chestie generală, e ok. Că ai un sistem de citare complicat și obligatoriu, așa că înveți să nu mai fii nesimțit și să nu-ți mai atribui tot felul de drepturi pentru tot felul de lucruri pe care le scrii. Că ai profi mai conservatori, așa că înveți să nu mai fii un cocalar de oraș, care se scaldă în coji de semințe și idei de șantier. Că ai profi mai cool, așa că înveți să nu fii un morcovit cu nasul la cer, oricât de multe realizări ai avea. Din astea. Și ai nevoie de din astea.

Și prinzi practică. Ți se oferă practică. Te roagă profii să mergi în practică, profi care-s destul de mișto încât să poți trăi două săptămâni lângă ei. Două săptămâni din alea multe pe care le-ai pierde făcând o grămadă de lucruri inutile, gen bronzul la mare.

Există posibilitatea să-ți schimbi, dezvolți gusturile, tabieturile și alte de-astea.
Muzica clasică o să devină cel mai frumos lucru care te va calma când înveți, citești sau când colegii de cameră te stresează. Biblioteca și anticariatele vor fi casele tale. Muzeul e posibil să fie un viitor loc de muncă. Siturile arheologice la fel. În sensul ăsta, o să mergi la muzică clasică, la film, la teatru, la muzeu, vacanțele în Grecia se vor concentra pe istoria antică, o să-ți iei o bască mov în cap (dacă n-ai deja părul mov, cum îl am eu, heh), și-o să fii un hipster fain care știe lucruri.
(o să ai însă puțin timp liber pentru astea. o să ai notițe și agende în care îți strecori timp oarecum liber printre tot felul de alte treburi. dar o să ai, nu-ți mănâncă viața chiar de tot)

N-ai doar istorie generală, slavă zeilor. Ai opționale, de toate pentru fiecare, de la istorie antică sau modernă sau contemporană la istoria evreilor sau muzeologie sau. Câți bani faci după ce termini și cât de repede ajungi în domeniul pe care ți l-ai dorit nu sunt chiar primele probleme pe care ți le pui când îți completezi fișa se înscriere. Dar da, istoria e un domeniu îngust în care ai impresia că fiecare își dă coate cu celălalt. Aia e. Coate de dat are toată lumea.

3. Toate lucrurile care o să-ți mănânce viața la o facultate de istorie

În principal, istoria o să-ți mănânce viața. Cronologia Romei care are 150 de slide-uri doar și doar cu ani. Anii te vor face să fii ca o carte din aia groasă și veche de telefoane. La fiecare 150 de categorii cu 150 de nume. Evul mediu e cea mai ambiguă și groaznică perioadă, care o să-ți fac creierii franjuri. De Evul mediu în România și de domniile alea fără număr nici să nu aducem vorba.
Organizare, categorizare, subcategorizare la subcategorizare, subpuncte la subcategorizare, cărți și cursuri infinite de sub la sub, xerox-uri, markere și dosare pline cu xerox-uri desenate cu markere. Astea o să-ți mănânce viața.


Dar pe cât de repede vrei să-ți faci bagajele la început, pe cât de greu e să duci facultatea asta în spate, pe cât de puțin timp și somn ai, pe cât de mult îți ia să treci sau nu de sesiune și restanțe, pe cât de înguste sunt domeniile de lucru după ce termini, pe cât de multă muncă și implicare trebuie să arăți, pe atât de fain e, bă. Serios. E alt mediu și e fain. Și nu vrei să-ți irosești atâția ani din viață într-un loc în care nu-i fain. Că de irosit tot îi irosești, dar să nu-i irosești la modul pisicii scârbite de tot ceea ce e în jur, zilnic și nelimitat.


29 mar. 2016

Toate semnele că îmbătrânești prematur

Pubertatea e mișto și-ar trebui să apreciem ce e mișto, când e mișto. Pentru că o grămadă de rahaturi de vieți mature și responsabile după, care te vor face să suferi profund și să vrei să plângi iar din cauza unor coșuri pe frunte, nu din cauza unor facturi care-ți mănâncă viața. N-o să poți să pubertate din nou, oricum. Dar o să poți ori să fii rebelul, anarhistul, excentricul generației tale, ori să fii rebelul, anarhistul, excentricul cu dureri de genunchi. Aia e, unora ni se întâmplă. Pentru că eu am fost mereu baba cu 70 de pisici în acest corp atât de tânăr, știu sigur cum și când ajungi să fii rebelul, anarhistul, excentricul cu dureri de genunchi. Adică să ai 20, dar să prezinți semne de 50.

