17 aug. 2016

Dobrogea, locul ăsta de vacanță


aici e o cetate romană pe care oamenii vin s-o vadă, dar n-o văd.

Am ajuns, în calitate de student umil și supus al Facultății de Istorie, în Dobrogea, respectiv Tulcea, respectiv Slava Rusă, respectiv Cetatea Ibida care, apropo, e foarte mare și probabil foarte frumoasă, dar, pentru un vizitator, e și foarte dezamăgitoare, pentru că bună parte din ea încă e sub pământ. Revenind. N-am ajuns în vacanță, am ajuns în satul ăsta dobrogean și uitat de lume pentru o practică arheologică aka datul la lopată în căutarea istoriilor îngropate, uitate și fabuloase. Pentru cei cu spirit de aventură dezvoltat, care s-au plictisit de confortul aparatelor din sala de sport și sunt în căutarea unor senzații tari și-a unor mușchi bine făcuți, șantierul arheologic e în căutare de și primește cu mare drag oameni noi. Nu vă trebuie decât voință și puterea de a vă trezi zilnic la 6. În rest, datul la lopată și aruncatul târnăcopului în pământ sunt în sângele nostru, nu-i problemă. Mai ales că, după muncă vine și vacanța, vacanță pe care locul ăsta te face s-o numești  mai mult izolare. Dar e bine.

E o liniște din asta profundă și permanentă, pe care o caută artiștii când devin foarte neînțeleși și vor să scrie, să picteze, să facă artă, să revoluționeze, dar nu mai pot. Așa că fug să caute o liniște din asta profundă și permanentă. Sau anxioșii când vor o pauză de la atât de multă lume. Sau, cine știe, vreun păcătos mic care vrea să se reculeagă. Ca o Indie cu vaci sfinte sau așa. Sălbăticia din Dobrogea e locul. Dimineața, când e foarte frig, nu se aud decât păsări. Seara, când e foarte frig, nu se aud decât broaște și greieri. Șerpii îs silențioși și tre să înveți să-i pășești, ca să nu te calce și ei pe tine. Din ce-am văzut eu, se rezumă doar la șoareci. Ziua, când e foarte, foarte cald, nu se aude nimic. Uneori, ultima casă din Slava Rusă punea manele, pentru că manelele erau forța. Dar asta se întâmpla ocazional, pentru că în rest ai fi zis că toate casele alea frumoase și haios colorate sunt de formă.

Deși ai crede că o populație formată din lipoveni e ceva zgomotos și periculos, de care tre să te temi. Dar hei, pentru că tinerii cred că țara asta nu mai e a tinerilor, oamenii îs, în majoritate, bătrâni, super veseli și super primitori, și încearcă numai, ca nou venit ce ești, să te simți minunat. Ca niște borcane cu miere. Iar asta vine din faptul că nu văd des alți oameni. Prima mea interacțiune a început cu *ne pare bine c-ați venit, c-așa mai vedem și noi lumea*. Ceea ce e foarte trist pentru ei și foarte liniștitor pentru turist, pentru că primirea lor, satul lor, gazda lor, mâncarea lor pentru tine.

Și satul e el izolat, dar mâncarea și dulciurile lipovencelor sunt delicioase. Pe principiul lipovencelor, grasă și frumoasă, e o zonă în care se mănâncă bine. Probabil singurul loc unde borșul are 150 de variante și se mănâncă la absolut fiecare masă, dar totul e delicios. De altfel, femeile îs baza muncii, bărbații îs suportul sticlelor de bere. Da, se bea, dar nu spirt pe pâine. Da, e bine să nu te pui cu un sătean amețit care se crede stăpân pe el și pe satul lui, dar percepția asta cu lipovenii înrăiți, cu care am plecat și eu, nu e chiar pe bune.

În rest. Dacă vrei istorie, știu că sunt mai multe cetăți, Histria e chiar superbă, iar la Ibida sunt niște morminte antice descoperite și încă protejate. Dacă vrei religie, știu că sunt câteva mănăstiri. Dacă vrei mare, e ușor să dai repede o fugă la mare. Dacă vrei civilizație, e ușor să iei o mașină și să ieși la civilizație, pentru că fiecare sat are o stație obscură cu un program pe care e ok să-l știi dinainte. Dacă nu vrei civilizație, ai atâția munți, și-atâtea păduri în jur, și-un aer ușor respirabil.
E de preferat să ai o trusă de prim ajutor personală, în caz că ceva, pentru că-s niște sate în care noțiunea de farmacie e destul de neinteresantă pentru oameni. E de preferat să pleci cu bani de rezervă. Și e de preferat să eviți zona, dacă ești o panseluță exagerată, că nu e chiar luxul all inclusive al turcilor. E multă natură și e minunat așa.

                 

4 comentarii:

  1. Am vizitat Sarmisegetuza(ele). La Ulpia era un grup de studenți care, cum zici, dădeau la lopată. Mă gândeam, oare erai și tu printre ei? Dar tu, nu!

    RăspundețiȘtergere
  2. nu-i problemă, vara viitoare te îndrepți spre Ibida

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate în vreun weekend.. Dar, acum, cine mai dă cu peria și lopățica pe acolo? :-(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred că acum au mai rămas doar arheologii șefi, până la anul, când ne întoarcem noi, pricepuții la lopățică

      Ștergere