1. Geanta ta e un dulăpior cu medicamente pentru cel puțin 3 afecțiuni
Nu mi se întâmplă, pentru că eu sunt genul babei care refuză total să ia pastile. Dar am prietene care poartă după ele un dulăpior mobil cu medicamente. În geantă. Da, la fel de rebele în floarea vârstei. Da, n-au terminat medicină sau ceva. Dar da, zici că vin dintr-un viitor unde-au fost deja super bătrâne și știu ce să scoată pentru somn, pentru sinuzită, pentru ficat, pentru cap, te doare capul?, stai, c-aveam eu ceva, să-mi arăți în care parte a capului te doare mai exact. Un bandaj? O pungă de vomă în caz că ți se taie de la atâtă facultate? Puțină apă cu gheață ca să punem pe genunchi? Orice nevoie are corpul tău de zeu în formare, tu și prietenii tăi sunteți pregătiți ca și cum, într-o zi, toate farmaciile din lume ar rămâne fără stoc.
Pentru că, ce să vezi.

2. Simți cum ai cel puțin 3 afecțiuni
Asta clar mi se întâmplă. Nu car o farmacie după mine, car un spital cu boli. Simt cum dacă trec prin fiecare parte a corpului, o durere care n-ar trebui să fie acolo decât peste 40 de ani, fix acolo e.

Poate o să-ți pui ochelari, dar apoi o să-ți dai seama că o să fie mereu nevoie să-ți tot pui ochelari, alți ochelari, și la fiecare pereche nouă o să primești o cutie din aia în care să-ți aduni lacrimile de tânăr îmbătrânit prematur, îhî. Poate o să înțelegi prin ce trecea bunică-ta atunci când simțea ploaia în piciorul ei drept înainte să plouă. Poate o să înțelegi cum e să simți o hartă a vremii în propriul corp. Poate într-o dimineață o să te trezești și-n 5 secunde o să crezi deja c-ai murit ori c-o să mori, pentru că timp de 5 secunde inima ta a bătut prea tare sau a bătut prea încet. În ziua aia, și-n toate zilele, prieteni de-ai tăi mai tineri te vor căra pe toate scările din viața ta, căci scările sunt un blestem al lumii pentru tine. Oh, sufletul meu. Poate o să trăiești cu dureri atât de mari de spate sau de oase sau de cap, încât facultatea o să aștepte, facturile o să aștepte, viața o să aștepte ca ele să treacă. Și ele nu vor mai trece decât la moarte, pentru că tânăr și în forță n-o să mai fii, heh.

3. Singurii oameni treji la 4 dimineața sunteți tu și bunică-ta
Există două lucruri pe care le fac oamenii bătrâni cu viața lor. Scad în înălțime (dubios) și nu mai dorm noaptea (și mai dubios).  Bunică-mea adoarme 3 ore seara sau așa, ca apoi să se ridice în fund și să te privească în liniște cum dormi, cât timp ea nu doarme. Când se face, în sfârșit, 6 e fericită că a ajuns la o oră rezonabilă la care se poate da jos din pat pentru o nouă zi, hei. Tu probabil încă n-o să scazi în înălțime, dar o să prinzi ora 4 dimineața întrebându-te ce faci cu viața ta la ora 4 dimineața. Și aici intervine punctul în care te sfătuiești cu prietenii tăi la fel de îmbătrâniți prematur, cu doctorul de familie, orice alt om bătrân din cercul tău de oameni sau cu, cel mai sigur, bunică-ta. Sau, de ce nu, proful ăla antic de la cursuri, care te vede că adormi la cursuri, care o să-ți zică ce ia el din plante, ca să iei și tu din plante. Pentru că da, și el era treaz la 4 dimineața odată.

4. Singurii copii pe care-i mai suporți sunt ai tăi, iar ăia îs câini, pisici sau pui de elefanți
Evident că ultima generație mișto și norocoasă a fost a mea. Sau a ta. Evident că toți copiii care vin după sunt niște mucoși care se cred buricul pământului și care nu mai știu cum e să bați o minge la bloc și cum e să fii puțin silențios, puțin discret, puțin cu capul pe umeri când ieși din casă și dai de alți oameni. Serios. Am auzit că tinerii mai tineri decât mine încă se simt bine când primesc amendă pe autobuz și le scrie poliția o hârtie c-au luat amendă pe autobuz, haha, atât de mișto. Și sentimentul e cumva reciproc. Copiii te vor simți c-ai îmbătrânit prematur și acru și că vrei să le dai câte 2 palme când îi vezi, pentru cât de enervanți îs. Și nu te vor suporta nici ei.

Sunt atât de babă, încât pot fi oricând găsită la intrarea în facultate băgând spaima restanțelor și vieții răhăcioase de adult în copiii care ajung să ne viziteze ca pe animale la zoo.
De altfel, faptul că copiii tăi sunt niște câini sau niște pisici sau niște pui de elefanți pe care-i numești copii e de-ajuns.

5. Și singurele lucruri pe care preferi să le faci în loc să pierzi nopțile în baruri, ca la 20 de ani și fără bani, sunt să pierzi nopțile în pat cu râuri de mâncare care se topesc în burta ta casnică. Dar pe bune acum. Știi cât de greu e să te motivezi să ieși, s-ajungi în bar, să socializezi frumos, să reușești să duci noaptea până la capăt, să nu faci ceva dubios de care n-o să râzi mai târziu, să nu deranjezi pe nimeni, să nu te deranjeze nimeni, să ajungi înapoi și să te mai simți și bine a doua zi? E greu. Dar știi ce ușor e să vegetezi ca o plantă de pat? Super ușor.
Și oricum. Îmbătrânești. Nopțile astea o să le duci din ce în ce mai puțin. Cât prieteni de-ai tăi beau ceva bere nouă fiță, tu te plângi că te doare genunchiul drept și plângi că personajele tale preferate din serial mor.

6. Memoria ta e atât de proastă, încât începi să crezi că dezvolți alzheimer
De aia vei avea grijă mereu de o agendă mare pentru acasă, o agendă mai mică pentru geantă, o aplicație pe telefon care să-ți amintească chestii, câteva sticky notes pe unde apuci și neapărat un punct făcut cu pixul pe degetul arătător, să știi că tre să plătești căminul mâine. Zile de naștere, ziua în care intră banii, ziua în care tre să mergi să dai banii pe întreținere, ce mâncare tre să mai iei, cum o cheamă pe sora lui pisi, ce program are pisi peste 2 săptămâni, ce program ai tu peste 2 săptămâni, sunt toate acolo, notate cu 4 culori fosforescente.
Uneori uiți agenda mică pentru geantă în geanta cealaltă, dar e ok. De aia există o aplicație pe telefon.

7. Ai impresia că în spatele tău apasă o greutatea cât planeta asta de mare și că viața e lungă, lungă și drama e dramă, dramă și of, de ce le trăiesc eu pe toate. Dar viața o să râdă așa bine de tine, încât atunci când crezi c-ai îmbătrânit deja prematur, nici măcar n-ai început.
Dar tu te gândești deja ce citat vrei pe piatra funerară care va fi cea mai fabuloasă piatră funerară din toate. Pentru că auzi prost, vezi prost, te simți prost, dar îmbătrânești, mori și putrezești cu stil.

Sfârșit.


29 feb. 2016

Femeia, acest sex slab al lumii

Aș ține numai rubrici care nu s-ar mai termina niciodată despre cât de mișto sunt tipele sau și tipele, doar ca să urmăresc câți bărbați aiurea se nasc, și se nasc, și se nasc, și ies la vedere. Și totuși, nu mor unii de mână cu ceilalți. Hei, bărbatule frumos, n-ai vrea să murim împreună? Nu. E ca și cum i-ai auzi zicând ce nasoale sunteți, dar tot cu voi o să murim de mână, vai, ce chin pe noi, acești geniali ai planetei.

La facultatea de istorie există o chestie din asta aproape subtilă de diferențiere între sexul slab și sexul tare, pentru că hei, toată istoria veche se baza, printre alte 100 de mii de principii, pe ideea asta. Femeia sub bărbat, bărbatul peste toți. Dar oamenii au uitat apoi că femeile erau în spatele împăraților și fiilor, că femeile ajungeau să conducă cu ei, că femeile erau ordinea în casă, că femeile erau educația de-acasă a copiilor, că femeile erau plăcere, că femeile se dezvoltă atât de mult, încât bărbații se văd nevoiți să le ironizeze public, ca să nu le accepte ca egale și că după au urmat niște regine destul de mișto care, dacă nu făceau nimic cu viața lor decât să învelească sarmale, nu le mai primeam după 100 de ani ca teme obligatorii de proiecte.

Tot la facultatea de istorie există o specializare care se cheamă arheologie și pe care n-ajung mulți s-o practice, din motive care țin, în mare, de efort, timp și condiții de lucru. Dar până la specializări, există o introducere în arheologie. Un curs la care un profesor îți explică într-un mod acid, cinic și ușor amuzat, și rolul femeii în arheologie. Femeia arheolog e femeie arheolog pentru că face tot ce nu poate să facă bărbatul arheolog, adică să aibă o răbdare infinită, să analizeze, să bibilească oase, bucăți, fire de praf de pe teren. 2 cm de bucată de vas? 10 ore de bibilit. Ceea ce e superb, arheologia are nevoie de 10 ore de bibilit pentru 2 cm de bucată de vas, iar pe câțiva tipi panseluță care n-ar rezista într-un sit nici cât ar face drumul până acolo îi știu chiar eu. Tipul panseluță n-ar putea niciodată să treacă de la tocuri la bocanci de teren, pentru că tipul panseluță oricum nu știe cum se leagă bocancii de teren.

Crecă nici nu tre să mai zic că nu vorbim de niște femei matahale. Vorbim de niște femei pe care muncitorii de la canal n-ar da o privire, pentru că-s sexul foarte slab, care nu rezistă în aburii oalelor din bucătărie. Dar sexul ăla slab s-a format în șanțuri, la 60 de grade în timpul verii, când muncitorul de la canal își topește burta la soare. Hai să nu.

Tot la facultatea de istorie există o specializare care se cheamă istoria artei, cu ramuri spre estetică, vestimentație, coafură și alte aroganțe de-astea total inutile omenirii, îhî. Întâmplarea face ca profesorul coordonator să fie un bărbat, hah. Presupun că asta face din el un sex slab, pentru că astea sunt lucruri pe care doar un sex slab le-ar face, pentru că astea sunt lucruri cu care, în mod normal, s-ar ocupa o femeie, pentru că un bărbat s-ar orienta pe războaie, pentru că un sex tare ar da forțos cu târnăcopul, ar aduce banii în casă și s-ar lovi împăcat peste burtă, pentru că la asta se rezumă cele două genuri. Sexul slab, pentru că și sexul tare, pentru că.
Și tare-aș vrea să cunoaștem împreună cât slab și câtă forță sunt în domnul ăsta, hah.


Exemplele astea există tocmai ca argumente bune când te mai gândești la așa ceva.
Și ca argumente pentru o floare, o bere sau o pătrățică de ciocolată.

21 feb. 2016

Toate lucrurile pe care le faci la sala de sport când nu faci sport

Oh, uite, o postare după ce-am supraviețuit găurii negre a sesiunii, super, cine-ar fi crezut.
Între timp, am început să pășesc, într-un mod total jenibil, într-o sală de fitness sau așa. Pentru că, cumva, cele 10 ore de istorie dintr-o zi (serios. istoria n-a fost iadul. istoria încă e iadul), cele 150 de ore în bibliotecă care m-așteaptă și cele mai mici guri de aer cu mirosul de tămâie al Iașiului nu erau de-ajuns să mă leșine. Pentru că, cumva, când ai lucruri multe care te leșină, mai vrei încă ceva, ca să te leșine complet. Ceea ce nu e bine, copii. Oamenii trebuie să respire și ei alte chestii, cum ar fi roua de pe palmierii unei insule aproape uitate sau ceva tot atât de minunat.
Revenind. Merg la sală și-i văd pe alții cum nu fac sală, heh. Adică dacă te-ai îngrijorat vreodată că te duci și-n prima jumate de oră nu te mai ține inima și vai, ce-o să faci cu tot timpul rămas, uite.

Poți să fii tipa aia care se ia de celelalte tipe
Când ai 50 de kile și picioare de struț, oamenii te displac atât de mult, încât ar fi dispuși să te interzică într-o sală de sport de orice fel ar fi aia, cu poza ta pe ușa de la intrare. Primul pas al struțului în sală scoate la suprafață frustrări feminine și șocuri adânci. Aparatele de fitness se opresc. Ganterele cad zgomotos pe podea. Drama se instalează. O tensiune se-așterne în sufletele noastre. Vine întrebarea. Ia uite-o și pe-asta, ce caută la sală?

Oamenii, adică fetele. Pentru că fetele merg la sală ca să fund, picioare de struț și 50 de kile. Numai și numai. Trag la aparate până se fac râuri de transpirație și grăsime topită. Când pielea începe, în sfârșit, să le-atârne pe os, e timpul să meargă acasă. Nu e ca și cum aș avea eu sau orice alt struț de 50 de kile ce să facem într-o sală de sport. Dar hei, știi de ce au nevoie struții de 50 de kile ca să nu-i ia vântul pe stradă? De mușchi. Și mușchii se fac la sală. Știi de ce are nevoie oricine? De sport. Sportul se face și la sală.
Sala nu e teritoriul graselor și lucratului de fund pentru serile romantice cu pisi. Sala e un teritoriu comun. Hai să nu mai.

Poți să fii tipa aia care ține aparatele ocupate, ganterele în brațe și mingile pe cap
Oamenii obosesc la sală, se înțelege. E greu să dai calorii jos, e greu să-ți faci din propriul fund o minge de bowling, e greu să pui mușchi și da, e greu să te ridici de la aparat înainte să adormi acolo cu suflarea tăiată și ultimele 2 picături de apă în sticlă. De aia vor fi mereu plăntuțe leșinate pe pernele moi ale bicicletelor de dat jos straturi de carne de porc din iarnă. Pentru că plăntuțele cred că dacă ele nu mai pot duce, atunci nimeni nu mai poate duce. Pentru că plăntuțele cred că dacă ele vor doar fund, doar abdomen, doar brațe, atunci doar fund, doar abdomen, doar brațe să fie. 2 ore de sală? 2 ore de fund. Mai are și altcineva nevoie? Nu. Sunt astea un Smeagol al aparatelor? Sunt.

E bine să nu le-arunci o ganteră, e bine să le dai un cot ușor. Crede-mă, pe timpul, banii și cheful tău de lucrat nu vrei să aștepți să se ridice o plăntuță la viață.
(dacă ești un struț, sigur nu vrei, pentru că hei, aparatele pentru struți sunt mai puține decât aparatele pentru dat jos carnea de porc)

Poți să fii tipa aia care știe prea mult sport ca să mai și facă ceva
Ai crede că pentru asta sunt instructorii. Dar nu. Cineva o să fie acolo să umple sala cu energia unei tipe care știe sport la modul neprofesionist, pentru că a învățat cum se programează bicicletele și cum se întinde o saltea, cum se ține spatele și care e poziția mâinilor. Așa că dă pe-afară puțin. Uită-te la mine cât sport știu și tu nu, haha, ce aiurea ții gantera aia. E ca și cum ți-ar da un pseudo-instructor bonus, atât că tu chiar n-ai nevoie de un pseudo-instructor bonus. Poate dacă aduce măcar puțin cu Johnny Depp. În rest, poți să fii propria ta scârbă arogantă și atotștiutoare, care acaparează jumate din sală cu exercițiile ei duper profesioniste.

Poți să te uiți, să mănânci, să pui un selfie cu sala și să te prefaci că-ți ștergi o transpirație imaginară de pe față, în timp ce-ți critici glorios și în gând colegele. Ca și cum vei slăbi doar privindu-le cum măresc vitezele. Bravo, ultimul loc în care să scoți mâncare din geantă era sala și tu ai ajuns acolo. Probabil cel mai amuzant lucru e că singura parte a corpului care pare că face efort e falca dreapta. Dar de ce-ai face asta, de ce-ai comenta glorios pe cineva în timp ce molfăi niște batoane de slăbit inutile, când oricum o faci și-n situații care nu presupun bani, timp, o ganteră în cap și alte chestii de-astea. Gen hei, vacă, știu că tu dai lapte, dar cât te mulgi singură și cât mă uit puțin la petele tale atât de negre, aș vrea să-mi scoți direct o omletă.

Sau poți să mergi la sala de sport și să faci sport.

10 ian. 2016

Sesiunea. Tehnici de supraviețuire

Iată-ne ajunși în această fază deloc frumoasă din facultate. Cât timp oamenii se ocupă cu problemele reale ale lumii, gen pacea mondială și tratarea cancerului, viața unui student se concentrează pe o singură, mare și ca un ghimpe în fund problemă. Sesiunea. Bine, și timpul care nu e, și muzica tare și foarte urâtă din cămin, și faptul că e zăpadă multă și e greu să-ți iei zacusca de-acasă, și toate lucrurile pe care ai vrea să le faci în loc să înveți, și și și. Dar, în principal, sesiunea. Și vai, ce invenție proastă, ce idee tâmpită să bagi materie de trei luni și-un pic într-un examen de o oră sau două, toate examenele în două săptămâni, materia împărțită și dată mai pe fugă, aproape absolut deloc timp să-ți aerisești creierul. Chiar preferam testele săptămânale, pentru că, nu știu de alții, dar la istorie oricum cam așa e sistemul. Și e ok. Știu să-ți zic despre ce-am scris în teste, c-am citit cu grijă și spor. N-o să știu sigur ce-am scris în sesiune, după sesiune.

Dar revenind. Sesiunea e de căcat și, ce să vezi, e un bac la puterea a zecea, la modul că tot bagi materie în tine ca-n tobă, tot ține de cât de bine au dormit profii înainte să-ți corecteze lucrarea sau să-ți dea subiectele, tot nu reușești să rămâi cu ceva, și, mai ales, tot îngrași grămada de porci din lume în două zile. Și-apoi mori fără păr în cap. Din experiență deja. Așa că uite cum să rămâi măcar cu câteva fire de păr prețioase și rebele.

1. Nu e ok să-ți asculți toți profii demoralizatori înainte de sesiune
Nu e ok să asculți pe nimeni care-o să-ți strice motivația, planurile, programul sau o să-ți spună că e bine și-n restanțe, că sunt șanse mari să nu iei din prima, că nu e nevoie să te zbați ca găina la tăiat și să înveți toată bibliografia, pentru că merge și fără. Știi, ca-n liceu, când aveai colegi care-ți ziceau tocilar, pentru că învățai. O să fie și -acum din ăștia. O să fie studenți enervanți de anul doi sau trei sau șapte care-ți vor spune haha, așa învățam și eu la început, haha, ce gândeam oare, haha, nu mai fă.
Dar hei, cred că cel mai important e să știi că sesiunile nu se compară, așa cum facultățile nu se compară, așa cum nu la toate există bibliografie de 30 de cărți pe obiect, așa cum și alea două amărâte de cărți și cursuri pe care le au alții, nu se respectă. Sesiunea mea cu șase examene de teorie istorie credeam că e apogeul. Dar apoi a apărut sesiunea prietenilor de la litere cu opt examene teorie litere. Iar sesiunea de la arte cu un examen teorie? e cât cinci la sută din ale noastre. Nu e ca și cum avem toți același nivel de trecere, învățare și examene.

Să ai 20șiceva de ani și să te mai caci pe tine că nu tre să înveți cât e nevoie în sesiune îi jenibil.

Poate le iei pe toate din prima, poate nu, aia e, dar tre să fii dus cu capul să nu încerci pentru că îți zic unii că nu e mișto să încerci, fii serios.

În ordinea asta de idei demoralizatoare, la istorie, 80 la sută din profi suferă de-o ironie, și-o subtilitate, și-un simț al înțepării în fund atât de bine dezvoltate, încât le-ai vrea și tu la anii lor. Ceea ce e mișto în tot restul timpului, dar nu în sesiune. Sigur fiecare facultate are așa ceva. Proful ăla care înainte de examen cu două săptămâni îți tot spune că va fi amuzant pentru el și că vă vedeți în restanțe. Dar hai să nu. Hai să ne motivăm altfel. Hai să nu vrem să ne ocupăm tot timpul cu restanțe, că nu de-aia suntem profi și studenți. Cât de incredibil e că sunt oameni care găsesc plăcere în asta?

2. Nu e ok să leșini pentru niște examene
Pentru că toate trec, serios. Mai ales examenele. Nu te ține niciun prof legat de facultate cu restanța de la el. La un moment dat chiar se termină, chiar o să-ți dea un cinci sau mai mult până la urmă, chiar o să fie bine și-o să poți pleca în viață să faci lucrurile pe care vrei să le faci în viață. Așa că nu merită să te ucizi încet prin suprasolicitarea ființei tale minunate pentru așa ceva. Merită să te pregătești, da. Dar cu apă multă, ca și cum ți-ai adus râuri acasă, și mâncare bună lângă tine, sau hai, mâncare de orice fel lângă tine, somn neapărat, și-un program decent în care pauzele nu sunt din cinci în cinci ore, când deja nu mai aer de respirat. N-ai crede, dar pauzele fac ca lucrurile să-ți rămână acolo unde ai vrea tu să-ți rămână, în cap.

Aș putea să zic aici că nu e ok nici să îngrași porcii în două zile, dar după două săptămâni de vacanță în care am uitat la propriu că sunt la facultate, aș fi chiar nesimțită s-o zic. Totuși, e un sfat bun. E bine să le iei ușor, ca atunci când mânci carne grasă de Crăciun, dar o mânci cu grijă, că ți se întoarce înapoi, că n-ai nici memorie, nici stomac de elefant. Și ai timp și de bere după.

3. Nu e ok să procrastinezi
Două lucruri poți să faci în sesiune. Sa înveți sau să te apuci de toate lucrurile care te țin din învățat, doar ca să nu înveți. De la curățenie la decolorarea părului la călcatul cămășilor din dulap la orice alt lucru care nu e urgent atunci, pentru că singurul lucru urgent e învățatul. Știu că e greu, și urât, și în unele cazuri, inutil. Dar există situații mai rele în care ai putea fi, gen ai putea sorta gunoaie la o groapă de gunoaie, -30 de grade sau așa, fără mănuși. Un gând din ăsta e tot ce-ți trebuie când vrei să iei pauză mai devreme și vrei să te apuci să dai aiurea cu mătura, să fugi la pisi sau să-ți aprinzi o țigară. Pauzele sunt pentru astea, restul timpului e pentru toba de carte din voi, tovarăși! Procrastinează după examene, c-o să ai tot timpul din lume până la sesiunea următoare.

4. Și e ok să-ți faci absolut toate tabieturile de care ai nevoie și care te ajută
Indiferent că stai la cămin, la gazdă, acasă, la cort în fața facultății. Vrei să înveți la șase dimineața, pentru că atunci reține creierul tău informație multă și grea? Învață la șase dimineața. Vrei să subliniezi cu cinci culori, până arată foile de curs ca niște lucrări de grădiniță? Subliniază cu cinci culori. Vrei să-ți faci rezumate la rezumate la rezumate? Fă-ți și întinde-le covor și mergi pe ele ca un iisus de fiecare dată când vrei să procrastinezi.Vrei să-ți faci 150 de scheme pe care să le lipești pe pereți? Fă-ți 150 de scheme și lipește-le pe pereți. Vrei să-ți pui sonata K448, ca să ai memorie mai bună? Pune-ți sonata K448.Vrei să tacă și musca, că ai nevoie de liniște? Zi-i să tacă. Vrei lumină? Fă-ți lumină. Vrei să bei câte-o gură de lapte de cocos la fiecare jumate de oră? Bea câte o gură de lapte de cocos la fiecare jumate de oră.
Fiecare om care se leagă de tabieturile tale merită o pălmuță peste față.


Atât. Spor, noroc și inspirație.

3 ian. 2016

5 motive pentru care corporatiștii sunt de căcat

Ca să nu ne înțelegem greșit. Nu omul cu job-ul de corporatist (sau orice alt job mâncător de viață), în sine, e de căcat. Probabil omul chiar e foarte mișto, cel mai minunat, pisi cu care te vezi peste zece ani împreună într-o casă mare și frumoasă, colegul care-ți dă în pauze țigări și mâncare, prietenul pe-al cărui umăr îți lași râurile de lacrimi când ai râuri de lacrimi. Mă rog. Omul care parcă n-ar avea vreodată părți proaste. Și totuși. Cea mai mare parte proastă a lui e că are un job, iar job-ul lui e să fie un corporatist cu cartelă la gât într-o companie din asta cu birouri, etaje din sticlă și foarte multe formalități, cămăși călcate bine, termeni dubioși și-un program imposibil. Serios, nu poți să ceri foarte multe de la ei, pentru că.

1. Corporatistul n-are timp.
Niciodată. Absolut ni cio da tă. Dacă programul lui începe de dimineață, o să termine ziua târziu, și-o să doarmă până dimineață iar. Dacă programul lui începe de ziua târziu, o să termine dimineață, și-o să doarmă până ziua târziu iar. Nu poate să facă multe în privința asta, nu e vina lui, n-ai ce să-i ceri și tu ceva în plus, că i se cer destule la muncă. Un zombie intelectual sau așa, a cărui viață se împarte între birou, teste, proiecte, dosare, o pauză de țigară și, în sfârșit, somn. Vrei să vezi, totuși, dacă mai e în viață? Tu, pisi sau tu, prietenul lui de-o viață sau tu, maică-sa, prinde o jumate de oră liberă și fă-ți repede o programare, că nu se știe când mai are timp. 
Și din chestia asta cu timpul, rezultă toate celelalte chestii de căcat din viața corporatistului. Sau invers.

2. Petrece mai multă vreme cu colegii de muncă decât cu tine, colegul lui de viață reală
Cu colegii de muncă și cu calculatorul din dotare. Înainte să te ceară de soție, o să se pună în genunchi în fața monitorului, ca să exerseze. Dacă vrea să-ți ia un cadou, o întreabă pe colega aia cu țâțe mari ce vor femeile. Orice corporatist are o colegă cu țâțe mari. I se face rău și i se încinge creierul? Omul care o să aibă  voie să urce în ambulanță o să fie, evident, un coleg. Pe tine te sună când îți găsesc numărul, adică după ce se face bine și se trezește. Nu știi unde a dispărut prietenul tău de 5 zile? E sigur la birou și mai completează niște teste pe calculator.
Și asta e super frustrant. 

3. Are un program stabil nasol
Dar, de fapt, programul stabil nu e niciodată stabil, ceea ce-l face și mai nasol decât era la început. Programul stabil înseamnă cam toată viața petrecută la birou. La un moment dat, corporatistul rămâne atât de mult după program, încât crede că 12 ore în loc de 8 e un lucru normal, și nu zice vreodată nu. Ai crede că e chiar fericit în cutia lui office micuță, ca și cum s-a născut cu dorința asta, ca și cum lichidul din burta mamei lui n-a fost lichid, a fost cu adevărat o cutie office micuță, ca și cum e mediul lui natural. E mai ușor să scoți un urs din peșteră în mijlocul iernii, decât să-l chemi pe corporatist acasă.
Dacă vrei, poți să-ți iei un scăunel și să privești frumos pe geamul clădirii, ca și cum te-ai uita la rândunele care mâncă pâine. O frumusețe.

Am prins șefi care cereau să stai după program sau colegi care-o făceau cu drag și spor. Nu înțeleg treaba asta. De ce favoruri din astea? Dacă nu mă plătești în  plus, dacă nu-mi dai un sanviș în plus, dacă nu-mi dai un pahar cu apă în plus, că poate-i un un job pe care-l urăsc și leșin când aud vestea, dacă nu scrie că-s obligat, de ce? 
De ce nu putem să avem și viață?

4. E veșnic obosit și aproape veșnic serios
Pentru că are un program nasol, niciodată timp să doarmă și-l strânge puțin nasturele de la gât, știm. Un zâmbet amar apare timp de 2 secunde pe fața prietenului tău când, deodată, capul îi cade de pe umeri pe masă, între farfuria cu carne roșie și paharul cu apă. E deja într-un somn adânc, ca atunci când își permitea să fie un rebel ce pierdea nopțile la petreceri obscure. Ce vremuri. Acum, singurul lucru rămas din spiritul lui rebel înseamnă câte-un mesaj fugitiv în timpul programului. De aia, copii, nu trebuie niciodată să lăsați un job, un om sau un ceva să pună stăpânire pe voi. Pentru că capul vostru trebuie să rămână mereu pe umeri.

5. Cutiuța lor office micuță le dă un aer de morcoveață inutilă
Evident că nu le dă tuturor. Dar ăia care-s foarte inabordabili, aparent superiori și ciufuți, pentru că au un costum la dungă și le lucesc pantofii, ăia sunt groaznici. Nici dacă le-ai cere să-ți arunce o privire, și nu ți-o aruncă.  Haha, de parcă ritmul ăsta de viață robotizat ne-ar ajuta pe noi, cei umili, cu ceva, haha (în afară de bani, dar pana mea, îi faci tu și altfel). Și înțeleg atât de mult cum te schimbă un job sau un mediu sau un om, însă hei, o funcție din asta oficială și 10 cravate nu-ți dau dreptul să fii un fund cu ceilalți oameni care au doar 5 cravate. Funcția ta oficială se oprește cam pe unde ieși din clădire. De-acolo poți să-ți cobori nasul puțin mai jos și să-ți relaxezi morcovul.

Și mai tre să calci și atâtea cămăși.